Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 29 septembrie 2013

Handbal (F): HCF Piatra Neamţ-Ştiinţa Bacău 15-21

In nopţile cu lună plină

     In nopţile cu lună plină, fetele strălucesc. Colegul Amalanci mă ceartă tot timpul: de ce nu curg metaforele şi la sărbătorile băieţilor?! Răspunsul e unul singur. Nu-mi plac săgeţile fără vârfuri. M-am săturat să tot începem spectacolul la ora 5 dimineaţa, când ăia mari dorm buştean. De vreo  20 de ani, handbalul masculin românesc trăieşte prin cei cărora le-am făcut cadou mingea mică. Spaniolii, francezii, germanii-vestici sunt copiii noştri. Le-am altoit handbalul pe ramuri  uscate şi i-am cocoţat deasupra noastră definitiv şi irevocabil. Fetele îşi fac treaba în continuare, deşi-pricepuţi cum suntem, le-am aruncat în aer capul de pod de la Vâlcea. A rămas acolo doar Moriko Torok, să ridice puntea de una singură, însă malul primei divizii se depărtează pentru vâlcence de la o etapă la alta...Un început de drum lung se întrevede dinspre Baia-Mare, unde priceperea antrenorului şi ambiţia fetelor de moroşan au făcut posibilă prezenţa în grupele Ligii Campionilor, într-un an care ar fi putut fi fatal pentru viitorul handbalului nostru feminin. La Bacău, sezonul a debutat cu scântei galbene şi plumb în raniţa adversarelor. După două etape, ne-am aşezat pe primul loc. De ce nu s-o fi oprind campionatul aici?!  Am învins la Piatra (21-15), după ani buni în care ne împleticeam în complexe mărunte. Profesorul Costel Oprea ştie să câştige apărându-se. Bianca Dospinescu, portar de vocaţie, a copilărit cu Dunărea la Cazane. De mică a tot fost învăţată că sunt lucruri pe care nu trebuie să le laşi să treacă pe lângă tine. Precum grănicerii adevăraţi...In atac, mizăm pe fantezia Adinei Cârligeanu. Ii spunem că astăzi jucăm pe zăpadă, iar ea atâta aşteaptă. Işi leagă schiurile şi îşi transformă adversarele în jaloane.  E convinsă că în vale o aşteaptă nopţile cu lună plină...
Leonard POPA

duminică, 22 septembrie 2013

Fotbal, Divizia B: Dupa S.C.Bacau-Farul (1-2) si Rapid-S.C.Bacau (1-0)...

Se face vară în plină iarnă!

    Fiecare meci al Sport Clubului îţi aminteşte de luptele cu turcii. Noi luptam eroic, de înroşeam cronicile, ei ne ocupau ţinuturile cu toate fântânile otrăvite şi, din când în când, ne chemau “mai marele” la Stambul să-i taie capul şi să ne găsim altul...Nici măcar nu ne mai împotriveam, aşa vroia Dumnezeu! De când au început să joace în eşalonul secund, băcăuanii şi-au răpus toţi adversarii. I-am făcut praf la toate capitolele, mai puţin la unul...I-am depăşit la numărul de ocazii ratate, la cornere, la schimbările operate în echipa de bază, ba chiar şi la autogoluri şi la numărul de goluri încasate. Am pierdut doar punctele...Or fi având şi acestea vreo importanţă?! Antrenorul Viorel Tănase e convins că nu, iar asta ne creează o stare de optimism şi bună dispoziţie. In intermediară, am întâlnit luminiţele unui far care, pe vremuri, ne dădea frisoane. Farul de astăzi nu mai înseamnă, nici pe departe, fotbaliştii aceia care fac carieră în amintirile noastre. In mod sigur, urmaşii lui Antonescu, Tufan, Kallo sau Caraman, gloriile constănţene din urmă cu 40 de ani, nu s-au apucat de fotbal...Chiar şi subţiată de împărţirea feliilor de pâine cu Viitorul lui Hagi, Constanţa de astăzi a obţinut victoria la Bacău (2-1). Dar nu după 90 de minute, cum au scris cronicile, ci chiar înainte de a-şi înscrie golurile! In min.54, la 1-0 pentru noi (marcase Hurdubei, cel mai bun jucător băcăuan), Predoiu- singur, singurel, cu poarta goală, după ce driblase portarul- n-a mai vrut să şuteze spre gol, fiind convins şi el că punctele puse în joc n-au nicio importanţă. Dacă s-ar fi înscris atunci, analele fotbalului ar fi înregistrat cu evlavie prima victorie împotriva convingerilor proprii! N-a fost să fie...In week-end, cu un Rapid deraiat de pe linia tradiţiei, istoria s-a repetat. 0-1, dar jocul băcăuanilor ar fi putut fi folosit cu succes într-un clip de propagandă fotbalistică în cartierul ceferiştilor. Spre deosebire de noi, aceştia din urmă încă se mai  încăpăţânează să trimită mingea în poartă, frustrand spectacolul de ratările rarisime, demne de cascadorii  râsului. N-au deloc simţul umorului! Rămâne de văzut cine va avea mai mult de câştigat la sfârşitul campionatului...N-aş putea să închei, însă, aceste rânduri fără câteva vorbe şi despre cei doi jucători băcăuani care fac parte dintr-un alt scenariu, Sascău şi Hurdubei. Au stofă şi bine ar fi să-i mai vedem la Bacău şi în sezoanele următoare. L-aş mai menţiona eu aici şi pe portarul Oltean...Dar, de la Gică Voinea încoace, mi-e teamă să mai pronunţ numele portarilor. Se face vară în plină iarnă, dar e posibil şi invers!

Leonard POPA

HANDBAL, Divizia A (F): Ştiinţa Bacău – CSU Târgovişte 34-16 (16-9)


Copăcel, copăcel...

   Corneliei Ţocu îi plac începuturile...Nu trec decât vreo două atacuri şi băcăuanca înscrie primul gol al Ştiinţei în noua ediţie de campionat. Târgoviştencele vin pentru a nu ştiu a câta oară la Bacău şi nu s-au plictisit. Le plac Catedrala, poate, şi parcul din centrul oraşului, ticsit cu pasionaţi de table la oră de chindie...Intre  atâtea plăceri, joacă şi handbal. Acelaşi pe care îl ştiu de când le-am văzut pentru prima dată, în urmă cu vreo doi ani. Totul se desfăşoara în jurul “blondei” cu nr.11 (Ramona Ciobanu) dar, singură într-un echipaj de croazieră, se obişnuieşte şi ea cu mediocritatea. Ar merita, totuşi, o soartă mai bună... Sunt suficiente două accelerări ale Adinei Cârligeanu pentru ca adversarele să înţeleagă că băcăuancele merg cu acceleratul pentru a evita opririle în halte. Golurile curg până când fetele noastre se plictisesc de ele. Scorul se strânge ca un burduf de acordeon, cu clapele în aşteptare...Dupa două-trei minute iar o ia la vale. Bianca Dospinescu scoate prin şpagat toate aruncările, podeaua nu le mai ajută pe adversare, şi pauza ne aduce un avantaj consistent (16-9). Lucrurile devin clare pentru toată lumea. In handbalul feminin, ierarhiile se schimbă doar când se desfiinţează echipele.  Lăcrămioara Cîlici îşi face şi ea numărul. Joacă şi centru şi extremă şi tot ce vrea. Oaspetele se sufocă...Pentru zvârluga băcăuană şi-au uitat lentilele de contact acasă. Când scapă pe contraatac, n-o mai urmăreşte nimeni. Doar ghinionul, din când în când, bara care se încăpăţânează sa apere şi ea poarta oaspetelor. Spre sfârşitul meciului, primesc mesaj de la Cătălin Rădulescu, ziaristul Galaţiului. Mă întreabă de scor (până la urmă, 34-16), semn că-pentru prima oară, după mai mulţi ani, începem să contăm în aritmetica promovării. Costel Oprea, antrenorul studentelor, e mulţumit. Fetele sunt aceleaşi, dar parcă altele...Data viitoare, când vom mai întâlni târgoviştencele, nici măcar nu mai trebuie să folosim toate jucătoarele. Jucăm doar cu pivotul. Mirela Vîlcu le bate singură...

Leonard POPA

joi, 12 septembrie 2013

“Sportul Băcăuan” pe meridianele lumii: CIPRU

“Sportul Băcăuan” pe meridianele lumii: CIPRU

Larnaca-oraşul în care îţi aminteşti de zăpadă
       
      După aproape două ore de zbor liniştit, avionul decolat de pe Otopeni aterizează pe aeroportul din Larnaca. Ora târzie (22.00) face ca singurul autobuz spre oraş (431) să nu mai fie disponibil. La ieşirea din aeroport te aşteaptă, însă, o mulţime de taxiuri. Întreb pe primii doi taximetrişti întâlniţi cât mă costă un drum până la hotelul unde am rezervarea şi primesc, invariabil, acelaşi răspuns: 15 euro. Când să-l întreb şi pe al treilea, aud câteva vorbe româneşti: „nu mai întreba degeaba, ne-am vorbit între noi, toţi luăm 15 euro…”. Astfel sfătuit, nu mai insist si urc în prima maşină, alături de un şofer de vreo 30 de ani. Pe drum, încerc să-l impresionez cu câteva cunoştinţe din istoria Ciprului. La un moment dat, îl întreb dacă e dificil să trec „dincolo”, în Ciprul de Nord (Kibris), singurul „zid al Berlinului” care a mai rămas într-o Europă tot mai unită. „Nu te-aş sfătui să o faci, my friend, mă avertizează omul.Te  arestează turcii. Eu am făcut doi ani de închisoare, pentru că am ajuns acolo, să-mi văd nişte prieteni…”. Nu mai îndrăznesc să întreb nimic. În faţa hotelului, dau să plătesc, întind o bancnotă de 20 euro, dar tânărul nu are rest. Intru la recepţie şi solicit două bancnote de 5, contra una de 10…Recepţionera, o lituaniancă frumoasă, pe care aveam să aflu a doua zi că o cheamă Laura, dă din umeri a neputinţă. Până la urmă, mă hotărăsc să plătesc taximetristului 20 de euro…Când îi întind banii, acesta mă priveşte derutat şi mă întreabă, de două ori, dacă sunt convins că vreau să-i dau 20 de euro…Imi vine să zâmbesc, gândindu-mă că în ţară, toţi şoferii de taxiuri ar fi considerat asta un fapt cât se poate de normal…In fine, ne cazăm, fără prea mare bătaie de cap. Laura îşi aminteşte că înainte de a face rezervarea am purtat câteva discuţii pe net despre hotelul care, pe dinafară, arată mult mai bine decât în interior. Nu regret, însă, nimic, suntem în Cipru, ţara care m-a fascinat prin istoria şi legendele sale extraordinare despre Afrodita, zeiţa frumuseţii, născută din spuma mării, în apropiere de Paphos, (oraş situat în vestul insulei, la peste 100 de km de aici,dar pentru a-l vedea, nu mă costă decât 7 euro dus-întors, cu autobuzul).
   Dimineaţă, fac cunoştinţă şi cu celelalte fete de la recepţie, care aveau să ne fie un adevărat ghid pentru oraş: Boriana (o bulgăroaică extrem de amabilă din Varna, care nu ezită să afirme că noi, românii şi bulgarii, suntem la fel) şi Maria, o cipriotă cu mamă rusoaică. Cameristele, două la număr, sunt românce, femei trecute de prima tinereţe, una din Piteşti, alta din Baia-Mare… Şi dânsele ne vor fi de real folos, întrucât ne vor îndruma către locurile unde se mănâncă bine şi ieftin…Iau si primul contact cu plaja. O frumuseţe străjuită de palmieri uriaşi. Un singur lucru cu care mă obişnuiesc mai greu: nu e o plajă de nisip. In Larnaca, nu există aşa ceva. Doar pământ reavăn, lustruit de valurile nopţii, când fluxul e mai puternic. Fiecare are, însă, şezlongul şi umbrela lui. Nici vorbă de aglomeraţiile de pe plajele româneşti. Mediterana este extrem de primitoare. Liniştită şi foarte caldă. E abia ora 8.30, dar cred că temperatura a sărit de 30 de grade.
   La prânz, aflu câteva bunătăţi culinare ale Ciprului. In primul rând, halloumi, brânza tradiţională cipriotă, numită şi “brânza care scârţâie”, întrucât atunci cand muşti din ea, chiar asta se întâmplă! Este diferită de tot ce cunoşteam despre acest sortiment, pentru ca începe să se topească numai la temperaturi înalte, aşa că trece printr-un proces de pregătire neobişnuit: se caramelizează la suprafaţă, devenind moale şi catifelată. Se prepară din lapte de oaie şi foarte puţin lapte de capră. Se presupune că reţeta originală provine de la triburile de beduini din Orientul Mijlociu, dar dovezile atestă ca ea a fost atestată în Cipru, înainte de secolul 16.
   Descopăr şi ziarele cipriote, multe şi viu colorate. Majoritatea costă în jur de 2 euro. Nu e mult într-o ţară unde salariul mediu ajunge la 1500 de euro. Care criză?! Românul, ca orice străin ajuns cu serviciul aici, o percepe mai mult decât localnicul, dar nu s-ar da întors acasă. “E frumos, linişte-avea să-mi spună o vânzătoare dintr-un magazin alimentar situat în centrul oraşului. Inainte de scandalul bancar, câştigam 800 de euro, lunar.Acum, doar 600. Soţul meu lucrează în construcţii, ia mai bine, 70 de euro zilnic...” Femeia e din Rm.Vâlcea, unde ar vrea să-şi deschidă o fermă de porci. Acelaşi lucru mi-l confirmă şi cameristele de la hotel. Nu câştigă foarte mult, dar mult mai bine decât acasă la Baia-Mare...De ce s-ar mai intoarce? Acasă e scandal, oamenii nu se mai înţeleg între ei, nu sunt locuri de muncă, e o ţară unde stresul cotidian te macină  încetul cu încetul...
   Spre seară, răsfoiesc şi presa sportivă cipriotă. Constat că multe publicaţii dintre acestea se vând la pachet cu cărţile de istorie (5 euro), ceea ce mă entuziasmează. Alături de lunarul “Real Sports” (32 de pagini, un pic mai mare decât formatul A4 al “Sportului Bacauan”), găsesc în ţiplă o carte despre Războiul greco-turc din 1974, în urma căruia a fost divizată insula. Autor: Kostas Chr.Tzortzis. Din câte îmi dau seama, întrucât nu cunosc decât alfabetul grecesc, e un jurnal de campanie din perioada 20 iulie-8 august, anul respectiv. Pun totul în legătură cu ceea ce ştiam încă din copilărie, când urmăream Revista “Lumea”, care relata pe larg-în serial- conflagraţia cipriotă. O organizaţie paramilitară, Eoka 2, condusă de generalul Grivas, milita pentru destituirea lui Makarios şi enosis (unirea cu Grecia). Turcilor nu le-a convenit şi au invadat insula. Arhiepiscopul Makarios, preşedintele de atunci al Ciprului, a fost nevoit să plece în exil (grecii îi anunţaseră decesul, pentru a crea haosul). Până la urmă, prin intervenţia ONU şi a  marilor puteri (Anglia, în primul rând, care deţine două baze militare în insulă, la Dhekelia şi Akrotiri) conflictul se rezolvă prin împărţirea Ciprului, în cel grecesc (a aderat la Uniunea Europeană în 2004, dar a respins unificarea cu partea turcească) şi cel turcesc (Ciprul de Nord, Kibris, recunoscut doar de Ankara). Din ziarele de sport, înţeleg că noul sezon fotbalistic debutează pe 31 august şi că la ultimele Jocuri Mediteraniene, desfăşurate în luna iulie la Mersin, în Turcia, Ciprul a obţinut 7 medalii: 2 de aur prin atletele  Eleni ARTYMATA (200 m) şi Nektaria PANAYI (lungime), 2 de argint (ştafeta feminină de 4X100m şi trăgătorul de tir Georgios ACHILLEOS) şi 3 de bronz prin aceeaşi Eleni ARTYMATA (100m), Kyriaki KOUTTOUKI (Taekwondo, cat. U 49 kg) şi Anna IOANNOU (Rowing). Sportul nr.1 în insulă rămâne, însă, indiscutabil, fotbalul, mai ales după ce Apoel-eterna rivală a Omoniei (un duel Steaua-Dinamo)-a reuşit în urmă cu doi ani să acceadă până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Aveam să-mi întăresc convingerea asta, încă o dată, la taverna Moby Dick, de pe ţărmul mării, unde se adunaseră mai mulţi suporteri ai Omoniei. Auzind că sunt din Bacău, unul dintre clienţi a ţinut să-mi spună ca Omonia tocmai a eliminat echipa din Baku, în actualele preliminarii ale Ligii. Spre dezamăgirea lui, i-am replicat că Bacăul e în România, nu în Azerbaidjan, unde Baku e chiar capitala! Bineînţeles, n-am scăpat prilejul să-i amintesc că, de fapt, Omonia a fost eliminată tocmai de o echipă românească, Astra Giurgiu, după 1-1 la Ploieşti şi 2-1 la Nicosia...Nu s-a supărat nimeni, ba mai mult, în timp ce ne sorbeam din cupă berea locala Leon (la concurenţă cu cealaltă bere tradiţională, Keo), cineva a conchis că “aşa e fotbalul!”, iar altul mi-a reamintit că primii fotbalişti români care au activat în insulă au fost Constantin Frăţilă (golgeterul României în sezonul 1963-1964) şi Mihai Mocanu, ambii în anii 70, la Omonia (pe vremea aceea, campioana Ciprului juca în prima ligă elenă, fapt care nu s-a mai întâmplat după  războiul din 1974). După 1989, mulţi fotbalişti români au ales să-şi continue cariera în Insula Afroditei (Narcis Răducan, Trică, Mihalcea, Domokos, portarul C.Munteanu...).
   După patru zile, mă mut la un alt hotel, în plin centrul Larnacăi, unde aveam să dau peste  preţuri mult mai mici la toate articolele, majoritatea comparabile cu cele din ţară. Chiar şi meniul restaurantelor e mai diversificat. După sarmalele şi ardeii umpluţi zăriţi în galantare, înţeleg că România a exportat pe piaţa muncii şi bucătari. Noua mea reşedinţă, Hotelul “Sunflower”, are un manager care pare trecut de 80 de ani, dl.Andreas Philippou. Un om foarte amabil, care are răbdare să-mi lămurească toate nedumeririle. Fata de la recepţie, Margarita, o cipriotă oacheşă, mă îndrumă către toate obiectivele turistice din oraşul natal al lui Zenon, fondatorul filozofiei stoice (cea mai mare parte a vieţii a locuit, însă, în Grecia; a murit la 98 de ani, când s-a sinucis pentru a demonstra că viaţa e un bun absolut indiferent). Evident, îmi propun să vizitez urgent Biserica Sf.Lazăr (Agios Lazarus)-considerată cea mai veche din Europa, şi să mă fotografiez la statuia lui Makarios (primul preşedinte al insulei, după căpătarea independenţei în 1960; în tinereţe a militat pentru unirea cu Grecia, fiind deportat de englezi un an pe Insula Seychelles; a murit în 1977, când i-a luat locul Spyros Kipriannou-vizitat de N.Ceauşescu; două dintre bulevardele centrale ale oraşului poartă numele lor) un monument impresionant, situat în faţa unei şcoli centrale. La Agios Lazarus ajung într-o altă zi, spre slujba de seară. Evenimentele povestite în Biblie despre Lazăr, înviat după 4 zile de prietenul său, Iisus Hristos, m-au impresionat întotdeauna. Legenda biblică spune că, persecutat, Lazăr părăseşte Iudeea şi se stabileşte în Cipru, la Kition (denumirea antică a Larnacăi de astăzi), unde ajunge arhiepiscop-prin binecuvântarea apostolilor Paul şi Barnabas, în anul 45 d. Chr. Potrivit tradiţiei bisericeşti, Lazăr avea 30 de ani, când a fost trezit din moarte de Christos şi a trăit alţi 30 de ani în Kition (Larnaca), murind în anul 63 d.Chr., la 60 de ani. După cea de-a doua moarte a sa, trupul i-a fost înmormântat exact pe locul unde se găseşte astăzi biserica bizantină. Rămăşiţele Sfântului Lazăr au fost descoperite mai târziu (ulterior, furate) într-un sanctuar din bisericuţa existentă la acea dată, sub următoarea inscripţie: “Lazăr, mort 4 zile şi prieten al lui Christos”. Biserica, aşa cum ne apare astăzi, a fost construită în secolul al IX-lea (aprox.890 d.Hr.), de către împăratul Bizantului, Leo al VI-lea, zis “Inţeleptul”.
   Un alt monument care atrage atenţia turiştilor prezenţi în Larnaca, foarte aproape de faleză, este fortul turcesc, construcţie impunătoare realizată de otomani în 1625, când stăpâneau insula, pentru apărarea localităţii împotriva piraţilor. La scurt timp, însă, fortul avea să fie folosit drept închisoare, iar astăzi găzduieşte un muzeu medieval.
   Intr-o altă zi, în timp ce urcam spre etajul al patrulea unde eram cazat, Margarita, fata de la recepţie, îmi vede vraful de ziare cipriote pe care le cumpărasem şi mă întreabă dacă ştiu greceşte. Neconfirmând, îmi spune să caut la chioşc un ziar tipărit în limba română. Intr-adevăr, a doua zi, aveam să-l descopăr într-un stand stradal. Publicaţia, în 32 de pagini, se numeşte simplu, ROMÂNIA, ziarul românilor din Cipru. Apare bilunar şi costă 1,70 euro. Redactor-şef: Veronica IVANOV. După ce parcurg prima pagină, realizez că sunt un norocos, întrucât în perioada 1-30 august, redacţia îşi anunţă vacanţa şi numărul următor va apărea abia în 31 august, de Ziua Limbii Române. Dintre titluri, îmi sar în ochi “Şedinţa şcolii româneşti din Cipru”, articol din care spicuiesc: “...S-a stabilit ca anul şcolar 2013-2014 să înceapă pe 14 septembrie 2013.Perioada vacanţei de Crăciun va fi 22 decembrie 2013-10 ianuarie 2014. Vacanţa de Paşte 13-25 aprilie, iar vacanţa de vară va începe pe 15 iunie 2014. In ceea ce priveşte programa analitică, s-a stabilit că ABECEDARUL va fi predat pe parcursul unui an şi jumătate pentru aprofundarea cunoştinţelor şi asigurarea unei baze solide la învăţarea limbii române. Durata Şcolii Româneşti se prelungeşte cu încă un an. Astfel, în funcţie de cereri, se va crea clasa a cincea, an în care elevii îşi vor aprofunda cunoştinţele de limba română, îmbogăţindu-le cu mai multe ore de istorie şi geografie a României. Manualele de curs vor fi cele editate de Editura Aramis, autori: Tudor Piţilă şi Cleopatra Mihăilescu...” Subiectul principal al discuţiei  l-a constituit implinirea a 10 ani de la înfiinţarea Şcolii Româneşti din Cipru-prima şcoală românească a diasporei române. La pagina 13, un alt articol incitant, continuarea unui serial: “Exilul românesc la mijloc de secol XX”. Mai există o pagină sportivă (nesemnată şi neactualizată), câteva de publicitate şi una literară, în care se publică poeziile unei românce din Paphos. 
   Plaja centrală, celebra Finikoudes, este superbă, ascunsă în spatele unor palmieri. Are, însă, aceeaşi problemă, lipseşte nisipul. Acesta e prezent doar în zona terenurilor de beach-volei.
   Larnaca dă impresia, prin labirintul de străzi în care îşi pierde trecătorii neavizaţi, unei metropole. In realitate, e un oraş cu o populaţie de 72 000 de locuitori (statistica din 2010). Când, după 7 zile, am urcat în singurul autobuz care face legătura cu aeroportul, pentru întoarcerea în ţară, prin geamul maşinii am zărit ceva uimitor: conturul lacului sărat din Larnaca, complet secat în perioada verii. In locul apei, care apare doar 3 luni pe an, în timpul iernii, observ o pată mare, albă, de parcă cineva ar fi împrăştiat acolo tot varul din lume. Din decembrie până către martie, locul se umple însă de mii de păsări migratoare, dintre care cele mai atrăgătoare rămân flamingii, prin culoarea roz a penelor ce le-a adus titlul de cele mai frumoase vieţuitoare ale văzduhului...Si asta, reţineţi, se întâmplă, în fiecare an în miezul iernii de la noi! Fără să vreau, îmi reamintesc discuţia purtată cu Maria, una dintre fetele de la recepţie, pe care am întrebat-o, într-o dimineaţă, dacă a văzut vreodată zăpada...Mi-a răspuns zâmbind, convinsă de adevărul cuvintelor că nu, dar şi-o aminteşte, din povestirile mamei născute la Moscova...Da, zilele petrecute in Larnaca, la aproape 40 de grade celsius,  m-au făcut să înţeleg de ce iarna e cel mai urât anotimp şi cea mai frumoasă poveste...”Mi-am amintit de zăpadă”, ca să mă exprim plastic cu titlul unei culegeri de povestiri publicată de Sorin Titel în 1973...

Leonard POPA

luni, 9 septembrie 2013

Fotbal Feminin, Divizia B: Magura Bacau-Olimpia 2 Cluj 0-11 (0-4)

Bine că existăm!

   Fotbalul feminin nu e chiar o necunoscută la Bacău. Inainte de 1989, se organizau frecvent partide demonstrative între handbalistele de la Bacău şi cele de la Textila Buhuşi (în pauza meciului băieţilor)...Spectatorii prezenţi în tribunele Stadionului 23 August se amuzau teribil, neştiind că în altă parte a lumii (SUA, URSS, China...) fotbalul feminin chiar trecea printr-un amplu proces de organizare. Când ne-am pomenit după Revoluţie că suntem invitaţi de UEFA să încurajăm dezvoltarea fotbalului feminin, am fost complet derutaţi. Nu eram pregătiţi. Dorinţa fetelor de a practica fotbalul de performanţă a fost, însă, mai puternică decât inerţia Federaţiei. Până la urmă, s-a organizat un campionat cu o Divizie A (12 echipe) şi 4 serii de Divizia B a 10 formaţii (unde se promova în urma unui baraj). Bacăul a încăput şi el într-una din aceste serii, alături de formaţii din Botoşani, Oneşti, Galaţi, Brăila, Roman...Inceputul a fost greoi, dar echipa a beneficiat de sprijinul unui antrenor călit în descoperirea talentelor din fotbalul mare masculin, regretatul Nicolae Radu. In scurt timp, lotul de jucătoare a fost preluat de Cotidianul DEŞTEPTAREA şi, graţie unui sponsor generos, Mihai Timaru (Dumnezeu să-l ierte şi pe el!), care deţinea o mică fabrică de mobilă, chiar în curtea ziarului, lucrurile au început să se aşeze. La echipă a fost instalat un cuplu de antrenori reputaţi, profesorii Sorin AVRAM şi Mihai PETROVICI, iar rezultatele nu au întârziat să apară. După doi ani, MOLDOVA SPORT BACĂU era în Divizia A, dar cu un lot de jucătoare complet remaniat, cu fete extrem de talentate, adunate din toată Moldova, şi cu un antrenor ambiţios, aflat în plină afirmare, Ion MANGEAC (aflu cu bucurie că, zilele trecute, un stadion din Giurgiu i-a preluat numele!). Dintre fetele care au evoluat, pe vremuri, în echipa respectivă, merită reţinute nume ca: Gabriela Bedrulea, Mariana Coroamă, Mariana Prichineţ, Clara Bardaşu,Gabi Vraciu, Emilia Jitaru, Cerasela Stanciu, Bianca Tanasă, Ecaterina Varga, regretata Gabriela Huluba...Deşi a terminat turul Diviziei A pe locul 4, rămasă fără sprijin financiar, echipa s-a desfiinţat, după 5 ani de activitate. A trebuit să treacă o lungă perioadă de timp până când, graţie entuziasmului confratelui Cătălin COJOCARU de la Bacău 1 TV, fotbalul feminin să reînnoade tradiţia performanţei pe aceste meleaguri. S-a pierdut, însă, prea mult timp (vreo 18 ani!), perioadă în care nu a mai existat nicio tentativă de formare a unei echipe feminine, astfel că acum totul a trebuit reluat, practic, de la zero. ...Cu fete care au jucat “fotbal” în curtea şcolii, dar care-aşa cum am remarcat la conferinţa de presă premergătoare debutului în campionat- vor să păşească pe drumul performanţei! Echipa este antrenată de dna.prof.Otilia LAZĂR de la Colegiul Naţional Catolic ,,Sf.Iosif" Bacau,însă beneficiază de sfatul apropiat al fostei mari glorii a fotbalului băcăuan, Gheorghe BURLEANU. De altfel, nu e primul proiect pe care “Gică” şi-l asumă, în calitate de deschizător de drumuri (printre altele, este Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Minifotbal). Între timp, a început şi campionatul, iar fetele noastre au trebuit să întâlnească a doua formaţie a clubului Olimpia Cluj (campioana naţională, cu evoluţii notabile în Liga Campionilor şi care formează scheletul naţionalei). Rezultatul, previzibil, dar fără o importanţă deosebită în acest context (care trebuie protejat, să fim bine înţeleşi!), a adus trei puncte şi un golaveraj consistent echipei vizitatoare. Gabriela Popa (un portar cu reale calităţi, care a salvat cel puţin tot atâtea goluri câte a primit), Lavinia Tănasă (un debut promiţător), Alina Ardeleanu, Alina Trefaş, Bianca Pătrăţianu, Ana-Maria Marin, Maria-Mirabela Ignat, Maria-Mirabela Gavrilă, Irina Mitocaru, Elena Moroiu, Andreea Mitocaru, Andreea Ştirbu şi Bianca Porojnicu sunt numele de început care vor rămâne, chiar şi după ce echipa îşi va propune (şi) alte obiective decât...fiinţarea!

Leonard POPA






Divizia B: Sport Club Bacău-FC Clinceni 1-4 (0-1)

Bine, dar rău…

…O echipă cu câţiva foşti divizionari A merită tot respectul. După două minute, îl descoperi pe primul Karamyan, dispărut de ceva vreme între islazurile bucureştene. Poartă banderola de căpitan al Clincenilor şi îl caută mereu din priviri pe celălalt Karamyan. Ori amândoi, ori nici unul! Ca prin vis, ni-i amintim din perioada Rapidului sau a Stelei…Jucau, parcă, ceva mai spre banda stângă, pe unde o zbugheau spre poarta adversă, ca unul care vede apa în deşert...Acum  s-au retras mai spre centru, dar cei din Clinceni nu-şi propun să o zbughească nicăieri. Preferă clinciurile, în propria suprafaţă de teren. Nici nu au cum, vârsta jucătorilor, aproape sau săriţi de 30 de ani, nu-i încurajează. Mai mult, băcăuanii, la primul lor joc după revenirea în eşalonul secund, zburdă ca nişte miei care simt aerul proaspăt. In min.13, vine şutul sănătos al lui Predoiu şi transversala răsună precum trompeta lui Pantelimon de pe vremuri. ...”Batem!”-ne încurajăm singuri. După 20 de minute, partida oboseşte. In min.25, fundaşul Luncanu ne scoate din amorţeală, când se aruncă bezmetic la picioarele celui mai slab jucător de pe teren, Bălţoi, şi îl agaţă undeva în marginea careului. Arbitrul Dreve fluieră imediat ca un impiegat de mişcare căruia tocmai i-a fugit trenul din gară şi dictează penalty. Arman Karamyan execută plasat, iar oaspeţii deschid scorul:0-1. Neaşteptat, împotriva cursului jocului, avantajul intră la vestiare în buzunarul de la spate al  adversarilor, de unde poate fi, totuşi, sustras mai uşor.... Începe repriza secundă. Jocul se mută din nou în terenul oaspeţilor, dar în min.49 aceştia obţin un corner. Primul sau al doilea, nu-şi mai aminteşte nimeni. Mingea planează în careul de 6 metri, ca avioanele din spatele stadionului, portarul Petrariu dă impresia unui cititor în stele, Predoiu calculează greşit coordonatele, iar Straton înscrie cu capul, 0-2! Optimismul din tribune nu dispare, încă mai putem reveni, pentru că întâlnirea nu-şi schimbă fizionomia. Noi-fără frână, ei-cu ea trasă... In min.66, însă, Artiom Karamyan îi aşază o minge în adâncime lui Godwin şi acesta, singur cu goal-keeperul băcăuan, ne aminteşte partida de vineri seară, când tricolorii au năucit Ungaria:0-3! Ce a urmat vine spre conservarea unei diferenţe de scor făcută parcă după scenariul unui film prost, cu personajul principal şi simpatic perdant în faţa celui secundar şi  antipatic. Golul lui Hurdubei din min. 72 şi cel al lui Artiom Karamyan din ultimul minut al prelungirilor au anulat, practic, impresiile de la începutul partidei. Bacăul trebuie să o ia de la capăt în etapa (sau etapele) următoare. Anul trecut eram, totuşi, în Divizia C şi jucam cu Paşcaniul şi Moineştiul...

Leonard POPA

duminică, 8 septembrie 2013

Interviu cu dl.Kurt GROSS, component al lui Dinamo Bacău (1960-1966) şi fost antrenor al Politehnicii Iaşi

“Gram ar fi putut juca şi astăzi în naţională fără probleme!”

@Interviu cu dl.Kurt GROSS, component al lui Dinamo Bacău (1960-1966) şi fost antrenor al Politehnicii Iaşi

      11 septembrie 1960…Dinamo Bacău întâlneşte în a doua etapă a primei divizii pe Ştiinţa Timişoara, nou-promovată. Timişorenii încep neaşteptat de bine şi deschid scorul. Băcăuanii îşi revin, Publik e din ce în ce mai greu de stăvilit, iar adversarii nu-l mai pot opri decât prin faulturi repetate. La o astfel de fază, se dictează lovitură liberă de la vreo 25 de metri lateral dreapta. Toţi spectatorii se aşteaptă ca omul cu golul, Gram, să-şi facă datoria. Dar, stupoare! Cel care se pregăteşte să execute lovitura este cel mai înalt jucător din echipă. Un blond cu alura unui neamţ trimis în prima linie a frontului, să impresioneze adversarul. Vătafu nu-i ajunge nici până la umăr. Bucur, portarul, nici atât! Cine-i? Cine-i? se tot întreabă chibiţii locali, în timp ce doamnele din tribună încep să-şi dea coate...Până la urmă, vine şi răspunsul. E Kurt Gross, uriaşul de la Dinamo Obor, transferat înaintea campionatului de antrenorul Gica Nicolae, venit şi el de la Bucureşti. Noul dinamovist îşi aşază mingea tacticos, ia un elan de 2-3 metri, ca atacanţii veritabili, nu ca fundaşii de bandă, şi loveste cu sete balonul, pe care toată lumea nu-l mai vede decât în momentul când acesta se opreşte - în paianjenul porţii...  O rachetă cu care Kurt Gross îşi anunţa prezenţa la Bacău pentru căteva sezoane! Dinamo va câştiga partida cu 3-2, iar “neamţul” avea să fie adoptat definitiv de inimile suporterilor. De atunci şi până prin 1966, când va dispărea din echipă la fel de discret precum o făcuse la venire, Kurt Gross va fi unul dintre jucătorii de bază ai echipei băcăuane. Şi dacă Politehnicii Iaşi-staţia terminus după o viaţă închinată fotbalului- antrenorul Gross i-a lasat spre amintire o promovare în primul eşalon (1982-1983), Bacăului i-a lăsat ceva mult mai de preţ: întreaga sa tinereţe sportivă. Intâmplarea a făcut ca interviul de mai jos să fi fost realizat înaintea partidei de campionat dintre CSMS Iaşi şi Sport Club Bacău, din etapa a 2-a a actualei Divizii B...Leonard POPA 

-Am în faţă o fotografie din 1960...Dinamo Bacău în tricouri alb-roşii, cu guler, aşa cum n-am mai văzut dupa aceea, e gata să înceapă noul campionat. Imi permit să menţionez întreaga echipă, în ordinea din poză: portarul Bucur, Giosanu, Vătafu, Gross, Cârnaru, Cincu, Drăgoi, C.Rădulescu, Gram, Ciripoi, Publik. Antrenori: Gică Nicolae (principal) şi Florian Anghel (secund). In altă parte, un titlu dintr-o carte dedicată fotbalului băcăuan: “Anii de linişte ai Diviziei A: 1960-1962”...Asa stăteau lucrurile, dle.Kurt Gross?
-La timpul respectiv, Dinamo Bacău căpătase o anumită experienţă competiţională, după cei doi ani de Divizie A, sub bagheta lui Teaşcă. In 1960, echipa se maturizase. Noul antrenor, Gică Nicolae, nu avea ambiţiile “Piticului”, nici abilitatea lui, însă noi am mers foarte bine. Am terminat pe 8 şi lumea era mulţumită.
-A fost primul an al dvs.la Bacău...Cum aţi ajuns aici?
-La Dinamo Bacău am ajuns de la Dinamo Obor, împreună cu un alt jucător, unul Stoica. De loc, eu eram din zona Mediaşului, unde am şi început fotbalul. Proca, antrenorul Braşovului, m-a remarcat de multe ori şi a vrut să ma ia acolo, să joc la Steagul Roşu Oraşul Stalin, cum se numea atunci. Am ajuns, însă, în 1958, la Dinamo Obor, unde antrena Gică Nicolae. Dinamo Obor  era o filială a echipei Dinamo, situată în cartierul bucureştean Obor, care, în 1985, când avea să promoveze în prima divizie, se va numi Dinamo Victoria (desfiinţată în 1990, când preşedinte era Dumitru Dragomir, actualul şef al Ligii Profesioniste-n.n.). Dar să revin...In 1960, fiind la Dinamo Obor, am jucat finala Cupei Romaniei cu Progresul (in semifinale, bancarii au invins pe Dinamo Bacau, cu 2-0, dupa prelungiri!-n.n.), pe Stadionul Republicii. Am pierdut cu 2-0, dar pentru ca dupa disputarea meciului urma sa se infiinteze Cupa Oraselor Targuri (fosta UEFA, actuala Europa League-n.n.), Federatia stabilise, deja, ca in competitia respectiva Romania sa fie reprezentata de Progresul si toata lumea a trebuit sa se conformeze, jucatorii, arbitrii... La ei, jucau atunci Mândru, Caricaş, Oaidă, Mişu Smărăndescu, Protopopescu...,cei care în sferturi eliminasera pe C.C.A. (Steaua-n.n.), nu puteam emite pretenţii noi, o echipă de Divizia B. După disputarea finalei, antrenorii Gică Nicolae şi Florian Anghel au fost mutati la Bacău. Eu m-am pomenit cu Vasile Pintilie, delegatul lui Dinamo Bacau, care mi-a spus că trebuie să-mi urmez antrenorii acolo. Aşa am ajuns la echipa de pe malurile Bistriţei.
-Din Bucureşti a mai venit cineva cu dvs., tot atunci...Portarul Ghiţă.
-Da, el era din Pantelimon şi juca la Metalul. Amândoi am sosit în acelaşi timp la Bacău şi am locuit o vreme împreună, într-un apartament situat deasupra Cinematografului Muncitorul, cu încă doi colegi de echipă, Stoica şi Nemeş, acesta din urmă venit de la Buhuşi.
-V-aţi înţeles bine cu Aristică? Cum era ca om?
-Domnule, a fost un portar extraordinar şi un om minunat! El trebuia să fie portarul naţionalei la Campionatul Mondial din Mexic 1970. La vremea aceea, nu se anunţase, însă, ca marele portar de mai târziu. Nu cred că se bucura de prea mult credit din partea nimănui. La Bacău ajunsese pentru că plecase Faur, portarul titular.
-In campionatul 1961-1962, Dinamo Bacău iar schimbă antrenorii...Vin Sepci şi Onucu Rus. Profesorul Rus e cel care avea să înfiinţeze Liceul de Fotbal. La Bacău, memoria colectivă nu supravietuieşte prea mult cotidianului. Cum l-aţi perceput, ca antrenor?
-Un om deosebit...A făcut echipă bună cu Sepci, iar noi ne vedeam de treabă în campionat. Am început mai greu, dar ne-am revenit spre sfârşitul turului, când am învins Rapidul în deplasare, cu 2-0, prin golurile marcate de Sorin Avram (tocmai fusese transferat de la juniorii Letei-n.n.) şi Gram. Giuleştenii urmau să joace finala Cupei, cu Arieşul Turda, meciul acela de pomină pierdut şi el. Turul l-am încheiat cu o victorie rămasă multă vreme în sufletul suporterilor, 2-0 cu CCA, când iarăşi a înscris Gram...La sfârşitul campionatului, eram pe 6 şi Federaţia, drept răsplată, ne-a oferit cadou un turneu în R.D.G...
-Il pomeniţi mereu pe Matei Gram...Generaţiile mai noi nici nu au auzit de el. Eu l-am prins în meciurile de old-boys  organizate în anii 70. Mă frapa faptul că juca de fiecare dată desculţ. Era singurul jucător care intra în teren fără ghete. Inainte de a se despărţi de noi definitiv, a fost şofer de taxi în oraş. La meciuri, însă, nu-l mai vedea nimeni. A fost un jucător important...A marcat pentru Dinamo Bacau 49 de goluri în cele 119 partide de Divizia A. In 1961 şi 1962, a fost al 5-lea marcator din topul golgeterilor primei divizii...
-Domnule, vrei să-ţi spun ceva? Gram a fost un puncheur excepţional.Veneau oamenii la stadion numai să-l vadă pe el. Ar fi putut juca şi astăzi în naţională fără probleme!  Avea o viteză de execuţie a mingii extraordinară, nu mai văzusem până atunci aşa ceva.Şi ca om a fost un coleg minunat...
-Dar Teaşcă, atunci cand a revenit la Bacău, în 1965, nu l-a mai vrut la echipă...Incă mai eraţi la Dinamo. Ce s-a întâmplat atunci?
-Teaşcă a fost şi el un antrenor de excepţie. Regenkampf de la Steaua nu i-ar fi făcut nici ghetele astăzi....Dar Teaşcă instaura la echipă un regim cazon, nu-i convenea ca un jucător să ia prim-planul antrenorului. Gram nu era cheie de biserică. Era adulat de public. Pe unde ajungea în oraş, toţi doreau să zăbovească în preajma lui, să-l aibă la masă, să aibă ce povesti după aceea cunoscuţilor. Asta nu i-a convenit Piticului, care a venit în 1965 montat să croiască din temelii o nouă echipă.
-Să nu ocolim, însă, un an important în viaţa formaţiei, 1963. E anul când Dinamo Bacău a retrogradat. A fost, poate, cea mai amară deziluzie din istoria clubului. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva...
-In 1963, iarăşi, s-a schimbat antrenorul. A venit Gil Mărdărescu, cel care  antrenase la Cluj şi  la Brasov. Un antrenor tobă de fotbal. Dar echipa începuse slab, în tur am făcut doar 8 puncte, cu numai 2 victorii şi 4 egalităţi...Eram pe ultimul loc. Asta şi pentru că jucătorii cei mai buni din echipă, Publik, Sorin Avram, Jamaischi...erau mereu convocaţi la loturile naţionale şi, stând în cantonamente prelungite, nu puteau fi folosiţi de club. In retur, dupa ce s-au întors ei, am început să recuperăm. Antrenorul Mărdărescu ne inspira încredere şi era un psiholog rafinat. Vă dau un singur exemplu. Inaintea unui meci cu Rapidul, nu ne-a spus nimic despre 11-le cu care trebuia să începem. Ne-a invitat numai să vedem cum arată gazonul. Ajunşi la centrul terenului, ne-a trimis la vestiare spunându-ne doar atât: “Acum mergeţi şi vă dezechipaţi cei care ştiţi câ sunteţi titulari!”...Ne-am ales noi între noi şi am câştigat meciul acela extrem de important cu 1-0!
-Atunci, am început sa sperăm că putem evita retrogradarea! Au mai fost si alte victorii importante, 3-0 cu CSMS Iaşi, când aţi marcat golul acela de senzaţie, din lovitură liberă de la 18 metri, 2-1 la Braşov, 3-0 cu Ştiinţa Timişoara....Nu a fost, însă, suficient. A urmat 9 iunie 1963, partida cu Progresul. Ştiţi la ce mă refer, înfrângerea aceea teribilă cu 3-4, după ce am avut 3-0. Aţi fost în teren. Haideţi să lămurim, măcar în parte, misterul acelei căderi. Unii, chiar din interiorul echipei, au afirmat că meciul  a fost trântit. S-a ratat un penalty, la 3-0 (Eftimie), s-a greşit la golul egalizator al bucureştenilor (Iosif Lazăr), apoi şi la următorul (acelaşi Iosif Lazăr)...La analiza partidei de a doua zi, Publik a afirmat că nu va mai intra în teren, dacă va mai fi convocat Lazăr...
- Speculaţii! Iosif Lazăr era jucător în naţională. Nu-şi risca el cariera, trântind meciurile echipei de club, în asemenea momente. Pur şi simplu, am avut un ghinion teribil! Unul cu care te întâlneşti o dată în viaţă, dar aşa a fost. Interesant e că la Progresul antrenor era Gică Nicolae, cel care mă adusese la Bacău...Cu înfrângerea aceea, am ajuns în Divizia B pentru trei ani...
-La sfârşitul lui 1966, nu mai eraţi la Bacău...
-M-am retras mai spre casă, la Metrom Brasov, în Divizia B. Dar am revenit la Bacău, apoi, în 1978, m-am mutat definitiv la Iaşi, unde am devenit antrenor. Mai întâi, la Nicolina, apoi, la Poli, cu care am reuşit promovarea în primul eşalon,în 1983, fiind secundul lui Gh.Constantin. Am mai antrenat pe Constructorul Iaşi, echipele de juniori ale lui Poli, dupa care  am ieşit la pensie. Acum sunt observator în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal...
-Vedeţi mult fotbal, la toate nivelurile...Are fotbalul românesc viitor?
-Nu am certitudinea asta. Acum cei care joacă în eşaloanele inferioare nu stăpânesc abecedarul fotbalului. N-au lovirea mingii cu ambele picioare, nu deţin controlul preluării...lucruri elementare.
-După mai mulţi ani, Bacăul întâlneşte, din nou, Iaşul în campionat. Din păcate, în Divizia B. Cine va promova?
-Iaşul are cel mai bun lot din serie. Şi, hai să fim serioşi, să ne amintim cum a retrogradat... Credeţi că Viitorul Constanţa chiar a fost capabilă de victoriile acelea surpriză de anul trecut cu care s-a salvat?! Dacă se continuă aşa, nu poate fi vorba de niciun viitor în fotbalul românesc...