Bulgarian

miercuri, 20 iunie 2012

Cui foloseşte?


Cui foloseşte?

…Handbalul feminin băcăuan încheie campionatul cu o nedorită contraperformanţă. Ceea ce era doar o supoziţie, în tur, a căpătat conturul unei realităţi, la sfârşitul sezonului. CSM BACẶU a retrogradat de pe ultima poziţie, neavând nici măcar şansa unor jocuri de baraj, aşa cum s-a întâmplat cu SCM Craiova (“lanterna” toamnei), care, cu o singură mutare, în pauza competiţională (transferarea Roxanei Gatzel-Han, de pe banca de rezerve a Oltchimului) s-a salvat la pas, câştigând confortabil toate jocurile supravieţuirii… O amărăciune şi mai mare provine din faptul că formaţia băcăuană a beneficiat de un lot, în general, valoros, cu mult peste valoarea unor echipe care vor continua să joace în primul eşalon. Cauzele sunt multiple şi profunde, iar vina ar trebui împărţită în mod egal între toţi factorii responsabili ai clubului, conducători, antrenori, jucătoare… Aşa cum se întâmplă într-un moment delicat, săgeţile înveninate au început să fie aruncate  dintr-o parte în alta, fiecare tabără având propriile argumente. Conducerea nu mai vrea să onoreze- integral- contractele, susţinând că nu poate finanţa un eşec, handbalistele au plecat care încotro, ameninţând cu acţionarea în instanţă. Fiecare caută să-şi valorifice din plin partea de adevăr, neadmiţând nici măcar o frântură din punctul de vedere al celeilalte părţi. Logic şi natural ar fi fost ca, pornind de la rezultate şi de la exprimarea individuală a fiecărei jucătoare, conducerea clubului, după o consultare absolut obligatorie cu antrenorii, să tragă o concluzie şi o linie contabilă fără echivoc. Să o spunem din capul locului: nu toate jucătoarele au avut aceeaşi atitudine sportivă în decursul campionatului. Unele au excelat prin apatie şi indiferenţă, considerând că au descins la Bacău ca în sala de aşteptare a gării unui  nod feroviar. Nu le vom nominaliza, dar în cele mai multe meciuri s-a văzut că echipa este văduvită de extreme, de agresivitate în apărare, de relaţia cu pivotul…Jumătate de sezon, am stat, practic, într-un singur portar (Parhomenko), am evoluat fără un coordonator veritabil, în ianuarie, singura jucătoare care a acceptat să vină la Bacău, pe acest post,  fiind Amelia Busuioceanu, intrată în conflict cu fosta sa formaţie, HCM Roman… Au fost, însă, şi câteva reuşite individuale care au atras atenţia, nu numai suporterilor locali: paradele de senzaţie ale Cristinei Sîntămărean (revenită cu succes între buturi, după o lungă perioadă de indisponibilitate), aruncările Radinei Krumova, o jucătoare de 9 metri excelentă, care a trecut repede peste handicapul de a fi jucat câtiva ani în anonimul campionat al Greciei, devenind una dintre favoritele spectatorilor… Ambiţia şi dorinţa celor două jucătoare de a continua la Bacău şi în sezonul următor le recomandau vizorului conducerii de club. Cu ele şi cu încă doua-trei fete din lotul avut la dispoziţie (mă gândesc, în primul rând, la Szabo, Mănăilă şi Amoagdei)  s-ar fi putut închega un nucleu valoros, căruia să i se încredinţeze obiectivul de revenire în prima divizie. Din păcate, măsurile  hotărâte de administraţie au lovit nenuanţat tot colectivul, evitându-se, dintr-o pudoare excesivă, orice ierarhizare. Bineînţeles, pentru cele în cauză, o astfel de decizie nu a făcut altceva decât să le amplifice la maximum sentimentul frustrării… Şi aşa, în loc să aibă o perspectivă clară asupra celor ce vor urma, CSM Bacău s-a trezit în situaţia de a nu mai şti pe cine contează, dacă  se va număra sau nu, în sezonul următor, printre formaţiile cu obiective precise. Bănuim că o asemenea stare de lucruri confuză nu surâde nimănui şi prelungirea sa ar fi un nonsens. Bacăul, cu două echipe în eşalonul secund, cu amintirea anilor săi de glorie handbalistică, nu-şi poate propune doar o simplă participare, o bătută pe loc din care să nu desluşeşti decât zgomotul blacheurilor… Astfel de abordări ale performanţei ar fi inutile şi n-ar putea decât să ne facă să ridicăm din umeri, nedumeriţi: cui i-ar folosi?!

Leonard POPA

“Dacă merge bine ceasul, nu umbla la mecanismul său!”


“Dacă merge bine ceasul, nu umbla la mecanismul său!”

@ Interviu cu Florin GRAPĂ (Preşedintele Clubului Ştiinţa Bacău, antrenorul echipei de volei feminin)
  
       La Bacău, echipele se nasc şi mor, în functie de interesele de moment. Voleiul feminin e o excepţie. Trăieşte prin propria performanţă…De aproape un sfert de veac, cel care veghează ca lucrurile să nu capete o altă turnură este Florin GRAPĂ.
Leonard POPA

-Domnule Florin Grapă, cu două titluri de vicecampioni, la volei feminin şi handbal băieţi,clubul pe care îl conduceţi s-a instalat confortabil în fruntea judeţului,la nivel de echipe. Există vreun secret managerial?
-Secretul lui Polichinelle (un secret pe care îl ştie toată lumea-n.n.)! Muncă, seriozitate, puterea grupului…Toate acestea n-ar putea fi puse, însă, în evidenţă, dacă nu am beneficia şi de o finanţare pe măsură. Fără sprijinul municipalităţii, rezultatele de valoare nu ar fi posibile. Şi aici, e bine să fac o precizare, clubul Ştiinţa primeşte o finanţare de bază, departamentală, care ne permite să participăm la competiţii, dar onorarea contractelor încheiate cu antrenorii şi sportivii se face cu ajutorul primit de la  municipalitate şi sponsori. Aşa se explică de ce la Ştiinţa suntem cu plăţile la zi, în condiţiile în care alte cluburi au probleme serioase. Poate, ar  trebui să mai adaug ceva, pentru a nu da naştere la interpretări. Nu există niciun fel de discriminare, în privinţa împărţirii bugetului. Toate secţiile din cadrul clubului sunt tratate în mod egal. Fiecare sportiv legitimat la noi primeşte îndemnizaţia lunară de 420 lei, asigurându-i-se cazarea şi masa zilnică.Totul, conform normatoarelor în vigoare. Bineînţeles, performanţa este răsplătită diferit, aşa cum este normal.
-Care este perspectiva secţiilor din cadrul clubului? Veţi mai închide dintre ele? Veţi da undă verde altora?
-Deocamdată, mergem înainte cu ce avem. Secţiile de volei, atletism, badminton şi karate ne-au adus suficiente satisfacţii. Poate, puţini ştiu, dar atletismul are doi campioni naţionali, Ionuţ Zaizan (800m şi 1500m), acesta fiind şi vicecampion balcanic,  şi Nicolae Soare (5000m şi 10 000m). La volei, băieţii au fost foarte aproape de promovare, ratând barajul. Şi la badminton sunt rezultate notabile. Nu avem niciun motiv să nu continuăm.
-Ajungem şi la volei…Au fost voci care au afirmat că Ştiinţa nu şi-ar fi dorit o eventuală promovare a formaţiei masculine, că ar fi fost dificil pentru club să susţină două formaţii în primul eşalon.
-Total neadevărat! Eu mi-am dorit mult ca echipa masculină să revină în divizia de elită.,,Nu s-a putut. Poate, nici valoarea lotului nu ne-a permis. E diferenţă mare între cele două eşaloane. O vom lua de la capăt, chiar dacă unii dintre jucători sunt la final de contract şi vor pleca. Aştept, însă, ziua când echipa va fi formată din jucători valoroşi, capabili de îndeplinirea obiectivelor, născuţi şi crescuţi aici.
-Inainte, facultatea era o motivaţie…La Bacău, veneau mulţi sportivi de valoare, pentru a deveni studenţi…
-Astăzi, nimeni nu mai e atras de aşa ceva. Toţi vin numai dacă ai să le pui pe masă un contract serios. Punând aşa problema, nu întotdeauna performanţa are de câştigat, dar e o realitate a vremurilor în care trăim.
-Fetele? Iarăşi, locul 2, vicecampioane…Mulţumit?
-Nu am cum să fiu mulţumit. Nici acum nu mi-am revenit. Când conduci autoritar tot campionatul şi cedezi în final, nu e uşor să suporţi un astfel de deznodământ.
-Cauze? Iertaţi-mă, dar senzaţia a fost că am condus toată cursa, însă, pe ultima turnantă, n-am mai avut aer. S-a văzut asta încă din semifinale…
-Intr-un fel, am fost dezavantajaţi de programarea jocurilor. In ultimele 10 etape, am întâlnit doar adversarii mai slabi, Sibiu, Cluj, Lugoj, Iaşi…Ne-am impus fără probleme, dar ne-am ieşit din ritm şi s-a creat impresia că putem fi câştigători prin simpla prezenţă în teren. Asta ne-a fost fatal. După partidele cu CSM, de la Bacău, ne-am revenit, la Bucuresti, când am întors rezultatul. Eram pe un trend din nou crescător, finala am pregătit-o foarte bine, fetele erau decise să aducă oraşului al treilea titlu naţional din istoria clubului… Din păcate, încă din primul meci de acasă cu Tomis Constanţa, au apărut erorile de arbitraj. Nu vreau să dau vina doar pe acest aspect, dar dacă la 1-2, când a intervenit greşeala aceea flagrantă a arbitrilor, văzută de toţi spectatorii, se făcea 2-2 la seturi, nu se ştie care ar fi fost deznodământul în actul decisiv. Apoi, au apărut şi cauze absolut  obiective.  De pildă, Alexandra   Sobo, o jucătoare-cheie în angrenajul nostru, a fost depistată cu probleme grave de sănătate şi, evident, nu s-a mai putut exprima  la potenţialul său maxim. La Constanţa, ne-am ţinut de adversar în primul set şi o bună parte din cel de-al doilea, apoi, însă, ne-am rupt şi nu am mai putut recupera. Au fost şi fete care n-au putut trece peste miza partidei şi care, aflate la final de contract, nu vor mai face parte din lotul nostru în campionatul următor.
-La cine vă referiţi?
-La Polischuk, Elisei, Lupu şi chiar Manu…Primele trei, în mod sigur, nu vor mai fi la Ştiinţa. Lupu, am înţeles, că va opta pentru Dinamo.
-E vorba de jucătoare de bază…Cine le va lua locul? Există un curent de opinie care afirmă că e nevoie de “straniere”, pentru a susţine performanţa de vârf. Aşa cum se întâmplă prin Azerbaidjan, dar şi la echipele valoroase din ţară, unde sportivele din afară îşi fac loc tot mai mult. Subscrieţi la această idee?
-Nu exclud o asemenea variantă. Şi noi am avut straniere în ultimii ani. Totul va depinde, însă, de bugetul pe care îl vom avea la dispoziţie. In Azerbaidjan, se investeşte serios în sport. Când ai bani, nu e greu să aduci jucătoare de valoare…
-Anul viitor, vom lupta din nou, pe două fronturi, în cel “european’ şi în campionat…Vom avea suflul necesar?
-Competiţiile te călesc, nu trebuie evitate. Vom fi prezenţi, desigur, şi într-o parte şi în alta…Ambiţiile rămân aceleaşi.
-Voleiul românesc la nivel de naţională cam bate pasul pe loc…Ultimele rezultate oficiale, 0-3 cu Spania, 3-0 cu Ungaria, 1-3 cu Serbia, în Cupa Ligii Europene, pun în evidenţă o anumită inconstanţă. Care e adevărata valoare a voleiului nostru feminin? Uneori, ne dă impresia că poate mai mult, apoi, imediat, îţi înşală aşteptările…
-Valorile noastre, nu atât de multe pe cât ne-am dori, sunt disipate în campionate diferite, e dificil să dispui de ele în pregătiri centralizate. Apoi, din urmă, nu mai vine nimic. Nici antrenorii nu-şi mai dau silinţa cum ar trebui. Uitaţi-vă ce se întâmplă în curtea noastră, la Ştiinţa. In cele două formaţii, nu există niciun băcăuan autentic. La formaţia de fete nu este nici măcar o rezervă care să provină din pepiniera de la Bacău sau Oneşti.
-Sunteţi cel mai longeviv antrenor din sportul băcăuan…Aţi crescut generaţii întregi de jucătoare. Care a fost cea mai valoroasă, aceea din 1998, când am cucerit primul titlu naţional?
-Valoric, da, aceea a fost. Ca atitudine şi plăcerea  jocului, aş putea menţiona generaţia din ‘95, cu Polocoşeri, Cristieana Cojocaru, Tuduriu, Schragner, Jeni Ichim, Melania Rusei-Alexe…Eu nu am avut niciodată titulare şi rezerve în echipă. In teren, locul şi-l ocupă jucătoarea singură, în măsura în care respectă indicaţiile tehnico-tactice. Aici e marea diferenţă între volei şi celelalte sporturi cu mingea. Dacă la fotbal sau handbal conduci cu 10 goluri diferenţă, poţi face orice înlocuire, poţi lăsa suporterii să-şi încerce propriile variante, nu se mai schimbă mare lucru în deznodământul partidei. In volei, o înlocuire neinspirată, chiar si atunci cand ai un avantaj confortabil, poate  schimba total cursul jocului. Florin Balaiş, un  celebru antrenor gălăţean, avea o vorbă la care ţin şi eu foarte mult. Dacă merge bine ceasul, nu umbla la mecanismul său. In ceea ce mă priveşte, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea puterea şi luciditatea să mă pot retrage la timp, fără să dezamăgesc profund pe nimeni. Nu există persoană de neînlocuit…
-Haideţi să mai lămurim un aspect. S-a spus despre dvs, mai ales de către răutăcioşii care au obosit să vă tot numere succesele, de-a lungul anilor, că nu aţi jucat niciodată volei…
-Eu nu am absolvit facultatea la Bacău, ci la Bucureşti. In mintea mea de atunci era că o facultate serioasă nu se poate urma decât în Capitală. Intâlnirea cu Vasile Ghenade, despre care s-a spus că este mentorul meu, s-a produs în alte condiţii. Inainte de a fi student, am fost component al divizionarei B, Aurora Bacău, pe care regulamentul o obliga să aibă în teren doi juniori. Unul dintre cei doi juniori am fost eu…De acolo mă ştia şi profesorul Vasile Ghenade. In felul acesta, am lămurit şi controversa respectivă.
-De peste 20 de ani, aveţi acelaşi “secund”, pe profesorul Melu Manta…Cum s-ar putea explica această “convieţuire” îndelungată?
-In primul rând, ne leagă o amiciţie veche. La începuturile colaborării noastre, eu eram mai impulsiv. Dânsul, fiind de o altă structură, mai blând, a ştiut să completeze, întotdeauna, ce mi-a lipsit mie. Dacă am fi fost amândoi două săbii, nu am fi avut loc în aceeaşi teacă…

