Bulgarian

miercuri, 19 septembrie 2012

Interviu cu handbalista Gabriela SZABO (Celles-sur-Belles, Franţa)



“La Bacău, a fost cel mai negru an din cariera mea…”
@Interviu cu handbalista Gabriela SZABO  (Celles-sur-Belles, Franţa)


Gabriela SZABO (“Găbici”) a sosit, în urmă cu un an, la Bacău, animată de gândul performanţei. Nici prin minte nu-i trecea că, numai după un sezon, va trebui să o ia de la capăt, în altă parte…Venise să rămână, având şi ilustrele exemple  ale altor handbaliste covăsnene care au făcut istorie la Bacău! Desfiinţarea echipei (nu retrogradarea, întrucât Gaby era hotărâtă să readucă oraşul în primul eşalon handbalistic!), dar şi “stânga” sa din acelaşi aluat cu al Cristinei Neagu (insuficient pusă în valoare în scurtul popas băcăuan) au transferat-o în Franţa, la Poitou-Charentes, acolo unde o găsesc mereu, fie înaintea unei partide de campionat cu formaţia la care activează, Celles-sur-Belle, fie după un curs intensiv de învăţare a limbii lui Balzac şi Baudelaire…
Leonard POPA
-Gaby, eşti singura fostă jucătoare băcăuană de anul trecut care s-a transferat într-un campionat străin, exceptând-o pe Natalia Parhomenko care, oarecum, s-a întors acasă (între timp,  Amelia Busuioceanu s-a transferat şi ea la Brest-n.n.). Cum ai ajuns în Franţa?
-In campionatul francez am ajuns prin forţe proprii. Adică, am încercat să lucrez cu impresari, dar a mers cam încet totul şi am hotarât să-mi caut echipă singură. Adevărul e că am început căutările cam târziu, luând în calcul că în Franţa echipele erau, deja, făcute din luna mai, iar eu am făcut demersurile abia  pe la sfârşitul lui iunie. O fostă colegă de la Bacău, Mihaela Cherecheş, mi-a sugerat să mă uit pe un site din Franţa, unde este un fel de bursă a handbalului. Intre timp, am fost căutată şi de o echipă din Germania şi Suedia. Dar până la urmă, cea mai bună opţiune mi s-a părut că este echipa unde evoluez acum şi prima impresie este că nu m-am înşelat.


-Ce înseamnă, din punct de vedere valoric, Divizia a 2-a franceză, raportată la handbalul de la noi?
-Trebuie să recunosc că am fost şi eu surprinsă de nivelul ridicat din liga a 2-a franceză. In Franţa, sunt în jur de 7-8 ligi, pentru nevoile fiecăruia. Iar, în liga a 2-a, multe jucătoare au jucat şi în prima divizie. In liga a 2-a franceză, raportându-ne la prima ligă din România, cred că primele 5-6 echipe- şi nu e nicio exagerare- se bat cu echipele de top din ţară. Sunt foarte multe straniere aici, aşa se explică şi nivelul ridicat. Numai în echipa mea suntem cinci, plus una care are, deja, naţionalitate franceză. Este vorba de Carmen Bucur, care a plecat de mai bine de 11 ani din Romănia. Sunt şi alte românce, destul de multe, în toate ligile.
-Voi, cele de acolo, simţiţi că FR de Handbal vă urmăreşte evoluţiile? Mai reprezentaţi, într-un fel sau altul, handbalul românesc?
- Cred că FR de Handbal nu este interesată de jucătoarele din ligile inferioare. Dar, sincer, nu ştiu exact. Am constatat, însă, că jucătoarele care au plecat din ţară au fost repede uitate.


-Cum este organizat handbalul francez?
-In primul rănd, handbalul de aici e privit cu totul altfel decât în România. Lucrurile pe care le-am auzit despre o altă mentalitate nu sunt doar poveşti. Chiar sunt reale!
Ce e cel mai important, nimeni nu poate pleca de la o echipă fără să fie plătită, chiar dacă joacă bine sau nu. Aici nimeni nu încearcă să te tragă pe sfoară, totul pare chiar  prea legal. Nu se joacă nimeni cu contractele, nici conducătorii, nici antrenorii şi nici jucătoarele.
 -Cum decurge o zi din viaţa ta "franceză" ?
- Viaţa mea de aici nu se deosebeşte foarte mult de cea de acasă. Tot 2 antrenemente am, aproape în fiecare zi. Numai că am mai mult timp de odihnă între ele, pentru că le efectuăm seara, de la 7-8, şi dimineaţa, de la 10. Eu stau într-o localitate mai mică, un centru istoric, dar lângă noi, la nici 10 minute, este un oraş mai mare, Niort,  unde mai mergem să ne relaxăm, când avem liber.
-Cum a fost la Cannes, în prima etapă, ai trecut peste emoţiile debutului?
-Prima etapă a fost puţin dezamăgitoare pentru noi, deoarece am pierdut. Adevărul e că am jucat cu o echipă valoric mai bună, As Cannes. Iar noi încă mai avem nevoie de timp, pentru că suntem 10 jucătoare nou venite. Emoţii n-am avut, chiar am aşteptat  începerea campionatului cu nerăbdare. Obiectivul nostru este menţinerea în liga secundă. Anul acesta vor pica 4 echipe din 14, ceea ce este mult.Vor să facă liga de 12 echipe, ca să fie şi mai puternică. Dar este şi un proiect ambiţios aici, cu finalitate în 3 ani, în care vor să se  promoveze în prima divizie.
-Cum merg lecţiile de limbă franceză?
-Lecţiile de franceză abia acum le încep. De săptămâna viitoare, merg la primele cursuri. Deja, pot să spun că am progresat destul de mult. De înţeles, înţeleg aproape tot. Mai greu e cu vorbitul, dar sper că, foarte curând, vă voi răspunde la întrebări în franceză (râde-n.n.).


-Cum s-ar traduce denumirea formaţiei tale? Pare un titlu fermecător, legat de frumuseţe...
- Denumire formaţiei este şi denumirea localităţii. Iar traducerea nu ştiu exact cum ar fi. "Pe cele frumoase", dar nu sunt  pe deplin convinsă, aşteptaţi să finalizez cursurile despre care vorbeam…


-Ai uitat aventura băcăuană de anul trecut? Ai putut trece peste neîmplinirile din sezonul anterior? Iubitorii de handbal de aici încă se mai interesează de tine...Ce le transmiţi?

-Niciodată n-am să uit  "aventura" mea băcăuană. A fost cel mai negru an din cariera mea, dar mai mult nu vreau să comentez. Am rămas o fire optimistă şi tind să cred că orice lucru rău ni se întâmplă pentru ca, apoi, să putem aprecia lucrurile bune din viaţa noastră. Cei care ne-au susţinut cu adevărat merită şi în ziua de azi mulţumiri. Imi pare rău că echipa noastră n-a comfirmat până la urmă. Bacăul merită, pentru trecutul său handbalistic strălucitor, o formaţie în primul eşalon. In orice caz, sper că ,într-o zi nu foarte îndepărtată, va avea din nou o echipă feminină în prima ligă, că doar cu handbalul  de perfoarmanţă sunt obişnuiţi cei din Bacău,  de mai bine de 30 de ani!

Interviu cu dl. Dragoş BENEA, Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău



SPORTUL înseamnă sănătate, dar te învaţă să accepţi concurenţa şi să-ţi doreşti performanţa!”

# Interviu cu dl. Dragoş BENEA, Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău


     In anii 90, imediat după Revoluţie, presa băcăuană- pe fondul unei activităţi sportive intense, moştenite din regimul trecut- a cunoscut o primă scindare. Redactorii sportivi care, de regulă, erau “toleraţi” în cadrul fostelor secţii  culturale (sau de tineret) ale  publicaţiilor judeţene, au îndrăznit la mai mult, solicitând independenţă de exprimare într-un spaţiu publicistic propriu. O generaţie de tineri jurnalişti, grupaţi în jurul gazetelor nou apărute, “Deşteptarea” (o transformare radicală a oficiosului “Steagul roşu”, săptămânal al Partidului Comunist), “Ziua” (întâiul cotidian băcăuan tipărit în format A2, care, după o controversă legată de titlul ziarului, va deveni “Ultima oră”), dar si a abia înfiinţatelor posturi de radio “Star B” şi “Alfa”, a făcut posibilă apariţia la Bacău a mai multor suplimente sau emisiuni radiofonice cu tematică specifică. Printre cei care au pus bazele gazetăriei sportive băcăuane (un fenomen cultural care ar merita cândva aprofundat), se numără şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Dragoş BENEA, o prezenţă  activă în paginile şi undele hertziene locale. Şi dacă, între timp, presa sportivă a pierdut un comentator talentat, uneori incomod- aşa cum  îi stă bine gazetarului dintotdeauna- comunitatea politică a câştigat o voce distinctă, pe deplin consacrată. Aflat la cel de-al treilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean Bacău (o performanţă electorală singulară), Dragoş Benea a găsit răgazul să se întoarcă pentru o clipă la dragostea dintâi, făcând posibil interviul de mai jos, chiar înainte de participarea la un maraton desfăşurat pe Transfăgărăşan…
Leonard POPA

-Domnule Dragoş Benea, în primii ani de după Revoluţie, aţi debutat în presa sportivă băcăuană…Vă mai amintiţi acel moment?
-Cum să nu?! Incepusem să colaborez la Radio “Star B”, apoi la “Canal 6”. Erau începuturile audiovizualului în mass-media băcăuană, aşa că entuziasmul era mare. Il cunoşteam, deja, pe Dan Sion (talentatul redactor sportiv al “Deşteptării”-n.n.), iar apropierea de fenomenul sportiv a fost firească, amândoi având o pasiune pentru fotbalul italian şi spaniol. Imi amintesc că primul meu comentariu a fost la o partidă de campionat jucată de Oviedo, echipa la care a activat Marius Lăcătuş… Ce să-i faci? Era epoca fotbalului. La Bacău, celelalte sporturi intraseră în derută. Cea mai mare investiţie de după 1989 a fost atrasă de fotbal, când Societatea “Selena” a preluat echipa locală. Toată lumea se dădea deoparte când auzea de sponsorizarea sportului, Dumitru Sechelariu a fost singurul care a mers mai departe. Voleiul lui Florin Grapă încă nu-şi începuse ascensiunea. Toată atenţia era focusată pe fotbal, cum spuneam. Intre timp, eu trecusem în presa scrisă, la cotidianul “Ultima oră”, alături de Dan Sion şi Lucian Berdilă. Au fost suficiente satisfacţii care să mă determine să-mi amintesc cu plăcere perioada respectivă…
-Multă vreme aţi stat în preajma primei echipe de fotbal a oraşului. După 90, fotbalul băcăuan a traversat momente de agonie şi extaz…Astăzi, nu mai pulsează deloc. Inima lui s-a oprit. Am rămas undeva prin a treia divizie, cu câteva echipe, despre ale căror obiective nu prea ştii ce să spui…De ce acest picaj care ar trebui, totuşi, să ne îngrijoreze pe toţi?
-Vedeti dvs., în Bacău, nu mai există acea firmă privată care să participe financiar şi sentimental la formarea unei echipe puternice. Numai pe banii unei administraţii locale nu te mai poţi baza. Ideală este o contribuţie comună, administraţie-firmă privată, dar investitorul să fie unul de calibru, gen “Dedeman”. A existat, apoi, şi acel diferend între fostul şi actualul primar. FCM Bacău putea fi o echipă care să fi fost cedată nu neapărat în 2012, ci chiar mai repede. Acum a fost tardiv…Proiectul putea fi unul fezabil pentru Divizia B, aşa cum s-a dovedit nu foarte departe de noi, la Iaşi, de pildă. Cert este că începem să ieşim cu totul de pe harta fotbalului românesc şi asta e păcat pentru istoria noastră în acest sport, pentru toţi suporterii băcăuani care n-au încetat niciodată să creadă că zilele de glorie ale fostului Dinamo Bacău vor reveni, cândva…
-In calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean, aveţi contacte cu toţi primarii din judeţ. Care mai este atitudinea acestora faţă de fenomenul sportiv?
-Când vorbim de o implicare strict sportivă, trebuie să ne gândim şi la resursele de care dispun comunităţile locale. Din acest punct de vedere, judeţul ar putea fi împărţit în două zone. Există, astfel, o jumătate vestică mai bogată si alta estica, o regiune cu un potenţial economic redus, cu numeroase probleme sociale. Chiar şi în aceste condiţii, există excepţii, primari  iubitori înfocaţi de sport, cum este cazul celui din comuna Coloneşti (Valentin Mârzac). Aceeaşi atitudine pozitivă o întâlnim şi în comunele  Bîrsăneşti (Mihai Coman), Căiuţi (Ionuţ Durlan), Răcăciuni   (Lucian Cheţa), Bereşti-Tazlău, unde primarul Dumitru Tulpan a pus umărul la înfiinţarea unei asociaţii sportive cu profil handbalistic, avănd rezultate notabile în campionatele de juniori. Dintre oraşe, Oneştiul (primar Laurenţiu Neghină) e în suferinţă la acest capitol, spre deosebire de Moineşti (Viorel Ilie), unde edilul şef sprijină necondiţionat activitatea sportivă şi mă gîndesc, desigur, la echipa de fotbal recent promovată în Divizia C, acolo unde participă laolaltă cu echipele din Bacău! O anumită reţinere am remarcat la Comăneşti…Dar un tablou veridic al acestor preocupări îl putem avea  revăzând componenţa seriilor din Campionatul Judeţean de Fotbal…Unde apare numele localităţii, e clar că acolo există preocupare pentru sport.
-Se mai poate spune, aşadar, că Bacăul este şi un judeţ “sportiv”? Mai este sportul o dimensiune a acestuia, aşa cum a fost cândva?
-Sincer, nu! Performanţa de vârf o avem şi o aşteptăm, în aceste condiţii, de la clubul manageriat de Florin Grapă, Stiinţa, prin cele două echipe vicecampioane naţionale în sezonul anterior, fetele de la volei şi băieţii de la handbal. Bacăul însemna mult mai mult în trecut. Criza nu ne-a ocolit nici aici.
-Ce e de făcut?
-In primul rând, ar trebui elaborată o Lege a Sportului constructivă, care să urmărească performanţa de jos în sus, pornind de la bază. Şi un fapt extrem de important: această Lege să fie realizată din punctul de vedere, nu al politicienilor, ci al oamenilor care activează în domeniul sportiv, preşedinţii de federaţii, cluburi, nu în ultimul rând, al antrenorilor şi sportivilor înşişi. Una peste alta, ne trebuie o Lege a Sportului cu care să lucrezi cu plăcere, nu una pe care să o ocoleşti!
-Văd că aţi rămas acelaşi om interesat şi ataşat de sport. Imi amintesc că aţi jucat chiar fotbal, în cadru organizat, alături de alţi jurnalişti. Era, parcă, o formaţie de fotbal Willy…
-Da, am fost componentul acesteia şi am jucat în campionatul judeţean până la desfiinţarea ei. Nici astăzi nu ma dau în lături de la a face sport.Merg cu bicicleta, alerg, înot, mai încing câte o miuţă. Sportul înseamnă sănătate, dar te şi învaţă să accepţi concurenţa şi să-ţi doreşti performanţa. Politica înseamnă acelaşi lucru, concurenţă cu ceilalţi şi performanţă…
-Şi acum vă pregătiţi pentru un maraton pe Transfagărăşan…Despre ce este vorba?
-Da, pe data de 8 septembrie voi participa la una dintre cele mai dificile curse din viaţa mea, în cadrul UniCredit Leasing Transmaraton 2012. Motivul pentru care particip la aceasta competiţie, desfăşurată pe cel mai frumos drum din lume - Tra
nsfăgărăşan- este şi acela de a strânge fonduri pentru Viitor Plus, în scopul plantării şi îngrijirii a câte unui copăcel pentru fiecare nou-născut din România.
Copăceii plantaţi vor deveni, în 50 de ani, o pădure adultă de 6 hectare, ce va absorbi peste 3000 de tone de CO2 şi va îmbunătăţi calitatea solului, microclimatul şi biodiversitatea zonei. Să nu credeţi că nu m-am pregătit serios pentru acest traseu dificil...Nu vreau să termin în genunchi nicio competiţie!
-Noi vă mulţumim pentru acest interviu şi vă dorim succes… In toate competiţiile!

P.S.:Răsfoind, ulterior, Jurnalul de Facebook al Preşedintelui CJ Bacău, redactorul a descoperit următoarea notă: Ieri am participat la cursa de semimaraton (22.1Km- diferenta de altitudine 1100 m) organizată, poate, pe cel mai frumos drum din lume - Transfăgărăşan.Sunt mulţumit că am reuşit să termin cursa cu timpul de 1h 55 minute, la final ocupând locul 10, din aprox 80 de parcticipanţi. Doresc să le mulţumesc tutoror celor ce au fost alături de mine în acest proiect şi,  mai ales, celor ce au contribuit cu donaţii (3110 RON), pentru proiectul Pădurea Copiilor”…



Interviu cu prof.Ştefan DEACU (fostul mare handbalist al Ştiinţei Bacău)



“Eu am părăsit Bacăul împotriva voinţei mele…”
@Interviu cu prof.Ştefan DEACU (fostul mare handbalist al Ştiinţei Bacău)
   
      După Petre Papp (“bombardierul” Sport Clubului pe “zgura” din Parcul Libertăţii în deceniul 6 al secolului trecut, devenit golgeterul campionatului cu 100 de goluri, fiind propulsat,însă, de o constelaţie handbalistică incontestabilă, dominată de Tase, Gheorghevici şi Cservenka), Ştefan DEACU a fost cel mai important şi iubit handbalist băcăuan din perioada imediat următoare. Component al mai “tinerei” Ştiinţa (echipă care şi-a impus numele în “mariajul” cu mai vârstnicul Sport Club, după promovarea în primul eşalon), Fane a fost pentru Bacău “matadorul” care îngenunchia invincibilele Steaua şi Dinamo, într-o vreme când respiraţia handbalului masculin românesc încă mătura întreaga Europă, făcând-o să tremure din toate balamalele. Inteligenţa tehnico-tactică, aruncările sale ca din tun, de dincolo de linia…orizontului, cu care muta porţile din loc, au făcut din Ştefan Deacu handbalistul nepereche, cel care ridica întreaga sală băcăuană în picioare, determinând-o să-i strige numele minute în şir după terminarea partidei. In lupta sa cu prezentul decadent, înarmat cu tăria trecutului, “Sportul Băcăuan” l-a (re)descoperit pe inegalabilul Fane Deacu în celălalt capăt al ţării, la Arad, acolo unde îşi desfăşoară activitatea de antrenor în cadrul Liceului Sportiv din localitate. Cel care, în urmă cu 30 de ani, se lua la trântă, de unul singur, cu Yugoslavia legendarului Radivoj Krivokapic, înscriindu-i tot atâtea  goluri cât toate celelalte formaţii la un loc, a avut amabilitatea de a ne acorda primul interviu “băcăuan” de după 1989…
Leonard POPA

-Domnule Deacu, aţi îmbrăcat de peste 60 de ori tricoul Naţionalei… Călărăşean la origine, aţi venit la Bacău, ca student, şi aţi ajuns cel mai iubit handbalist băcăuan din toate timpurile…Greşesc?
-Nu, aşa a fost atunci, dar nu ştiam că am fost atât de iubit acolo…Adevărul e că am jucat într-o echipă foarte bună. Ştiinţa era de neînvins acasă, iar în deplasare le făceam probleme tuturor, chiar şi “granzilor” Steaua şi Dinamo. Noi am fost singurii din provincie care i-am învins pe stelişti, la Bucureşti, cu 6 goluri diferenţă, şi nu uitaţi că pe atunci, la ei, încă mai  jucau ultimii campioni mondiali pe care i-a dat handbalul masculin românesc, Birtalan, Kicsid…
-Era Ştiinţa, o formaţie studenţească, atât de puternică? Imi amintesc că, mai mereu, terminam campionatul sau Cupa României, pe locurile 3-4…Ce colegi de echipă v-au rămas în memorie?
-Pe vremea aceea, formaţiile studenţeşti erau puternice şi extrem de ambiţioase. Amintiţi-vă şi de Poli Timişoara…La Bacău, deşi după terminarea facultăţii plecau o grămadă de jucători foarte buni, veneau mereu alţii.  Nu uitaţi că în judeţ mai exista o echipă în prima ligă, cea din Oneşti, care avea jucători excelenţi precum fraţii Berbecaru, Blaş, Smerea, Arsenie. Şi orientarea lor era tot către Ştiinţa, unde îi aveam colegi pe Boroş, Nicu Vasilca, fraţii Voinea, Covaciu (actualul antrenor al echipei feminine “U” Cluj-n.n.), Giani Hornea, portarul Neşovici, Vasilache…Plecaseră fostele vedete locale, Tase şi Odaie, dar lumea nu apucase să-i regrete, întrucât avea cine să-i înlocuiască…Sala Sporturilor era mereu plină până la refuz, nu ajungeau biletele pentru toţi suporterii… Handbalul masculin românesc încă era o forţă în lume. Spaniolii nici nu existau, de nordici nu auzise nimeni. Aici, în Est, se dădeau toate bătăliile handbalistice importante.
-Echipa de atunci ar fi făcut faţă astăzi, în competiţiile interne?
-Eu sunt convins de asta, ba chiar consider că Ştiinţa de atunci a avut o valoare superioară faţă de cele  mai multe formaţii de astăzi din campionatul intern. Se juca prin talent, prin tehnică individuală desăvârşită, poate, nu cu aceeaşi forţă. Incrâncenarea din teren era, însă, aceeaşi…Şi ambiţiile erau mult mai mari.
-Haideţi să mai lămurim un aspect. Când aţi plecat de la Ştiinţa, după terminarea facultăţii, aţi lăsat în urmă o mulţime de regrete. Aici eraţi adulat. S-a spus, atunci, că aţi plecat în urma unui conflict cu antrenorul Nicolae Guidea, care era şi profesor la Institut. S-a exagerat cumva?
-A fost şi aşa ceva…Dar neînţelegerile au pornit de la faptul că nu mi s-a asigurat la repartiţie un post în Bacău. Singurul care a “prins” Bacăul a fost Hornea, extrema…Eu am fost nevoit să plec, împotriva voinţei mele, la Constructorul Arad, întrucât cei de aici s-au oferit sa-mi asigure postul respectiv. Aveam 26 de ani şi cei de la Bacău mă considerau bătrân. Se bazau pe ceea ce se întâmpla, an de an…Veneau alţii…In opinia celor de acolo, nimeni nu era de neînlocuit. Astăzi, handbaliştii sunt longevivi şi joacă, fără probleme, până la 35-36 de ani.
-După 1990, când am obţinut ultima medalie la Mondiale, handbalul masculin a intrat în derapaj. Nu mai suntem ceea ce am fost, nu mai ţine nimeni cont de noi. Noi care i-am învăţat handbal pe mulţi…Care sunt principalele motive? Nu mai avem talent în acest sport care era considerat “al nostru”, aşa cum fotbalul e “al brazilienilor”?
-Nu am dus lipsă niciodată de talente. Nici în tot acest răstimp… Principalul motiv a fost lipsa investiţiilor. Inainte de 1989, totul era asigurat de autorităţi, echipament, transport, îndemnizaţii… Astăzi, nu se mai dă nimic. Te descurci cum poţi. Mai erau, poate, şi plăcerea jocului, atracţia şi motivaţia studenţiei, acum, acestea contează mai puţin. Eu jucam pentru o îndemnizaţie de 1800 lei, cum era pe atunci, eram angajat la IRAV, dar nu mă plângeam, câştigam cam cât un profesor debutant…Acum, nu mai stă nimeni la echipă în aceste condiţii.
-Si totuşi, handbalul feminin prezintă o altă realitate…Fetele le-au luat-o cu mult înainte băieţilor, ele n-au fost nevoite să se descurce în aceleaşi condiţii?
-Nu. In handbalul feminin, s-a investit mult mai mult, după 1990. Cel mai vitregit a fost handbalul masculin.
-Campionatul a început…Chiar astăzi, când v-am descoperit la Liceul Sportiv din Arad, unde vă desfăşuraţi activitatea, este programată o primă partidă. Ce aşteptaţi de la această nouă ediţie?
-Sper să fie o ediţie spectaculoasă. Oricum, la Bacău, s-a făcut o treabă excelentă cu Eliodor Voica. Ştiu că s-a implicat decisiv Primăria. Un jucător de acolo a trecut şi prin mâinile mele, Marius Novanc…Va fi un duel palpitant cu formaţia din Constanţa. Sunt curios să văd şi cum se vor descurca  în grupele Ligii, dacă acele transferuri din afară vor confirma…
-Sunteţi împotriva “stranierilor”?
-Nu, dacă vom şti să ne protejăm şi elementele autohtone. Am înţeles că Federaţia tocmai are în vedere să creeze un astfel de cadru. Handbalul românesc nu poate progresa doar cu ajutorul stranierilor.
-La Arad, aţi preluat cam toate echipele de băieţi. De dimineaţă până seara sunteti la antrenamente. Am înţeles, însă, că aveţi probleme de finanţare…
-Mari probleme! Nu avem niciun investitor privat în handbalul arădean. Mai mult, partidele de campionat cu echipa de ligă secundă nici nu le vom susţine la Arad, întrucât Primăria nu ne-a permis să folosim sala Liceului Pedagogic. Vom juca într-un sat, la Macea…O echipă de juniori, cea de 1994, am fost nevoiţi să o retragem din campionat. Nu mai interesează pe nimeni handbalul aici…
-La Bacău, când aţi fost ultima dată?
-In 1996. Ţin minte că ne-a ajutat mult fostul meu coleg de echipă Alex.Eftene, care era preşedintele secţiei de handbal în cadrul clubului Ştiinţa. Venisem cu o echipă de juniori.
-Mai ţineţi legătura cu vreun coleg din echipa Ştiinţei?
-Astăzi, mai puţin…Mai mult cu călărăşenii mei, cu Tase şi Odaie…
-Şi ei sunt tot din Călăraşi?! Ce mai fac?
-S-au pensionat. Tase e stabilit în Bucureşti, pensionar al Ministerului de Interne. Odaie e la Baia-Mare, unde a jucat până ce s-a retras.Trec anii…
-Rămân amintirile, domnule  Deacu…