Bulgarian

miercuri, 30 septembrie 2015

MARINA EROTOKRITOU: THE ARTIST, A TRUE COPY OF HER OWN CREATION

THE ARTIST, A TRUE COPY OF HER OWN CREATION
  

One of the most surprising representations of Cypriot contemporary painting (waiting for a general recognition) is Marina Giannou Erotokritou. Born on 21 June 1979, in a family of parents-refugees (with some Polish origines), after their town, Achna, had been occupied by Turkish troops, during the war in 1974, the artist lived and spent her childhood in the free zone of the district of Famagusta. She followed the secondary education courses at the College St. George from Larnaca, then, she graduated a specialisation in Marketing at Faculty of Finance. She began painting still at the tender age of 5 years, studying paint-art in various private schools, for a period of 8 years. She had tried several styles and techniques, on different materials. In the last 9 years, she lived in Nicosia, where participating in a few workshopuri organised in the capital city of Cyprus. She exposed works in collective exhibitions in Cyprus, Greece and Italy, enjoying the attention of  critics and the specialized press. With a surrealistic tone, her creations materialized in a few projects, of which we mentioning: "The outlook of Woman" (10 works) and "The Man", a series of male-portraits. In the first of these, Marina Erotokritou is trying to externalise a woman's inner world. By performing the work in her own workshop, as completion, the artist felt that she identifies, as a matter of fact, with her own creation. The result is a projection of her own soul.  The artist captures living inside, her contours speaking as well as  unspoken words, the colours are their steam… When the artist considered that they are not the absolute expression, takes their place, transforming herself into her own creation. Her presence between her works not distinguished her, on the contrary… Finally, you don’t know which is the artist and which is her creation…In what follows here, it is a selection from the plastic universe of Marina Giannou Erotokritou, who is coming for the first time in Romanian space, like a rainbow from  Aphrodite’s Wonderland.
Leonard POPA
  


HANDBAL (F): ŞTIINŢA BACĂU-CSU TÂRGOVIŞTE 40-26 (22-11)

AM ÎNTÂLNIT COMETA HALLEY

     Unii o văd doar la 75-76 de ani…Noi o întâlnim de două ori pe an. Cometa Halley- nu ştiu de ce alţii îi încurcă denumirea şi îi spun CSU Târgovişte- ne poartă noroc din poartă în poartă. Mai greu ne este în primele 5 minute, până ce fetelor noastre le dispare rujul de pe buze. Nu există exerciţiu mai tonic pentru sănătatea cuiva decât să dea în campionat peste echipa căreia dacă nu reuşeşti să-i înscrii 40 de goluri mai bine te laşi de handbal (va divulg o taină: a fost creată de Domnu’ pentru a-ţi ieşi în cale să te îmbărbăteze, când ţi-e viaţa mai grea)…Am fost la meci nu pentru că mă pasionează luptele dintre trandafiri (ah, daca nu ar fi ţepii ăia!) şi păpădii, ci pentru că am vrut să văd ce fac handbalistele noastre când rămân singure pe teren…Spre lauda lor, nu trag jaluzelele şi, chiar dacă în oraşul lui Bacovia rănile se vindecă abia după ce trec corbii clasamentului (adică primele clasate, aceleaşi din ultimele 4-5 sezoane), o frântură de cer e suficientă pentru a ne arăta şi noi aripile. Portarul Diana Ivanov are stofă de viitor (asta am constatat-o încă din sezonul trecut), nu trebuie să o preocupe oglinzile fermecate. Le admir mult pe Cornelia Ţocu şi Ana Ciurariu, pentru răbdare (eu n-aş avea puterea să văd de-atâtea ori cum se desfac şi se repară ceasurile!)…Sunt urmele celor care au trecut pe aici, îndreptându-se spre orizonturi mai bune. Laura Verşescu e fata din puşculiţă. Am tot ţinut-o ascunsă pe o linie secretă (extrema stângă, folosită doar din greşeală), până ce a devenit conştientă, alături de noi, de calităţile pe care le are…Diana Rău e pasiunea cu care zboară fluturii pe şesurile primăverii. Cealaltă Diana e un Manole care poate construi frumos dacă acceptă şi sacrificiile. De pivotul Iulia Faig, ţi-e dor ori de câte ori o vezi numai pe lista oficială a echipei (pentru că la Buzău, în amicalele din vară, ne-am dus să ne lăudăm, în loc să ne mulţumim doar cu salutatul generalilor!)…Sunt multe care îţi vin în minte când întâlnesti Cometa Halley (rămasă acum şi fără coada de foc, Ramona Ciobanu, atâţia ani, stâlpul de sprijin al chindiei târgoviştene…dar şi cu o şoaptă de speranţă-Andreea Buzăţoaia)…De ce n-om fi întâlnind-o în fiecare zi, sau-măcar- etapă de etapă? Sâmbătă, jucăm la Piatra…Bine ar fi să ne întoarcem stânci!


Leonard POPA

marți, 29 septembrie 2015

Interviu cu Mădălina Maria BÎNDAC, vicecampioană mondială la powerlifting (cadete).

„Respectul se câştigă fiind OM cu omul de lângă tine…”
@Interviu cu Mădălina Maria BÎNDAC, vicecampioană mondială la powerlifting (cadete).
   
    O polisportivă băcăuană, junioara Mădălina Maria Bîndac, se anunţă de pe acum drept candidată la topul  sportiv  al anului 2015. Participând la întrecerile Campionatului  Mondial de Powerlifting din Cehia, Mădălina (legitimată la SCM Bacău, unde este antrenată de celebrul, deja, Daniel Zodian)  a obținut o medalie de argint și două de bronz, în cadrul categoriei 52 de kg. Mondialul de la Praga a însemnat pentru sportiva noastră şi stabilirea unui nou record național (135 kg)  la categoria sa, proba de îndreptări. Elevă a Liceului Sportiv din Bacău, Mădălina Maria Bîndac întregeşte astfel vitrina cu medalii câştigate de performerii băcăuani, confirmând statutul unei sportive cu o perspectivă certă. Ambiţia şi perseverenţa o vor purta, cu siguranţă, şi pe alte trepte ale reuşitei. Succes, Mădălina!
Leonard POPA


-Cui să atribui aceste 3 medalii obţinute la Mondialele de Powerlifting desfăşurate în Cehia? Unei atlete care practică powerlifting sau unei…ridicătoare?
-Poate, dacă aceste Campionate Mondiale de Powerlifting se desfăşurau în urmă cu 2 ani, puteam afirma că atribui medaliile unei atlete care face şi powerlifting, dar  în momentul de faţă practic numai powerlifting, deci mă pot numi doar... ridicătoare!
-Când ai început să practici această disciplină sportivă? Concomitent cu atletismul?
-Am început să practic powerliftingul în acelaşi timp cu atletismul, adică acum doi-trei ani. Din 2014, m-am axat doar pe această ramură şi sunt foarte mulţumită de ceea ce am putut realiza într-un timp atâta de scurt.  
-Te rog să prezinţi competiţia de la Praga, cum a fost lupta pentru medalii?
-Disputa pentru adjudecarea medaliilor a fost destul de strânsă, având în vedere că  rivalele erau  mai în vârstă decât mine,  născute în 1997-1998, având deci şi un avantaj de 1-2 ani în pregătire. Principalele contracandidate au fost americanca Hutchins Tristyn, Lazbena Daria din Ucraina, Reich Cheynne din Austria şi japoneza Akazawa Ren. Toate dezavantajele unei vârste şi experienţe de concurs mai mici m-au făcut să-mi doresc şi mai mult să urc pe podium, să arăt ceea ce sunt în stare şi, chiar dacă sunt mai mică, să demonstrez că pot concura cot la cot cu oricine. La proba de îndreptări am reuşit să stabilesc un nou record naţional al României, cu încercarea de 135kg pe care am reuşit-o. Medaliile le-am obţinut prin muncă, dedicare, concentrare şi foarte multă atenţie acordată indicaţiilor domnului antrenor Daniel Zodian şi ale secretarului general al Federaţiei de Powerlifting, Ovidiu Panazan, la rândul lui, antrenor al lotului naţional.
-Am văzut lotul Naţionalei deplasat în Cehia..Din 5 sportivi (3 fete şi 2 băieţi), doi sunt din Bacău (tu şi Ioana Şerban)...Cum îţi explici această ascensiune a băcăuancelor într-un sport despre care se ştiu destul de puţine? Unii nu-i cunosc nici traducerea în limba română...
-Această ascensiune a băcăuancelor în powerlifting, un sport mai nou, pe care nu mulţi îl cunosc, se datorează exclusiv domnului antrenor Daniel Zodian, cel care a adus varianta  feminină a acestei discipline sportive în oraşul nostru. Entuziasmul şi profesionismul său au făcut posibile rezultatele cu care se mândresc practicantele băcăuane de powerlifting.
-Este powerliftingul fratele halterelor tradiţionale? Cum simţi tu diferenţa dintre cele două discipline sportive?
-Pot spune că, deşi powerliftingul şi halterele sunt două  sporturi care implică ridicarea unor anumite greutăţi, nu se aseamănă şi în probele competiţionale. La powerlifting sunt trei probe, îndreptări, împins din culcat şi genoflexiuni, iar la haltere numai două, smuls şi pus la piept cu aruncat. Diferenţele dintre aceste două sporturi sunt, însă, mai multe: antrenamentele sunt particularizate în proporţie de 70%, greutăţile diferă, exerciţiile sunt diferite, foarte puţine din ele se aplică la ambele ramuri sportive.
-Ce amintiri ai luat cu tine din…atletism?
-Din păcate, am abandonat definitiv atletismul, aşa cum am mai spus, în urmă cu un an. Motivul principal a fost decesul domnului profesor Eugen Pereteatcu, întrucât după acest eveniment nefericit nu am avut cu cine continua proba pe care o practicam. Am renunţat cu foarte multe regrete, deoarece aruncarea suliţei a însemnat pentru mine intrarea în lumea sportivă şi proba care m-a făcut să ajung să fiu antrenată de un foarte bun antrenor şi pedagog, cel care m-a ajutat să progresez foarte mult şi de la care am avut ce învăţa nu numai despre sport, dar şi despre viaţa de zi cu zi. Atunci când eşti plecat de lângă părinţi şi eşti aproape tot timpul într-o lume  străină, un asemenea OM este absolut necesar în viaţa fiecăruia dintre noi…
-Eşti eleva Liceului Sportiv din Bacău, legitimată la SCM Bacău…Care e statutul tău în momentul de faţă?
-Da, sunt eleva  Liceului cu Program Sportiv şi sunt legitimată la SCM Bacău. Statutul meu în momentul de faţă, dacă vă referiţi şi la cariera mea sportivă, este de vice- campioană europeană în proba de împins din culcat şi îndreptări, plus alte 2 medalii de bronz obţinute la genoflexiuni şi total, la Campionatul European, desfăşurat în luna aprilie la Oroshaza, în Ungaria. Acum au venit şi medaliile de la Praga, dar nu pot să nu menţionez şi concursurile naţionale din România, unde sunt campioană absolută la toate categoriile de vârstă, juniori, cadeţi, tineret şi seniori...
-Care a fost primul sport cu care ai început performanţa?
-Sunt originară din judeţul Vrancea, oraşul Adjud, iar primul sport cu care am început să escaladez performanţa a fost atletismul, încă de la vârsta de 8 ani, fiind antrenată de prof.Camelia Ciortan. După scurt timp, aproximativ 4-5 luni, am participat la  Campionatul Naţional de la Bucureşti, la proba de aruncarea mingii de oină, unde m-am clasat pe locul 1 şi am devenit pentru prima dată  campioană naţională la copii 3.  De atunci, m-am ambiţionat foarte mult, în ceea ce priveşte sportul şi ceea ce fac pentru cariera şi viitorul meu. Un succes venit la timp te încurajează şi îţi dă un imbold nebănuit!
-Care sunt obiectivele pe care ţi le-ai propus în viitorul apropiat?
-Obiectivele mele sunt să câştig aurul la Campionatul European din aprilie 2016, pentru că îmi doresc să se audă Imnul României după foarte mult timp şi după întrecerile feminine, iar la următorul Campionat Mondial să am o clasare mult mai bună  decât în acest an şi să stabilesc cât mai multe recorduri naţionale.
-Cum te-ai caracteriza în numai 3 cuvinte?
-Mă pot caracteriza în 3 cuvinte astfel: ambiţioasă, pentru că îmi doresc foarte mult să realizez multe în cariera mea sportivă, muncitoare, pentru că orice rezultat şi, în general,  orice îţi doreşti în viaţă,  vine doar prin muncă şi seriozitate, şi sociabilă, pentru că în viaţă, dacă ştii să comunici cu ceilalţi, ai foarte multe de câştigat, iar respectul se câştigă fiind OM cu omul de lângă tine…  Este şi vorba aceea din străbuni ,,vorba dulce, mult aduce", de care ar trebui să ţinem seamă mai mult…
-Powerlifting, atletismul...sunt sporturi individuale...Nu te-a tentat niciun sport de echipă?
-Din păcate, nu m-a tentat niciun sport de echipă, pentru că nu-mi place să depind de nimeni în ceea ce fac, doresc să lupt singură pentru cariera mea, să ajung acolo unde îmi propun prin muncă strict individuală. De multe ori, când eşti într-o echipă, dacă faci câte ceva greşit, într-un meci sau turneu, toti îţi reproşează că din vina ta nu s-a câştigat sau nu s-a reuşit mai mult, iar mie situaţiile acestea nu mi-au plăcut şi le-am evitat mereu. Şi în afara vieţii sportive, prefer să mă descurc în anumite situaţii singură.
-Ce urmează în activitatea ta sportivă?
-Încep pregătirea pentru Campionatele Naţionale de Powerlifting, apoi pentru Campionatul European din Spania, la care îmi doresc, de asemenea, medalii cât mai strălucitoare. În tot ceea ce fac, antrenorul meu, Daniel Zodian, mă susţine şi mă motivează. Nu pot decât să-i mulţumesc pentru tot ceea ce face pentru mine.  Îmi este ca un tată, antrenor, un bun prieten, doctor, psiholog, bucătar şi tot ceea ce aş mai avea nevoie…










Interviu cu dr.Julian GOLDFEDER, preşedintele Clubului de Handbal Hapoel Ramat Gan (Israel)

„Câteodată, mă întreb de ce ziua nu are mai mult de 24 de ore…”
@Interviu cu dr.Julian GOLDFEDER, preşedintele Clubului de Handbal Hapoel Ramat Gan (Israel), fost campion de tenis de masă al judeţului Bacău

...Am descoperit handbalul împreună...Am jucat în aceeaşi echipă în timpul liceului...Am fost amândoi la toate meciurile Ştiinţei Maxima din anii 77-81...Ne sculam la 3 dimineaţa şi la ora 4 eram la Sala Sporturilor, să cumpărăm bilete, să le vedem pe Moriko Torok, pe Doina Copacz, pe celelalte fete...Eram tot timpul primii in Sală, mereu în primul rând, să trăim cât mai aproape de emoţiile din teren...Astăzi, Julian Goldfeder, devenit un medic apreciat în Israel, este şi preşedintele clubului de handbal Hapoel Ramat Gan. Echipa sa "a prins" un loc de cupă europeană şi, în drum spre Islanda, unde va disputa ambele meciuri, Julian a făcut o "escală" de câteva zile în România. A venit şi la Bacău şi, normal, ne-am întâlnit. Am discutat, ne-am amintit... Iulian este, însă, şi fostul campion judeţean de tenis de masă al Bacăului de la sfârşitul deceniului 8, secolul trecut...În anii aceia nu-i rezista nimeni. Nici măcar celebrul prof. univ. Emilian Dudaş, de la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii din Paris, pe care îl depăşea mereu în finală. Am rămas fan Iulian şi am devenit fan al Hapoelului!
Leonard POPA

-Nu încep cu handbalul, întrucât l-am descoperit împreună....Hai să ne amintim de tenisul de masă, aproape uitat astăzi, aici…Ce însemna acest sport la Bacău, în anii 80, când ai devenit campion al judeţului? Care a fost cea mai frumoasă finală, îţi mai aminteşti?
-Am început tenisul de masă la Clubul Sportiv Şcolar Bacău, unde erau doar 2 mese de joc, cu domnul antrenor Lucaci. Am început pe la 10 ani- cam târziu- dar în doi ani am progresat destul de mult, ajungând până la faza finală a Campionatului Naţional, alături de alţi 15 jucători (proveniţi din 4 zone naţionale), dar din lipsă de fonduri nu am participat. Au mai fost şi alte competiţii la care nu am participat, tot din lipsă de bani,  aşa mi se motiva întotdeauna şi, în faţa unei asemenea realităţi dezarmante, nu putea nimeni comenta. De altfel, în general, în epoca respectivă se comenta destul de puţin… După 2 ani, secţia de tenis de masă s-a desfiinţat,  iar eu am ajuns la echipa Pionierul Bacău, care ţinea de Casa Pionierilor. Acolo, antrenor era prof. Vasile Lepădatu (a decedat în 1995), un om extraordinar, fost campion naţional la atletism, aruncarea suliţei, dar mare iubitor al tenisului de câmp şi de masă. Sub îndrumarea lui, am ajuns să joc destul de bine şi tenis de câmp, obţinând un loc 4 pe ţară la dublu băieţi. Spre sfârşitul anilor 70, la Bacău, era un campionat judeţean cu 12-14 echipe. La Bacău fiinţau cele mai multe: Aurora,  Voinţa, Viitorul, Tăcerea, IMU….iar în judeţ, tenisul de masă se practica  la Oneşti,  Comăneşti, Buhuşi, Moineşti… La Sala Sporturilor erau vreo 20 de mese pe holul de la intrare, se juca tenis de masă de la 8 dimineaţa până la 10 seara.  Era plin, nu era masă liberă, venea lumea de plăcere… Se făceau chiar şi concursuri acolo. Îmi aduc aminte de o finală de campionat judeţean jucată în holul Sălii Sporturilor, în pauza unui meci de handbal. Multă lume a venit să vadă acel meci jucat de mine contra bunului meu prieten Emilian Dudaş (în prezent, unul din cei mai cunoscuţi profesori de fizică din întreaga lume, care predă la Facultatea din Paris). Finala a fost câştigată de mine cu 2-1, 21-19 în setul decisiv… Ce vremuri! Păcat că nu mai există aproape deloc tenis de masă în Bacău…După mine, potenţial ar fi, pentru că e un joc care poate fi practicat de orişicine. Trăind în Israel după anii 80, am mai jucat acolo câţiva ani în prima divizie, până am început să studiez stomatologia la Bucureşti şi am renunţat la sportul de performanţă. Totuşi, am continuat să particip la întrecerile studenţeşti reprezentând Universitatea Bucureşti şi în 1987 am devenit vicecampion naţional universitar. Pasiunea pentru tenisul de masă am transmis-o mai departe în cadrul familiei, fiica mea cea mică devenind, la un moment dat, vicecampioana Israelului la categoria junioare.
-La meciurile de handbal eram nelipsiţi...Aveam ce vedea, nu-i aşa? Fetele erau campioane absolute ani la rând, băieţii luptau şi ei...
-Da, eram nelipsiţi de la toate meciurile de handbal.  Primul rând, locurile  2 şi 3 (locul 1 era ocupat mereu de o persoană tăcută, în haină de piele neagră-n.red.), primii la deschiderea sălii… Tot timpul erau cuplajele acelea de duminica dimineaţa. Începeau fetele, apoi băieţii şi, câteodată,  se mai continua cu volei fete sau băieţi.  Aşa ajungeai să-ţi petreci  o duminică întreagă la Sala Sporturilor. Ţin minte, când s-a inaugurat Sala, parcă prin 1977,  s-au organizat două meciuri de handbal ale naţionalelor de fete şi băieţi ale României. Până atunci, se jucase  pe zgura din baza sportivă a Parcului  Libertăţii. Acolo îi descoperisem pe Gaţu, Penu, pe Papp, Cservenka, Gheorghevici şi fraţii Voinea de la noi…
-Hai să ne referim la echipa de handbal pe care o conduci în Israel...Cum ai început?
-Cunoscându-l pe fostul preşedinte de club din oraş, încet-încet, m-am apropiat de echipă şi de club şi, în urmă cu 8-9 ani, am intrat în conducerea clubului.  De 3 luni,  sunt preşedintele clubului  Hapoel Ramat Gan.
-Ai avut şi handbalişti români în echipă....Cum te-ai înţeles cu ei?
-Da, am avut jucători din România,  printre ei,  Claudiu Streja (fost la Steaua), Bogdan Tertelici şi Mihai Cojocea (ambii, Dinamo Bucureşti),  Mihai Nicolaevici (CSM Suceava), dar  şi pe binecunoscutul portar şi fost antrenor la CSM 2010 Bacău, Adi Brezan (actualmente, profesor de ed.fizică la Şcoala Ion Creangă Bacău). M-am înţeles cu ei foarte bine şi ţinem legătura, întâlnindu-ne ori de câte ori ajung în ţară. Acum, la echipă, avem 2 jucători sârbi (mai ieftini decăt cei români!), dar, în viitor, cred că vor fi şi jucători români, eu  cunoscând destul de bine ce se întâmplă în  handbalul românesc.
-Ce perspective crezi că ai cu această echipă Hapoel Ramat-Gan? Joci în cupele europene, în Islanda..Sunt şanse de accedere în turul următor?
-Anul acesta, jucăm în Challenge Cup.  Sorţii ne-au oferit o echipă din Islanda,  IHV Vestennmajer. E cam de valoarea noastră şi cine va fi mai bun în ambele meciuri se va califica. Da, şanse avem,  am început să dispunem şi de date despre adversari, am vizionat câteva jocuri din campionatul islandez… Pentru noi, este o  experienţă frumoasă, clubul nu a mai jucat de peste 20 de ani în cupele europene…
-Ţii legătura cu mulţi handbalişti români...Cine a  mai ajuns în Israel?
-În Israel, mai sunt jucători români, tot timpul au fost.  Iulian Strat (fost la Fibrex Săvineşti)  joacă de 10 ani,  primind şi cetăţenie israeliană.  Marian Filip, tot de vreo 6 ani,  Doina Copacz, fostul portar al marei echipe a Ştiinţei este  stabilită şi ea în Israel, fiind  antrenoare la o echipă de senioare.  Şi mai avem pe cineva din Bacău, pe Leonard Iancu,  unul din cei mai buni arbitri din Israel. Tot aici se află şi fostul mare portar Alexandru Buligan,  care are contract cu Federaţia din Israel, ca antrenor cu portarii, la toate naţionalele de seniori, tineret şi juniori. O cunoştiinţă bună din handbalul românesc,  cu care ţin legătura, este Sandu Iacob, fostul jucător băcăuan, astăzi, antrenor la HC Vaslui şi secund la naţionala României de seniori.  A propos de naţionala României, care va juca meciul de baraj cu naţionala Israelului pentru  Campionatul European,  în aprilie 2016… Este pentru a treia oară  în ultimii ani,  când naţionala României ajunge în Israel şi eu sunt desemnat drept ghid al ei din partea Federaţiei din Israel. O fac cu cea mai mare placere.
-Dacă ai ajunge, să spunem, preşedintele unui club de handbal din România, cu ce ai începe ca să-ţi propui nişte obiective serioase?
-Dacă aş ajunge să conduc un club din România, prima mişcare ar fi să aduc în conducere foşti jucători de handbal care nu şi-au pierdut pasiunea pentru acest sport. Aş începe cu copiii şi juniorii, făcând selecţii în toate şcolile şi, dacă s-ar putea, organizând şi clase de handbal în diverse instituţii de învăţământ care au săli şi terenuri de sport. O parte din aceste lucruri am început să le facem de vreo 2 ani şi la noi, în Ramat Gan,  unde primăria încearcă să ajute promovarea sportului de performanţa cât mai mult în şcoli. E o măsură de viitor şi sper să dea roade. Ca fapt divers, primarul oraşului este iubitor de sport, vine aproape la toate meciurile echipei, discută cu jucătorii, e un apropiat al lor, dar nu se implică în conducere sau altceva…Şi el este  născut tot în România, se numeşte  Israel Zinger şi tot timpul vorbim româneşte între noi.  
-Urmăreşti mult handbalul internaţional, nu numai la televizor sau pe net....Care sunt tendinţele actuale?
-Sigur că urmăresc handbalul internaţional. A devenit mult mai spectaculos, a crescut viteza de joc foarte mult.  Se lucrează tactic mult,  nu e numai jocul în sine, se apelează la preparatori fizici, la sala de forţă, se fac recuperări după meciuri, nu se mai sărbătoresc imediat victoriile la şpriţuri …Profesionism sută la sută, la nivelul cel mai înalt!
-E greu să fii preşedinte de club în Israel?
-Este şi nu… Făcând lucrurile din plăcere, nu e greu, dar ca preşedinte ai foarte multe lucruri de rezolvat.  Câteodată, ma întreb de ce ziua nu are mai mult de 24 de ore, ca să mai rezolvi unele probleme... Eu fac această muncă în timpul liber, ca voluntar, nu pentru bani sau alte avantaje…
-Cum găseşti Bacăul, când vii aici? Cu ce te surprinde?
-Bacăul e un oraş destul de curat, mai ales, prin centru… Parcul, destul de îngrijit, mallul destul de aspectuos.  Zona centrală a rămas aceeaşi ca acum 40 de ani, doar magazinele sunt schimbate.  Ce arata foarte rău este terenul de fotbal, stadionul… Rămas în paragină e puţin spus şi e păcat că şi terenurile aferente arată la fel.  Baza sportivă, altădată fala oraşului, un simbol,  e în centrul citadin şi acum îi strică aspectul.  Chiar dacă Bacăul nu mai are echipă de primă divizie, cred că nişte investitori ar putea reda o altă faţă acestei baze sportive. Şi apoi, cum vine asta?! Să dezafectezi principalul stadion al urbei, să-l scoţi din circuit, înainte de a avea unul nou?! Cred că aşa ceva e de neînţeles…
-Cum faci faţă pe două fronturi, ca medic şi preşedinte de club? Care e secretul?
-Nu e uşor să le faci pe amândouă, dar când eşti  un doctor stomatolog care îşi iubeşte meseria practicată cu succes de peste 25 de ani, şi un presedinte de club care slujeşte handbalul dintr-o mare şi incoruptibilă pasiune, poţi să le îmbini pe amândouă, chiar cu succes! Sper ca în viitor să am o colaborare cu handbalul din Bacău, la nivel de copii, juniori, seniori şi, poate,  chiar  să mă integrez şi să mă implic în handbalul băcăuan, care trebuie să revină acolo unde îi este locul, şi cu fetele, şi cu băieţii!


sâmbătă, 19 septembrie 2015

HANDBAL (F): Ştiinţa Bacău-Danubius Galaţi 21-33 (12-14)

CAI VERZI PE PEREŢI

@Ştiinţa Bacău-Danubius Galaţi 21-33 (12-14)

    Am început cu stângul…Partida cu gălăţencele care, în ultimii cinci ani, ne-au scufundat peste tot unde ne-au  întâlnit,  putea fi câştigată numai dacă ni s-ar fi acceptat două condiţii: 1. să fi jucat, nu la 12.30, ci la ora 4 dimineaţa (când se scoală guguştiucii şi adorm trestiile peste Dunăre) 2. să fi jucat în 6 jucătoare de câmp, nu în 4 (dar glezna subţire a Iuliei Faig a plesnit în singurul meci de pregătire disputat de studente în ultimii doi ani, cu o săptămână înainte de începerea campionatului)…Să nu credeţi, însă, că toate fetele se apucă de handbal de bunăvoie şi nesilite de nimeni. Unele sunt pedepsite să poarte un tricou cu număr pe spate! Nu le dăm numele, pentru că e interzis să fotografiezi fetişcanele în ipostaze caraghioase…Timp de 50 de minute, Ştiinţa a demonstrat că e o echipă care contează nu doar la apelul de seară al Federaţiei. Alina Bucă a marcat gol după gol, întreţinând iluzia că florile de tei se vor scutura, cândva, şi deasupra noastră. Au mai încercat câte ceva Ana Ciurariu şi Crina Croitoru, dar în ultimele 10 minute am terminat benzina şi am încheiat meciul cu tobele sparte (nu ştiu unde a dispărut portarul Diana Ivanov…sper ca în etapa următoare să o descopăr după paradele cu care ne-a muiat, de-atâtea ori, cuvintele). Din armăsari, speriaţi de propriul galop, am redevenit caii verzi de pe pereţi. Unii ne visează şi acum. Îi aud cum sforăie, dar să nu-i trezim. Dacă se scoală, ne şi fixează obiective, iară nouă astea nu ne plac…


Leonard POPA