Patru paşi spre infinit…

HANDBAL, Divizia A (F)

Patru paşi spre infinit…

  

     Debut excelent al handbalistelor de la Ştiinţa Bacău în noua ediţie de campionat…După patru etape, patru victorii şi locul 3 în clasament, băcăuancele fiind devansate doar la golaveraj. Ce-i drept, studentele au beneficiat şi de o programare avantajoasă, întâlnind doar adversari cu care, fie am împărţit victoriile (Rapid, HCF Piatra-Neamţ), fie i-am tot spulberat de câţiva ani încoace (Univ.Târgovişte, Spartac Bucureşti). Dincolo de rezultate, îmbucurător este jocul, pe alocuri, încântător al elevelor profesorilor C.Oprea şi C.Hornea. O bună circulaţie a mingii (fără poziţii “moarte”) şi o viteză de joc în creştere fac din Ştiinţa o formaţie de care se va ţine seama în acest campionat şi, de ce nu, una aflată în căutarea surprizelor. Fără o politică de transferuri capabilă să forţeze obiective deosebite, echipa băcăuană s-a plasat de-a lungul ultimelor sezoane în ipostaza unei grupări aflate în permanentă aşteptare…Aduse de foarte tinere la Bacău, jucătoarele de astăzi ale Ştiinţei au fost “aşteptate”, de la un an la altul, să ajungă la treptele maturităţii sportive. Lăcrămioara Cîlici, Adina Cârligeanu, Bianca Dospinescu, Cornelia Ţocu, Mirela Vîlcu sunt handbalistele care atrag cel mai mult atenţia şi, spre lauda lor, în cele 4 etape disputate până acum, nu au dezamăgit. Mai mult, am remarcat la 7-le băcăuan o bună adaptare la momentele jocului, iar faptul că fetele pot evolua foarte bine şi pe alte posturi decât pe cele în care s-au consacrat, fără ca aceasta să semene a improvizaţie (cazul Lăcrămioarei Cilici, trecută centru, de pe extremă) e  semnul unui potenţial insuficient exploatat până acum. In creştere valorică s-au arătat şi cele două extreme, Mădălina Roşu şi Paula Ababei, semnatare mai mereu pe lista marcatoarelor. Cert este că Ştiinţa nu mai pare deloc  echipa aflată iremediabil şi definitiv la vârsta junioratului, în ciuda determinării care nu i-a lipsit în niciun campionat. Handbalul feminin băcăuan, graţie tradiţiei sale excepţionale, merită mult mai mult decât un loc de mijloc în eşalonul secund! In urmă cu trei ani, această realitate părea că fusese înţeleasă de toată lumea, dar în loc ca fosta CSM Bacău 2010 să fie considerată un început al regăsirii de sine, proiectul a sfârşit lamentabil. Ştiinţa a rămas să ardă, pe mai departe, de una singură, ca o lumânare de seu, în dreptul unui trecut strălucitor, “înmormântat” în amintiri şi cronici îngălbenite...Dar, cât timp e lumină, există şi speranţă.

Leonard POPA