Bulgarian

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Handbal (F): ŞTIINŢA BACĂU-Activ Ploieşti 38-26 (16-14)



Inceput sau sfârşit de poveste

Ştiinţa Bacău este echipa care ar trebui să joace concomitent în toate diviziile şi seriile handbalului feminin românesc...In Superligă, pentru că acolo stă toată marea noastră trăire, iar când facem câte o vizită la ceilalţi, nu putem lăsa bagajele la uşă...In eşalonul secund, seria a II-a, ar trebui să fim înscrişi, cu generozitate şi recunoştinţă, ca să promovăm fără emoţii, an de an, pe prima scenă. In seria I, aia a noastră, pentru a şti pe ce lume trăim...Partida cu republicanele din Ploieşti ne-a ţinut cu sufletul la gură doar o repriză. Mai precis, atunci când oaspetele au redus diferenţa de 6 goluri, la unul singur...In treacăt fie zis, tot cam 30 de minute a ţinut şi Republica de la Ploieşti...O repriză în care am trăit prin exuberanţa Adinei Cârligeanu, fata de care nu te plictiseşti niciodată privind-o. In momentele sale de graţie, Adina transformă terenul de joc într-o sală de dans. Ii admiri reuşitele, oftezi la ratările sale, dar îi ţii minte, de fiecare dată, paşii...După pauză, tunurile băcăuane au fost scoase de la naftalină. Lăcrămioara Cîlici, crispată şi copleşită de gânduri în primul rund, a început să facă ceea ce ştie mai bine cu mingea, adică să înscrie gol după gol, amintindu-şi că norma sa e de 10 zâmbete pe meci. Au secondat-o şi celelalte fete năvalnice precum Dunărea gălăţeană, când dă din coadă spre Brăila, Cornelia Ţocu şi Mirela Vîlcu. Ori toate trei, ori niciuna! Şi avantajul studentelor s-a tot mărit pâna în final, pentru că Bianca Dospinescu, cu puterile sale magice, a îngheţat tabela în dreptul ploieştencelor, iar Paula Ababei şi Mădălina Roşu au înţeles că în zborul spre înălţimi cel mai bine e să fii aripile condorului...Pe scurt, un deznodământ (38-26) plin de şarm şi enigmatic, ca semnul discret al unei femei printr-un geam aburit. Nu ştii niciodată ce anunţă, începutul sau sfârşitul poveştii. De-acum, urmează doar meciurile care îţi pot inspira sau bloca emoţiile. Cu Unirea Slobozia, Ştiinţa Bucureşti şi Galaţiul...

Leonard POPA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu