Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

sâmbătă, 29 august 2015

„PULSUL AFRODITEI”, Nr.1

REVISTA PRESEI

„PULSUL AFRODITEI”, Nr.1


   Într-o vreme în care publicaţiile româneşti, din diferite motive (în primul rând, din cauza costurilor mari de tipar), au fost nevoite să se mute în mediul virtual pentru a evita, astfel, autosuspendarea, veştile bune vin din diaspora. Astăzi, ne vom referi la apariţia unui ziar românesc în Cipru, „Pulsul Afroditei”, publicaţie lunară singulară în tumultuosul peisaj gazetăresc din insulă (dar nu o premieră, întrucât în urmă cu doi ani mai fiinţase un lunar, „RO-MANIA”). Demersul jurnalistic a prins contur în special datorită unei mari animatoare a vieţii culturale româneşti din Cipru, distinsa doamnă Veronica Ivanov (n. la Brăila). Ziarul este tipărit la Nicosia, în 16 pagini, fiind distribuit la toate chioşcurile de profil. Din colectivul redacţional, mai fac parte, pe lângă Veronica Ivanov (redactor-şef), Georgeta Resteman (redactor cultural), Costel Pătrăşcan (editorialist-caricaturist), Cornel Leancă (redactor sportiv) şi Rodica Lomnăşan (designer). Primul număr dintr-o serie pe care o dorim fără…sfârşit, editat în luna iulie, a.c., are un sumar variat şi incitant, care se străduieşte să vină în întâmpinarea nevoii de informare a românilor stabiliţi în Insula Afroditei. O atenţie deosebită este acordată învăţământului românesc (pag.3 şi pag.8), organizat la sfârşit de săptămână (sâmbăta şi duminica) în principalele oraşe: Nicosia, Limassol, Paphos, Paralimni şi Dali, prin iniţiativa şi implicarea Alianţei Românilor din Cipru (preşedinte: Christina Christodoulou). În articolele publicate pe marginea acestui subiect, sunt consemnate discursurile de final de an şcolar susţinute de învăţătoarele care au condus cursurile respective. Spicuim din alocuţiunea dnei.înv.Florica Moisă de la Şcoala din Paralimni: ”…Noi suntem români şi trebuie înainte de toate să ne păstrăm identitatea naţională. Trebuie să ne respectăm în primul rând noi înşine, pentru a putea aştepta respect din partea celor care ne-au adoptat. Şi cum ne păstrăm identitatea naţională dacă nu păstrându-ne tradiţiile şi obiceiurile chiar şi departe de casă fiind, şi cel mai important păstrându-ne limba cu care ne-am născut…”. Din informaţiile culturale prezentate în paginile „Pulsului…”, ne oprim la cea referitoare la prima expoziţie personală a pictoriţei de origine română Argentina Virginia Kakogiannis (pag.3), vernisată la Galeria Gloria din centrul Nicosiei, la 9 iunie. Artista este originară din comuna Corbu, judeţul Constanţa, o localitate riverană Mării Negre. După stabilirea în Cipru, a urmat cursurile de artă la Art Studio Nicholas Panayi din Nicosia. Din dragoste pentru natură, a început să creeze tablouri, reprezentând în special copaci. De altfel, una dintre colecţiile sale situează în centrul cromaticii PINUL. Despre expoziţie, aflăm din articol,  a vorbit dl. Adonis Yiangou, vicepreşedintele Partidului Ecologist din Cipru, care a concluzionat: ”Tablourile Argentinei te fac să te simţi mai plin de energie…Argentina iubeşte enorm natura şi încearcă să surprindă prin ramurile pinilor Cerul şi Pământul”. În pag.5 a ziarului, ataşatul pe probleme de muncă de la Ambasada României în Cipru, dna. Mihaela Nica, intervievată de Veronica Ivanov, răspunde tuturor problemelor de legislaţie a muncii ridicate de comunitatea românească. Apărută în luna iulie, gazeta nu putea trece cu vederea aniversarea poetului naţional Mihai Eminescu (15 iunie), acestuia fiindu-i dedicată o întreagă pagină (pag.7), în care îi sunt reproduse 4 poezii: ”Când marea…”, „Viaţa mea fu ziuă”, „Frumoasă şi jună”, „Atât de dulce”. În aceeaşi pagină, Georgeta Resteman publică poezia  „Bătrâne tei”, o evocare a Luceafărului poeziei româneşti. În pagina rezervată sportului, Cornel Leancă prezintă şi comentează evoluţia tenismanei Simona Halep în Turneul de la Wimbledon şi a delegaţiei României la Jocurile Europene de la Baku (12-28 iunie, a.c.).
   În încheiere, reproducem din „crezul gazetăresc” al publicaţiei (pag.15), de fapt, o pledoarie pentru jurnalismul autentic şi obiectivele sale, aşa cum se înţeleg (şi se îndeplinesc!) la peste 1200 de kilometri de patria-mamă: PULSUL AFRODITEI este o publicaţie prin care ne dorim să ţinem aproape comunitatea românească din insulă, prin materialele inserate în paginile sale menţinând în permanenţă legătura cu ţara noastră, publicând ştiri, interviuri, reportaje, informaţii culturale şi de interes general şi, totodată, să luăm pulsul românilor care trăiesc şi muncesc în însorita insulă a Afroditei. Dacă până nu demult, potrivit surselor oficiale, în Cipru se aflau peste 24 000 de români, în aprilie 2015, nu putem spune decât că numărul lor a scăzut considerabil, datorită crizei economice declanşate în Cipru în martie 2013. Mulţi dintre cititorii ziarului românesc RO-MANIA au ales să se întoarcă acasă sau să plece la muncă în alte ţări europene pentru a oferi familiilor lor un trai decent. Vânzările scăzute ale ziarului şi scăderea drastică a numărului de contracte de reclamă-principala sursă de finanţare a ziarului- i-au determinat pe proprietari să întrerupă apariţia ziarului, începând cu luna  august 2014. Am reuşit însă să păstrăm legătura cu prietenii şi cititorii noştri fideli pe pagina de Facebook a ziarului (www.facebook.com/z.r.cipru) şi pe grupuri. Ideea editării acestui ziar aparţine Veronicăi Ivanov, fost redactor-şef al ziarului românesc din Cipru, RO-MANIA, publicaţia vrând să dea românilor din insulă posibilitatea de a se informa, de a-şi exprima opiniile, de a-şi relata experienţele trăite în insulă…Echipa care şi-a asumat răspunderea asupra apariţiei ziarului PULSUL AFRODITEI este alcatuită din profesionişti şi amatori, datori să informeze corect, să promoveze valorile culturale şi tradiţiile din România şi Cipru, să aducă buna dispoziţie în sufletele cititorilor, dorindu-se ca publicaţia să fie de fapt o punte între comunitatea românilor din Cipru, viaţa social-economică şi culturală din România şi actualitatea cipriotă, cu tot ce implică ea…”
  
Leonard POPA


miercuri, 26 august 2015

Interviu cu fostul fotbalist internaţional cipriot Fivos VRACHIMIS

„SPORTUL BĂCĂUAN” PE MERIDIANELE LUMII: CIPRU   

„În inima mea este doar această formaţie, Anorthosis…”
@Interviu cu fostul fotbalist internaţional cipriot Fivos VRACHIMIS

... În iulie 1974, Ciprul devenea scena unui război contemporan, antrenând într-o confruntare interetnică datată de secole, Grecia şi Turcia. Când armele vorbesc, sportul tace, dar pe acest fundal se nasc şi legendele…Într-o micuţă localitate din Nordul insulei, Proodos, activa la o formaţie obscură un tânăr jucător care va ajunge cel mai cunoscut fotbalist cipriot al tuturor timpurilor, Sotiris Kaiafas. În 1967, acesta avea să debuteze în echipa de juniori a Omoniei, club de care îl va lega o carieră spectaculoasă, încununată cu două momente consemnate în cartea de glorie a fotbalului insular: câştigarea prestigiosului Trofeu „Gheata de Aur” a Europei, în 1976, cu 41 de goluri înscrise, şi acel rezultat uluitor pentru vremurile respective, Omonia-Ajax Amsterdam 4-0, în Cupa Campionilor (1979), partidă în care Kaiafas a marcat două goluri. În 1974, însă, când Sotiris tocmai devenise pentru prima dată golgeterul campionatului, Turcia a ocupat Nordul Ciprului (situaţie menţinută până astăzi), împreună cu localitatea natală a fotbalistului. Familia sa, alături de alţi 200 000 de ciprioţi-greci, deposedată de toată avuţia agonisită într-o viaţă (de fapt, drama fără sfârşit a multor ciprioţi-greci) a fost nevoită să se refugieze, mai întâi în Africa de Sud, apoi să revină in Cipru, dându-i posibilitatea lui Kaiafas să redevină jucătorul Omoniei. În această perioadă tulbure, la Famagusta (fantomaticul oraş de astăzi, o imagine generată de multitudinea locuinţelor abandonate şi părăsite în 1974)- adevăratul leagăn al fotbalului cipriot, care a dat două formaţii renumite în insulă Anorthosis şi NEA Salamina, va răsări din gazonul strivit de tancurile turceşti un alt mare jucător al Ciprului, Fivos Vrachimis (n.18/05/1953, la Famagusta), cel care îl va seconda pe Kaiafas la Naţionala cipriotă, precum scutierii pe nobilii cavaleri de odinioară. Prima dată, l-am văzut pe Vrachimis în mai 1982, la Hunedoara, când România a învins Ciprul cu 3-1, în preliminariile europene. Golul ciprioţilor a fost marcat chiar de Fivos, cu o boltă de la vreo 40 de metri, care şi acum face carieră pe internet. Talent autentic, Vrachimis a continuat să joace în Naţională şi la formaţia de club (Anorthosis), până în momentul retragerii…Când a tras linia şi a făcut adunarea, Fivos Vrachimis era, deja, cel mai bun marcator din istoria echipei, cu 144 de goluri înscrise în 397 de partide jucate. Astăzi, l-am invitat în paginile „Sportului…” pentru o discuţie destinsă despre fotbalul de atunci, care continuă să ne lumineze amintirile, precum reflectoarele rampei (…ca să folosesc o comparaţie dragă admirabilului dramaturg şi maestru al jurnalismului sportiv, Mircea M. Ionescu).
Leonard POPA
 




-Cum ai descoperit fotbalul, Fivos, tot pe maidan sau în stradă? În România acelor ani, aşa stăteau lucrurile….
-Îmi amintesc că odată mama mi-a povestit că atunci când am împlinit doi ani, unchiul meu mi-a făcut cadou o minge iar eu m-am jucat cu ea toată ziua…Puţin mai târziu, pe la vreo cinci ani, am început să joc fotbal „organizat” cu alţi copii, în stradă şi pe terenurile virane. Mereu căutam câte un loc liber, pentru că pe vremea aceea se construia mult în Famagusta, oraşul meu natal. Făceam porţile din tăruşi înfipţi în pământ sau pietre, şi-i dădeam drumul la joc. Cel mai greu era să găsim portari, pentru că toţi băieţii vroiau să dea gol. Ne întorceam acasă abia după căderea întunericului. De fiecare dată, mama mă aştepta îngrijorată cu un băţ în mână. Dar cred că aşa se întâmpla peste tot în lume, farmecul şi poveştile copilăriei sunt aceleaşi oriunde.
-Ce însemna fotbalul în Cipru în anii 60?
-Erau ani tulburi, cu multe convulsii sociale. Ciprul şi-a căpătat independenţa în 1960, toată lumea discuta politică. Noi, copiii, nu aveam prea multe posibilităţi să ne petrecem timpul liber, aşa cum se întâmplă astăzi. Era doar fotbalul! Simplu şi uşor de organizat. Eram atraşi de mişcare şi aer liber.
-Când ai început să joci fotbal ca profesionist? Când ai debutat?
-De fapt, nu am fost niciodată fotbalist profesionist, în sensul pe care îl înţelegem astăzi. Pe atunci, nu erau bani. În anii 60-70, chiar şi la începutul deceniului 8, fotbalul se juca de plăcere, în cele mai multe ţări europene. Poate, doar în Occident să fi fost altfel…Primul meu meci la Anorthosis, echipa de suflet a Famagustei, a fost un amical contra lui Panathinaikos. De fiecare dată când trebuia să se organizeze un astfel de meci, primele invitate erau formaţiile elene, ceea ce era şi normal, din mai multe puncte de vedere.
-Am văzut arhiva fotbalului cipriot…Primele partide ale Naţionalei datează după Al Doilea Război Mondial, nişte amicale cu Naţionala Israelului, pe care Ciprul avea să o  întâlnească şi în preliminariile olimpice din 1960. Meciurile cu Grecia au apărut după 1963, poate, şi pentru a arăta tuturor că ambele ţări aparţin aceleiaşi lumi…Nu întâmplător, au început să se facă tot mai cunoscute şi organizaţiile care militau pentru alipirea Ciprului la Grecia. Fotbalul servea de minune unui asemenea scop…Mai târziu, campioana Ciprului a primit dreptul să joace, în paralel, şi în prima divizie din campionatul Greciei. După 1974, acest drept a încetat…Tu când ai debutat la prima reprezentativă?
-Eram student…La sfârsitul anilor 70, fotbalul cipriot nu mai însemna aproape nimic, nu a avut timp să se maturizeze.  Evenimentele din 1974 dăduseră toata activitatea sportivă peste cap. Ne prezentam la meciuri, fără nici un fel de antrenamente. Ţara era răvăşită, fusese împărţită, noi, cei din partea de Nord a Ciprului, am fost nevoiţi să ne refugiem. Naţionala pierdea toate meciurile iar antrenorii erau mereu schimbaţi, ca să se găsească un ţap ispăşitor. În 1977, în luna mai, am fost convocat la prima selecţionată, pentru un meci cu Polonia, din cadrul preliminariilor mondiale. Partida s-a jucat la Limassol, am pierdut cu 3-1, dar eu am fost cel care a marcat golul nostru.
-Încetul cu încetul, ţara şi-a vindecat rănile, deşi cicatricile au rămas şi astăzi…Realizezi asta când priveşti harta Ciprului. Toată lumea vorbeşte despre reîntregire, dar lucrurile se mişcă foarte încet. Nu e singura situaţie de pe continent, România şi Republica Moldova sunt în aceeaşi situaţie. Să revenim, însă, la fotbal. În 1982, ai venit în România, cu Naţionala, pentru meciul acela de la Hunedoara, din grupa preliminară a „Europeanului 84”. Am câştigat cu 3-1, dar tu ai marcat un gol frumos, de la vreo 40 de metri…
-Era, cred, la 2-0 pentru România…A fost un contraatac, portarul vostru a ieşit mult în afara careului, mingea mi-a revenit dintr-o contră şi am înscris cu „boltă”, din apropiere de centrul terenului.. A fost unul dintre cele mai frumoase goluri marcate de mine la Naţională.
-Îmi amintesc că în preliminariile respective, fiind în grupă cu noi, Italia, Cehoslovacia şi Suedia, Ciprul ne-a „ajutat” mult prin rezultatele obţinute contra Italiei şi Cehoslovaciei, 1-1, în partidele disputate acasă…România a câştigat grupa aceea şi a mers la turneul final. Pe atunci, o calificare se obţinea greu, promova numai prima clasată, nu jumătate dintre participante cum se întâmplă astăzi…
-Au fost câteva rezultate considerate mari surprize la vremea respectivă. După meciul de la Hunedoara, eu am renunţat un timp la Naţională, din motive personale. Nu am fost în teren la jocul cu Italia, dar îmi amintesc că „Squadra Azzura” venise cu toţi marii ei jucători ai momentului: Zoff, Gentile, Cabrini, Scirea, Rossi, Antognoni, Graziani, antrenor, celebrul  Enzo Bearzot- campioana mondială din 1982…Noi am condus cu 1-0, imediat dupa pauză. Şi România s-a chinuit cu noi, în returul din Cipru. A câştigat cu 1-0, dar pe final, când a înscris la un corner (Boloni, min.78-n.red.).
-Ai mai fost în România, după aceea?
-Nu. Am citit că s-au schimbat multe. Cred că şi în fotbal, dar nu ştiu dacă în bine…
-Te mai vezi cu foştii fotbalişti?
-Da, uneori, mai ies la câte o cafea de aducere aminte, cu „bătrânii”…În special cu Kaiafas, Kanaris (ambii, de la Omonia), cu Giagoudakis (Apollon) şi Pantziaras (Apoel)…Kaiafas, desigur, e cel mai cunoscut fotbalist din insulă. Pe lângă Trofeul „Gheata de Aur” a Europei, cucerit în 1976, a fost desemnat şi cel mai bun sportiv cipriot al secolului trecut, alături de atletul Stavros Tziortzis (alergător cipriot în cursa de obstacole la Olimpiada din 1972, când s-a clasat pe locul 6, reprezentând, însă,  Grecia-n.red.). Fiul lui, şi el un fost jucător talentat,  este actualul antrenor al Omoniei.
-Astăzi, cum îţi mai petreci timpul?  Am auzit că vei reveni în fotbal, dar în cel…feminin! Vei conduce echipa de fete a clubului Anorthosis…
-Voi fi un fel de director tehnic. Echipa se numeşte F.C.Famagusta, dar noi încercăm să-i schimbăm denumirea în Anorthosis, decizia finală se va lua pe 23 august, a.c. Oricum, noi avem şi câteva fete din România în echipă. Pentru mine, va fi o experienţă nouă. Cipriotele iubesc fotbalul, mereu le văd în tribune la meciuri. Cu echipa asta, sper, să câştigăm campionatul şi să jucăm anul viitor într-o cupă europeană.
-Să revenim la fotbalul „senior”…Era mai frumos fotbalul pe vremuri?
-Pentru noi, foştii fotbalişti, da! Ne întâlnim, câteodată, discutăm, ne reamintim meciurile de odinioară şi ne simţim extraordinar. Pe vremuri, nu era viteza de acum. Execuţiile tehnice erau mai rafinate. Spectatorii erau interesati şi de ceea ce se întâmpla pe metru pătrat în teren…Acum, vor numai acţiuni perpendiculare pe poartă, verticalizare… E o altă dinamică a jocului. Degeaba driblezi tot, dacă nu dai drumul la minge, te fluieră spectatorii.
-Care au fost adversarii cei mai dificili pe care i-ai întâlnit pe gazon? Caracterizează-i.
-Prietenii mei de acum, Kaiafas, Kanaris, Giagoudakis, Pantziaras…Kaiafas…Cel mai bun marcator din istoria fotbalului cipriot, a ieşit de 8 ori golgeterul campionatului. Era puternic şi proteja foarte bine balonul. Apoi, Kanaris…Bun finalizator, inteligent, găsea mereu o soluţie în faţa porţii adverse… Giagoudakis, foarte bun la mijloc, neobosit, creativ. Nikos Pantziaras-un apărător excelent, treceai greu de el.
-Care a fost formaţia din afara Ciprului care ţi-a plăcut cel mai mult în acei ani? Benfica, Ajax, Inter, Real Madrid…?
-Indiscutabil, Ajax. A revoluţionat fotbalul modern, aşa cum n-au putut-o face alte echipe ale vremii. Cred că şi astăzi făcea faţă cu jucătorii pe care i-a avut…
-Mai mergi pe stadion? Oraşul în care locuieşti, Paralimni, nu ştiu să mai aibă echipă în prima divizie…Cu cine ţii? Cu Omonia sau Apoel? Aşa se pune problema în insulă…
-După câţiva ani de absenţă, m-am întors în tribună. Relaţiile pe care le am cu actualul  preşedinte al lui Anorthosis sunt excelente. În inima mea este doar această formaţie, Anorthosis, al cărei tricou l-am îmbrăcat toată cariera mea de jucător. Ca mijlocaş ofensiv, am fost cel mai bun marcator din istoria clubului, cu 144 de goluri, în 397 de jocuri.
-Ce părere ai despre noua ediţie a Cupelor Europene? Apoelul merge mai departe, Omonia, Apollon, AEK Larnaca au fost stopate.
-Cred că Apoelul va trece de Astana şi va fi, din nou, prezent în grupele Ligii Campionilor. S-a obişnuit în ultimii ani să fie mereu prezent acolo.
-…Naţionala Ciprului?
-Dă mereu senzaţia că poate mai mult, dar nu există o constantă a rezultatelor. În actualele preliminarii europene, Cipru a câştigat în Bosnia, dar a pierdut acasă cu Israelul şi Belgia, la scor mare. Poate, va fi mai bine în viitor. Dar nu trebuie confundate echipele de club din Cipru cu posibilităţile Naţionalei. La formaţiile de club joacă numeroşi fotbalişti străini, unii chiar cunoscuţi, proveniţi din campionate mult mai tari.
-Despre formaţiile româneşti ce mai ştii?
-Ceea ce cred că ştie toată lumea din afară: Steaua şi iar Steaua. Aceasta e cea mai cunoscută formaţie românească în Cipru. A avut mai tot timpul jucători foarte buni. De o vreme, însă, văd că i-au cam dispărut rezultatele la nivel continental…
-Ce fotbalişti români îţi vin imediat în minte?
-Cei împotriva cărora am şi jucat: Cămătaru, Hagi şi Iordănescu! Cămătaru mi-a plăcut foarte mult, semăna întrucâtva cu Sotiris Kaiafas. Înalt, penetrant, puternic…
-Iordănescu, nu mă îndoiesc, e bine cunoscut în insulă. A antrenat pe Anorthosis în 90-92, când a jucat în Cupa UEFA, contra Stelei, şi a pierdut greu, în prelungiri, după 2-1 si 1-2…Apoi, ca jucător, a activat vreo doi ani, în Creta…
-Exact!








marți, 25 august 2015

Interviu cu voleibalista Alexandra SOBO (CSM Târgovişte, ex-Ştiinţa Bacău)

„Nu exclud revenirea la Bacău, ţinând cont că aici am trăit cele mai frumoase momente din viaţa mea…”
@Interviu cu voleibalista Alexandra SOBO (CSM Târgovişte, ex-Ştiinţa Bacău)

…Voleiul feminin băcăuan se confruntă cu un moment dificil. Plecarea Alexandrei Sobo la o altă echipă, după ce în ultimii ani numele său s-a identificat, practic, cu marşul triumfal al Ştiinţei în întrecerile interne, stârneşte, nu doar regrete, ci ridică şi semne de întrebare…Transferată la Bacău în 2011, de la „muribunda” Unic P.Neamţ (dar formată în vestita pepinieră a Clujului), Alexandra a devenit repede unul dintre pilonii pe care s-a consolidat formaţia studenţească. I-a dat tărie şi culoare în centrul fileului, acolo unde se adună toţi plămânii voleiului modern. I s-a spus de prea puţine ori că este cel mai bun centru din ţară (am impresia că, oficial, doar în 2014), dar în subconştient toţi simţeau asta, începând cu specialiştii şi terminând cu simplii spectatori. Nu mai vorbesc de armata de fetişcane ajunse în tribuna Sălii Sporturilor numai pentru a o urmări fascinate pe jucătoarea aleasă să le fie reperul unei cariere ulterioare…De Alexandra Sobo nu are nevoie, însă, numai formaţia din Târgovişte (senzaţia e că acolo se vrea formarea unui nou Râmnicu-Vâlcea, de data aceasta unul voleibalistic, iar microbiştii băcăuani nu-şi pot aminti cu plăcere transferul de putere handbalistică pe axa Ştiinţa-Chimistul/Oltchim…), ci întreg voleiul românesc. Am convingerea că amintirea sa în urbea bacoviană va ignora frustrarea şi va îmbrăţişa respectul datorat tuturor sportivilor care lasă ceva în urma lor…
Leonard POPA

-Alexandra, îţi aminteşti prima zi petrecută la Bacău, în echipamentul Ştiinţei? Veniseşi de la Piatra Neamţ...Te gândeai că vei sta atâţia ani aici?
-Nu ştiam ce-mi rezervă viitorul, dar bănuiam că voi sta mai mult, pentru că îmi plăcea echipa şi îi apreciam performanţele. Eram convinsă că locul meu e la Ştiinţa, o atracţie pentru orice voleibalistă de la noi. Dacă vă uitaţi la loturile celorlalte formaţii, veţi întâlni destule nume cunoscute, întrucât multe fete au trecut pe la Bacău, de-a lungul anilor.
-Au fost momente frumoase la Ştiinţa....Pe care le iei cu tine, acum, când începi un nou drum?
-Nu pot spune că am un moment favorit...În cei 4 ani, cred că am trăit cele mai frumoase momente din cariera mea şi vreau să le iau pe toate cu mine. Cu bune, cu rele…
-Cum a apărut varianta aceasta, a transferului la echipa din Târgovişte? De ce nu într-un campionat din străinătate, de unde ai avut mereu oferte?
-Deocamdată, consider că a fost cea mai bună alegere pentru mine, cu toate că îmi pare foarte rău că a trebuit să plec de la Ştiinţa. Mi-ar plăcea să revin într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, însă doar Dumnezeu ştie ce se va întâmpla. Am avut ofertă din străinătate, într-adevăr, dar cred că pentru mine încă nu a venit momentul unui transfer extern, întrucât mai sunt şi alte priorităţi în viaţa mea!
-La Bacău, nu s-au găsit soluţii pentru a continua cu Ştiinţa? Sau ai exclus varianta aceasta, dorindu-ţi- efectiv- un nou început?
-Am avut discuţii pe această temă cu domnul profesor Florin Grapă, însă- cum am spus- am considerat că îmi trebuie o schimbare pentru moment, alegând să merg la o echipă care îşi doreşte, de asemenea, performanţă la nivel înalt. Repet, nu exclud, totuşi, revenirea la Bacău, pentru că toate trăirile de aici nu se pot uita uşor.
-Să ne întoarcem la ultima ediţie de campionat. Mulţi mi-au pus aceeaşi întrebare...De ce Ştiinţa a condus tot timpul în sezonul regulat, a dat impresia că va câştiga campionatul la pas, dar în play-off a clacat? Ce s-a întâmplat? Cum s-au văzut lucrurile din teren?
-Într-adevăr, toată lumea se aştepta să obţinem  un nou titlu…Şi noi am crezut că putem repeta performanţa, până în ultimul moment. Aşa era normal, după cum arătase campionatul regulat…  Sincer! Dar, pe final, nici eu nu ştiu de ce s-a întâmplat altfel, nu găsesc explicaţii plauzibile. Pur şi simplu, credeam că ni se cuvine locul 1, fără a munci mai mult, iar când am dat peste o echipă care a ştiut cum să ne elimine, n-am reuşit să ne revenim, ne-a luat prin surprindere. De acolo s-a terminat totul... Ne-am revanşat, oarecum, în Cupă, dar nu e acelaşi lucru.
-A început forfota transferurilor....Ce aştepţi de la noua ediţie de campionat, se vor menţine poziţiile anterioare? Ce ar putea aduce nou? Impresia mea e că, de ani buni, nu se schimbă nimic. Adică 2-3 formaţii, care reuşesc să atragă voleibalistele de valoare-mereu aceleaşi- luptă pentru titlu (Blaj, Târgovişte, Bacău...poate, şi CSM Bucureşti) şi… celelalte.
-Vreau să cred că, de la an la an, valoarea campionatului nostru creşte tot mai mult şi de aceea consider că sezonul acesta va fi şi mai tare faţă de cele anterioare. Ar fi păcat să scadă nivelul. Mi-ar plăcea să fie cât mai multe echipe care să se bată pentru titlu, ar creşte spectaculozitatea unui campionat, altminteri, destul de monoton, cu rezultate previzibile. Toţi îşi doresc să vadă cât mai multă concurenţă şi nu doar câteva echipe care se tot învârt, în fiecare sezon, în jurul titlului. Vom vedea ce va fi şi, la sfârşitul campionatului, sper să vă pot spune că am avut dreptate.
-Circulă o vorbă la fiecare început de campionat: "Spune-mi ce straniere ai adus, ca să-ţi spun pe ce loc te vei clasa cu echipa, la sfârşit..." Contează atât de mult prezenţa jucătoarelor importate în campionatul nostru?
-Asta cred că depinde de fiecare echipă, de strategia şi dorinţa fiecărui antrenor, pentru că în momentul de faţă, o spun cu regret, nu mai vine aproape nimic din urmă, avem generaţii tot mai palide de tinere voleibaliste. Cel mai trist e că nimeni nu se mai ocupă cu un interes real să crească şi să performeze cu nişte copii talentaţi, aşa cum avem noi în ţară...Şi din acest motiv, toată lumea îşi aduce straniere. E mult mai uşor să iei ceva gata format, nu?
-Cu Naţionala cum stăm? Putem mai mult decât am arătat-o, în vara aceasta, la Olimpiada Europeană de la Baku? Mă gândesc la meciul acela cu Italia, câştigat în grupe, din păcate, singurul…
-Normal că putem mai mult, pentru că, luate individual, toate jucătoarele nostre sunt valoroase, doar că ne lipseşte o motivaţie! Probabil, îmi voi urca multă lume în cap, dar ăsta e adevărul! Sunt convinsă că putem mult mai mult şi sper să demonstrăm asta la viitorul Campionat European.
-Ai acumulat o experienţă uriaşă în toţi aceşti ani petrecuţi la Bacău....Ţi-ai pus problema vreodată să devii antrenoare cândva? Cum te vezi in viitor? Uite, la Bacău, colege de-ale tale-mă gândesc, în special, la Crina Bălţatu- fac un lucru extraordinar, în paralel cu activitatea de jucătoare. Au pus bazele unei fundaţii de volei, unde pregătesc tinere fete pentru performanţă…
-Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul...Încă mai vreau să joc volei, asta e plăcerea mea, dar nu exclud ideea de a antrena cândva. Mi-ar plăcea să o iau de jos, din blockstarturi, cu copii pe care să-i învăţ cum ştiu eu că se atinge performanţa.
-Când te desparţi după mai mult timp de un loc, de anumite persoane...apar şi nostalgii, regrete... Aici, ai fost un simbol al Ştiinţei, dar şi un model pentru tinerele voleibaliste din oraş. Nu e greu să renunţi la un asemenea statut?
-Cred că asta a fost cel mai greu pentru mine, să renunţ la ceva ce orice jucătoare şi-ar dori în carieră...Nu jucăm volei doar pentru noi, ci şi pentru cei care privesc de pe margine acest minunat sport. Am trăit momente unice la Bacău, alături de spectatori, alături de oameni dragi mie. Pentru asta, nu-i voi uita niciodată şi aş vrea ca, ori de câte ori voi reveni aici, să-i văd şi să-i simt la fel! Sunt tristă că a trebuit să renunţ la ei şi la toate acestea, dar, pe de altă parte, sunt fericită că mă pot întoarce să-i revăd şi să le mulţumesc că mi-au fost alături în toţi anii aceştia.
-Cum ţi-ai caracteriza numai prin trei cuvinte toată perioada băcăuană?
-„Best time ever” sau „Ceva de nedescris”… Smile emoticon!