“Nici astăzi nu l-am iertat pe Iosif Lazăr! Şi acum mai trăiesc coşmarul din meciul cu Progresul…”

“Nici astăzi nu l-am iertat pe Iosif Lazăr! Şi acum mai trăiesc coşmarul din meciul cu Progresul…”

@ Interviu cu Anton PUBLIK (extrema de geniu a lui Dinamo Bacău din anii ’50-’60)

…Înainte de Marele Dembo, a fost Publik.  Aripa divină a dinamoviştilor  băcăuani a fost buzduganul cu care fotbalul local îşi anunţa marile izbânzi de mai târziu. Fără el, Gram nu ar fi fost puncheurul recunoscut. Cu el în teren, teribilul Zavoda avea o grijă suplimentară. Anton Publik rămâne în memoria stadioanelor drept fotbalistul care a inventat golul direct din corner! Când executa el din dreptul steagului de colţ, spectatorii stăteau în picioare, gata să-şi înalţe bucuria la cer, ca la o lovitură de la 11 metri. Nimeni nu i-a  dibuit  măiestria cu care înscria de 3-4 ori într-un campionat, dintr-o asemenea poziţie, după cum nimeni, nicăieri în lume, nu i-a mai repetat isprava, după aceea. Mărturisesc că nu m-aş fi simţit împlinit, la aceasta oră a amintirilor, dacă nu aş fi reuşit să-i smulg câteva răspunsuri celui care ne-a oferit cea mai palpitantă poveste a fotbalului băcăuan din perioada 1958-1965…    

                                                                                                       Leonard POPA

-Aţi fost simbolul echipei băcăuane din anii ‘58-’65, regimul Dej...Ce vă mai amintiţi din Bacăul de atunci, mă refer la  Dinamo...

-Dinamo Bacău din anii 1958-65 a fost o formaţie de Divizia "A" mai mult
decât de mijlocul clasamentului, în care eu am fost unul dintre jucătorii de bază ai acesteia, dar nu cred că am fost şi simbolul său. Majoritatea jucătorilor, venind de la Braşov-Cluj la Bacău, alături de câţiva jucători locali, a reuşit, datorită conducerii clubului, antrenorilor şi MAI-ului, unde am fost angajaţi toţi jucătorii, să formeze o echipă, în adevăratul sens a cuvântului.

-In 1958, jucam în Divizia A, cu o echipă nouă, venită pe traseul amintit de dvs., Braşov-Cluj...Antrenor era C.Teaşcă. Cum era "Piticul"?

-Primul antrenor al echipei venită în 1958, toamna, la Bacău, a fost,  într-adevăr, Constantin Teaşcă, "Piticul", pe care eu personal l-am apreciat pentru severitatea şi priceperea cu care a pregătit echipa, mai ales din punct de vedere TACTIC şi FIZIC. Deficitar a fost în pregătirea echipei la factorul psihologic, fiind total lipsit de simţul pedagogic. A fost un antrenor "TIRAN", care a folosit toate posibilităţiile de putere pe care le-a avut la dispoziţie, pentru a constrânge jucătorii, tăiând în carne vie, indiferent de valoarea lor.

-Gram? Cum era Gram, ca jucător? V-a fost coleg de linie...Ţîrcovnicu? Iosif Lazăr? Care era atmosfera în echipă?

-Atmosfera în echipă a fost, în general, mai mult decât bună, chiar familială, datorită nucleului  de jucători pe care îl amintesc cu plăcere: C. Rădulescu, C. Cincu, N.Vătafu, V. Giosanu, Eftimie Haralambie, Ilie Bucur, G. Ciripoi, Miki Ujvari, Matyi Gram, C. Cîrnaru şi, poate, chiar eu. Cu aceşti colegi de echipă mă înţelegeam minunat. De altfel, şi cu ceilalţi jucători am avut relaţii colegiale. M-aţi întrebat cum era Gram ca jucător? Cu mâna pe inimă pot să spun că a fost un jucător de valoare, un om de gol, de altfel, ani în şir, golgeterul echipei. Ţîrcovnicu a fost un artist al balonului, un jucător creativ cu inteligenţă de joc. Iar Iosif Lazăr, cu toată valoarea sa de mare jucător, a fost un om fără caracter. Se spune că despre morţi să vorbim numai de bine sau deloc, dar în cazul lui Iosif, eu personal nu-i  pot ierta meciul pierdut/vândut cu Progresul Bucureşti pe teren propriu, cu 3-4, după ce am condus cu 3-0 (disputat la 9 iunie 1963-n.red.). Dacă Bunul Dumnezeu vrea să-l iarte, nu sunt împotrivă, dar eu nu-l iert! Si acum mai trăiesc coşmarul din meciul acela cu Progresul, care ne-a retrogradat. Eu am fost pe teren şi am suferit enorm împreună cu colegii mei de echipă, iar după meci, la analiză, am declarat, clar şi hotărât, în faţa tuturor, că eu n-am să mai intru pe teren dacă Iosif mai joacă!

-Ce meciuri v-au rămas în suflet  din perioada aceea? 

-În privinţa meciurilor care mi-au rămas în suflet, ţin minte două partide în care eu am fost eroul acestora, adică la Ploieşti cu Petrolul, câştigat cu 3-1, eu marcând 2 goluri, în timp ce al treilea gol a fost marcat de Filip, din pasa mea. De asemenea, la Bucureşti, contra lui Dinamo, am câştigat cu 2-0, eu marcând primul gol, iar al doilea  a fost realizat  din 11 m, eu fiind cel  faultat în careu. Îmi mai amintesc cu mare plăcere de duelurile extraordinare purtate cu Vasile Zavoda II , care întotdeauna au ridicat tribunele în picioare. Fundaşul dreapta Popa, de la Dinamo Bucureşti, pur şi simplu,  tremura când juca contra mea. Ar mai fi multe de spus, mai ales despre loviturile mele de colţ. Întotdeauna am reuşit să creez panică în faţa porţii adverse şi, de nenumărate ori, 2-4 ori pe an, am reuşit să marchez direct din lovitura de colţ. Din partea stângă am bătut cu piciorul drept, iar din partea dreaptă am bătut cu piciorul stâng.

-A urmat despărţirea de Dinamo Bacău...Ce traseu aţi urmat dvs.? Nimeni nu-şi mai aminteşte precis…

-La această întrebare am să răspund, dar nu acum. Cu îngăduinţa dvs., amânăm răspunsul, măcar o lună, şi o să aflaţi adevărul despre plecarea mea din Bacău, oraş care, între timp, a devenit al doilea oraş natal al meu…

-Aţi jucat şi în Naţională...Cum caracterizaţi fotbalul românesc de atunci? Ce mari jucători v-au rămas în memorie?

-Da, am fost în Lotul Naţional permanent, între anii 1959-1964, fără să joc vreun meci oficial. Meciuri de antrenament, de pregătire, am jucat aproximativ 25-26… Jucătorii pe care i-am apreciat în acea perioadă au fost, printre alţii: Voinescu, Ilie Datcu, Vasile Zavoda II, Apolzan, Tibi Bone, Onisie, Nicuşor, Călinoiu,  Petschovsky, Farmati, Ene I, Ene II, Ţîrcovnicu, Eftimie, Pârcălab, Dudu Georgescu, Lereter, Dembrovski, Fraţii
Nunwailer III-IV-VI, Dobrin, Dinu, Bölöni Laci, Sătmăreanu, Lucescu, Aristică Ghiţă şi mulţi alţii…

-Ce impresie vă lasă astăzi fotbalul românesc? Cum se vede acesta din Suedia?

-Dacă vreţi să stiţi părerea mea despre fotbalul din România, din epoca mea, şi în ce măsura uriaşă s-a dezvoltat şi s-a transformat până azi, atunci poate că o să vă surprind cu câteva fapte. Să ne înţelegem, eu vorbesc despre fotbalul de performanţă, cu jucători de valoare, cei care cunosc şi ştiu să execute toate elementele şi procedeele tehnice, deci nu sunt în faza de învăţare. Noi, în timpul respectiv, am avut controlul balonului, chiar ne permiteam să facem spectacol, dar atunci am avut timp şi spaţiu, iar astăzi, indiferent de sistemul de joc, fotbalul  se joacă în permanentă criză de timp şi de spaţiu! De ce? Pentru că, toţi jucătorii se apără şi pe urmă atacă cu grijă. Chiar şi Barcelona face la fel. Viteza jocului a atins absolutul, eu cred că este imposibil să mai crească. În timpul nostru un jucător alerga 6000 m, maximum 7000 m, iar astăzi un jucător, în 90 de minute,  sub 14-15000 m nu aleargă. Asta înseamnă că prima sarcină a fiecărui jucător este să nu permită adversarului să joace. Din cauza aceasta, se joacă în criză de timp şi spaţiu, de aceea s-au echilibrat valorile echipelor, iar rezultatele depind de câteva sclipiri spontane ale jucătorilor  de clasă, sau chiar de NOROC… Da, de noroc, care a devenit al şaselea factor al jocului, vezi când rezultatul este hotărât de prelungiri sau de loviturile de pedeapsă. Dar să trecem de teorie…Dacă, totuşi, vreţi, pot să vă ofer cartea mea cu titlul: TEHNICA FOTBALULUI ÎN REGIM DE VITEZĂ MAXIMĂ, carte care în Suedia a devenit un material obligatoriu în pregătirea antrenorilor de fotbal, cartea fiind  tradusă şi în limba engleză.

-Din 1988, v-aţi stabilit în Suedia...Cu ce v-aţi ocupat acolo?
-Da, în anul 1988, m-am stabilit în Suedia. La început, mi-a fost foarte greu, necunoscând limba. Am îngrijit handicapaţi psihic şi fizic. După câţiva ani, am reuşit să obţin o catedră de Educaţie Fizică şi Sport la Botvids Gymnaziul (Liceul Botvid), unde am lucrat până 2010, totodată, conducând şi Academia de Fotbal a Liceului, obţinând rezultate meritorii. De trei ori am ajuns în finala Stockholmului şi de două ori am şi câştigat Campionatul Liceelor…

-Cu care dintre foştii  fotbalişti băcăuani mai ţineţi legătura astăzi?

-Dintre foştii mei colegi de echipă, după cunoştinţele mele, numai bunul meu prieten Nicu Vătafu mai trăieşte, cu care vorbesc la telefon la sărbători, şi cu fostul meu dascăl, nea Costică Anghelache, pe care îl apreciez şi stimez enorm şi pe care, în fiecare an, îl vizitez la Bacău. Soţia mea, Mariana, este bacăuancă. De asemenea, ţin legătura şi cu Madocsa Kiss, stabilit la Tg.Mureş.

-Despre fotbalul băcăuan ce mai ştiţi?

-Din păcate, fotbalul bacăuan este în derivă, iar domnul Sechelariu, pe care l-am apreciat şi îl apreciez şi în prezent foarte mult, nu mai investeşte bani în fotbalul de performanţă, spre regretul meu, pentru că, după cum am spus mai înainte, Bacăul este şi rămâne al doilea oraş natal al meu…

-Domnule Publik, vă mulţumesc pentru acordarea acestui interviu şi sper să ne întâlnim din nou, peste un timp,  pentru răspunsul acela…amânat!