luni, 18 iunie 2012

Singurătatea handbalistului de cursă lungă…


Singurătatea handbalistului de cursă lungă…  

+Interviu cu handbalistul Sandu IACOB (Ştiinţa Dedeman Bacău)

    La 15 ani, era cel mai bun handbalist al generaţiei sale… Numai că, spre deosebire de alte cazuri similare, Sandu Iacob şi-a continuat povestea de succes, devenind cartea câştigătoare a formaţiilor aflate în căutare de performanţă… Pe unde a fost ca jucător, la Bacău, Steaua, Săvineşti, Constanţa, Naţională, chiar şi în tricourile occidentale de prin Germania şi Elveţia, Sandu Iacob s-a bucurat de statutul de lider de echipă, punându-se cu totul în slujba acesteia. In 2007, a promovat Ştiinţa de unul singur, în 2008 şi-a adjudecat trofeul golgeterilor, iar în 2011 a propulsat Energia Tg.Jiu în finala Cupei României. La Bacău, unde orgoliile personale iau adesea locul aprecierii celorlalţi, succesele i-au fost privite cu un singur ochi…Şi acela, de sticlă, dar Sandu ştie, nimeni nu-i profet în ţara sa…Cândva, însă, memoria sportivă îl va aşeza acolo unde îi este locul. Sandu Iacob a fost ultimul mare talent propus de handbalul masculin  băcăuan.
Leonard POPA
                            
-Sandu, de ce handbal şi nu ...fotbal? Te tragi dintr-o familie cu o veche tradiţie fotbalistică...
-Handbalul mi-a oferit bucuria GOLULUI şi un mediu mult mai plăcut decât fotbalul. La 14 ani, am practicat în paralel, timp de 3 luni, şi fotbal,şi handbal… Faptul că, în scurt timp, am făcut parte din lotul de juniori al României m-a convins să continui cu handbalul. Tatăl meu, atâţia ani, maseur al celebrei  Dinamo Bacău, a fost dezamăgit la început (lucru pe care l-am aflat peste ani) de opţiunea mea, mai ales că investise în mine, emoţional şi material, pentru a ajunge fotbalist. Imi amintesc că, în ultimul meci de fotbal pe care l-am jucat, am format un cuplu de fundaşi centrali cu, mult mai cunoscutul, Cristi  Ciocoiu!
-Intr-un arc peste timp, ce momente ai reţine din lunga ta carieră handbalistică? Care dintre acestea îţi sunt cele mai dragi?
 -Intrebarea mă face să mă simt ''bătrân'', la ceasul destăinuirilor… Să răspund, totuşi. Cele mai importante momente pozitive:  transferul în prima ligă germană şi meciurile cu Muntenegru, din playoff-ul pentru CM din Croatia 2009. Negative: evoluţia personală de la CM din Croaţia 2009 şi faptul că nu-mi găsesc, încă, locul în handbalul băcăuan.
-Ai prins, ca handbalist,la Bacău, diferite generaţii de jucători...Care dintre acestea consideri ca a fost cea mai valoroasă?
-Fără să deranjez pe nimeni, consider că generaţia Ştiinţei 1995, alături de care am debutat în liga 1, a fost din punct de vedere tehnico-tactic mai valoroasă decât toate generaţiile care i-au urmat. Câteva nume ale jucătorilor din acea perioadă sunt elocvente: Vieru,Vâjă,Călin,G.Cojocaru,Dragomir,Negovan,Tancău,Bondar, Alex.Eftene...
-Ai fost şi căpitanul echipei naţionale, o vreme.Ce se întâmplă cu reprezentativa noastră? Se poate vorbi de regres, stagnare sau progres?
 - Legat de reprezentativa României, consider că, în acest moment, suntem în progres faţă de acum 15 ani, dacă ţinem cont de faptul că naţionala a fost prezentă la ultimele două Campionate Mondiale…Dacă ne gândim la perioadele în care România cucerea medalii la competiţiile importante,suntem mult în urmă. De ce? Consider că schimbarea sistemului în 1989 a trimis România în haos, în toate domeniile de activitate. De atunci, tot încercăm reforme peste reforme, fără să mai formăm nimic…Putem reveni lângă cei puternici doar dacă muncim precum muncesc şi cei care sunt în frunte, CINSTIT! Dacă nu sunt foarte clar, sa alegem, ca model, GERMANIA,  sa muncim ca nemţii, sa respectăm regulile ca ei şi, garantat, vom avea succes! Intrebările mele sunt: "Vrem asta? Putem?"…
--Numeşte câteva măsuri imediate pe care le-ai lua, ca manager, pentru redresarea unei echipe de handbal….
- As contacta o firmă care să se ocupe de promovarea imaginii pentru a-mi vinde ''produsul'' şi un specialist in ''team-building'', pentru a colabora la cel mai înalt nivel cu cei care fac parte din ''produs''.
-Cum ai caracteriza sezonul Ştiinţei din acest an?
-Locul 2,cea mai bună clasare din palmaresul echipei, este tot ce rămâne în timp…
-La Bacău, există în momentul de faţă 4 echipe de handbal, 2 de băieţi, 2 de fete...doar una în Divizia A...E bine, e rău să fie "bifurcată" performanţa?
-Sunt argumente pro şi contra. Mă rezum doar la primele. Mai multe echipe înseamnă: mai multe locuri de muncă pentru sportivi, o bază de selecţie mai mare pentru antrenori, mai multe meciuri pentru suporteri, mai multe articole despre handbal pentru jurnalişti…
-Care îţi sunt planurile de viitor?
-Concret, în acest moment, am posibilitatea de a-mi continua cariera ca jucător, dar independent de asta, doresc să-mi găsesc locul în handbalul/sportul băcăuan! Mulţumesc suporterilor, sponsorilor,dlui. Apostol şi dlui. Stavarache pentru susţinere şi dvs.,jurnaliştilor, pentru importanţa pe care mi-ati dat-o de-a lungul timpului! ...Aş vrea, însă, să se ştie că propunerea de a-mi continua cariera de jucător am primit-o de la o altă echipă, nu de la Bacău,  cum era firesc, din mai multe puncte de vedere…