Bulgarian

joi, 15 ianuarie 2015

VOLEI (F): ŞTIINŢA BACĂU-AZERYOL BAKU 0-3 (-22, -14, -18)

La Bacău, ca la Baku

   A plesnit papionul pe care singuri ni l-am agăţat după victoria din Cupă contra CSM-ului la Bacău. Când dă de o adversară din Liga Campionilor, Ştiinţa intră în pielea mielului de Paşte. Te doare inima când o auzi pe Ioana Baciu şoptind vorbe dulci fileului, iar acesta n-o ascultă decât pe Strashi Filipova. În meciul din tur de la Baku ne-am molipsit de o boală grea. Prin ochiurile plasei-înălţată prea sus pentru noi şi prea jos pentru azere- nu vedem decât minarete. De dincolo, ies în evidenţă-mai ales- procedeele prin care băcăuancele se pot plimba nestingherite de la Piatra la Craiova, dar pot pierde paşaportul (acela de care va avea nevoie şi naţionala în turneul final european, unde va ajunge tot prin via Bacău). Ne năuceşte prea mult serviciul adversarelor şi, parcă, mai curând am fi trimişi la cules urzici decât să  întindem palmele după trasoarele Jovanei Brakocevic! Peste o săptămână va trebui să fugărim prin curte puicuţele cocoşului galic…Eu sper să nu ne moară toate promisiunile iar Tania Lupu şi Alexandra Sobo, fiindcă ele sunt fetele cele mai apropiate de poame, să le explice franţuzoaicelor că nu toate cuvintele se traduc şi  “cucurigu!” rămâne o binecuvântare pur românească. Nu-i niciun secret, fără el dimineţile sunt reci şi te pun pe gânduri cu rotile care te răstoarnă la prima curbă…


Leonard POPA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu