AM ÎNTÂLNIT COMETA HALLEY
Unii o văd doar la 75-76 de
ani…Noi o întâlnim de două ori pe an. Cometa Halley- nu ştiu de ce alţii îi
încurcă denumirea şi îi spun CSU
Târgovişte- ne poartă noroc din poartă în poartă. Mai greu ne este în
primele 5 minute, până ce fetelor noastre le dispare rujul de pe buze. Nu
există exerciţiu mai tonic pentru sănătatea cuiva decât să dea în campionat peste
echipa căreia dacă nu reuşeşti să-i înscrii 40 de goluri mai bine te laşi de
handbal (va divulg o taină: a fost creată de Domnu’ pentru a-ţi ieşi în cale să
te îmbărbăteze, când ţi-e viaţa mai grea)…Am fost la meci nu pentru că mă pasionează
luptele dintre trandafiri (ah, daca nu ar fi ţepii ăia!) şi păpădii, ci pentru
că am vrut să văd ce fac handbalistele noastre când rămân singure pe teren…Spre
lauda lor, nu trag jaluzelele şi, chiar dacă în oraşul lui Bacovia rănile se
vindecă abia după ce trec corbii clasamentului (adică primele clasate, aceleaşi
din ultimele 4-5 sezoane), o frântură de cer e suficientă pentru a ne arăta şi
noi aripile. Portarul Diana Ivanov
are stofă de viitor (asta am constatat-o încă din sezonul trecut), nu trebuie
să o preocupe oglinzile fermecate. Le admir mult pe Cornelia Ţocu şi Ana Ciurariu,
pentru răbdare (eu n-aş avea puterea să văd de-atâtea ori cum se desfac şi se
repară ceasurile!)…Sunt urmele celor care au trecut pe aici, îndreptându-se
spre orizonturi mai bune. Laura Verşescu
e fata din puşculiţă. Am tot ţinut-o ascunsă pe o linie secretă (extrema
stângă, folosită doar din greşeală), până ce a devenit conştientă, alături de
noi, de calităţile pe care le are…Diana
Rău e pasiunea cu care zboară fluturii pe şesurile primăverii. Cealaltă Diana e un Manole care poate construi frumos dacă acceptă şi sacrificiile. De
pivotul Iulia Faig, ţi-e dor ori de
câte ori o vezi numai pe lista oficială a echipei (pentru că la Buzău , în amicalele din vară,
ne-am dus să ne lăudăm, în loc să ne mulţumim doar cu salutatul generalilor!)…Sunt
multe care îţi vin în minte când întâlnesti Cometa Halley (rămasă acum şi fără
coada de foc, Ramona
Ciobanu, atâţia ani, stâlpul de sprijin al chindiei târgoviştene…dar şi cu
o şoaptă de speranţă-Andreea Buzăţoaia)…De
ce n-om fi întâlnind-o în fiecare zi, sau-măcar- etapă de etapă? Sâmbătă, jucăm
la Piatra …Bine
ar fi să ne întoarcem stânci!
Leonard POPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu