Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

duminică, 25 octombrie 2015

*ŞTIINŢA BACĂU-CSM BUCUREŞTI II 22-28 (12-15)



Din Ciclul „Înfrângeri planificate”…    

      A trecut pe aici şi echipa care îşi recrutează fetele cu arcanul..Bine că a plecat! Dacă mai zăbovea mult şi mai jucam vreo două-trei meciuri, făceam norma felcerilor cu handbalistele noastre. Singura care nu s-a dat deoparte şi n-a conceput să primească pumn după pumn, Alina Bucă, a fost eliminată definitiv spre finalul primei reprize, pentru că n-a înţeles rolul nostru de sparring-partener…Încasezi la nesfarsit, fără să dai nimic înapoi, precum facturile EON-ului…I-a vâjâit glonţul pe la ureche şi Iuliei Faig (revenită, după o accidentare „amicală”, în vacanta,  când trebuie să-i zâmbeşti şi celui care te trimite la spital), dar arbitrii au lăsat-o în pace până la urmă. Nu mai avea niciun rost să răstoarne tabela, pentru că în min.28, bucureştencele au trecut definitiv la conducere. Ce-a fost până atunci? Ca de obicei, o Ştiinţă care ştie să dea senzaţii... Cum-necum, studentele, cu roţile bine umflate pe partea Laurei Verşescu (4 goluri) şi direcţia bună pe axa Anei Ciuraru (6), au ţinut în şah etern (în min.27, băcăuancele erau încă în avantaj, 12-11) o formaţie maturizată în incubator, hranită ca la nuntă (nu cu biscuiţi) şi purtată în lume cu autocar de excursii externe (nu cu microbuz pentru navetişti)…După pauză, previzibil, oaspetele- obişnuite s-o ia la trap cu fiecare privire încruntată a antrenorului Stoltz Jensen- s-au tot distanţat, în final făcându-se 22-28…Regretul vine, însă, nu de la înfrângere- doar scorul nu-l ştiam la începerea campionatului- ci de la obiceiul nostru studenţesc de a da cu banul înaintea tuturor partidelor şi de a stabili cu exactitate care repriză o jucăm şi care o cedăm adversarului. Aşa s-a întâmplat şi la Constanţa, în urmă cu o săptămână, când le-am dăruit „sirenelor”, necondiţionat, prima dintre ele, numai pentru că ne-au lăsat să le vedem vapoarele şi marea (între noi fie vorba, CSM II nu ne-a aratat mai nimic, pentru ca totul incepe si se sfarseste cu prima echipa!)…


Ştiinta Bacău: Diana Ivanov, Ana Maria Miholcă, Diana Uricaru – Crina Croitoru (5 goluri, 1 din 7m), Monica Iştoc, Florina Ivăncuţă, Ana Ciurariu (6-2), Laura Verşescu (4), Iulia Faig (4-1), Diana Rău (1), Alina Bucă (1), Oana Zaharescu,  Diana Manole (1). Antrenori: Costel Oprea, Constantin Hornea.
CSM Bucuresti II: Andreea Chetraru, Bianca Avram, Adriana Paşalan – Andreea Stan, Cătălina Sava, Irina Ivaşcu, Lorena Stoican, Alina Dumitru, Iulia Matei, Cristina Bătineanu, Mădălina Pal, Elena Dache, Ştefania Boştină, Beatrice Radu, Oana Bucă. Antrenori: Stoltz Jensen, Daniela Strat.

Leonard POPA




 

joi, 22 octombrie 2015

Interviu cu gimnasta egipteană Sara ROSTOM

„Numai un sport individual îţi permite să-ţi construieşti singur propriul destin sportiv!”



    Sara ROSTOM este o premieră a gimnasticii ritmice egiptene. Prin ea, Ţara Piramidelor descoperă frumuseţea punţii între Sport şi Artă.  Participantă la ultima ediţie a Mondialelor şi în aşteptarea întâlnirii cu marele eveniment olimpic de anul viitor de la Rio, Sara a răspuns câtorva întrebări ale „Sportului..”, stabilind încă o noutate, aceea de a „evolua” în  premieră şi în spaţiul românesc…
Leonard POPA      

-Sara, cum ai ajuns să practici Ritmica? Bănuiesc că nu e o disciplină sportivă foarte cunoscută în Egipt…
-Am avut şi câteva exemple sportive în familie, aşa te apropii mai uşor de sport. Sora mea mai mare a fost gimnastă. Un frate de-al meu a practicat baschetul. Poate, am să te surprind cu răspunsul, dar gimnastica ritmică a inceput să fie practicată în Egipt cu mulţi, foarte mulţi ani, în urmă. Nu este la fel de populară precum fotbalul şi de aceea se stiu mai puţine despre ea. În ceea ce mă priveşte, eu îndrăgesc toate ramurile gimnasticii şi nu mă pot imagina practicând altceva. De altfel, am preferat un sport individual, întrucât numai acesta îţi permite să-ţi construieşti singur propriul destin, ca sportiv.
-Cât de des te antrenezi?
-Mă antrenez 5 zile pe săptămână şi 4 ore şi jumătate în fiecare zi. O fac într-un club particular, deoarece practicarea sportului- nu numai a ritmicii- în mediul privat, este mult mai profesionistă, obligaţiile şi obiectivele impuse sunt diferite.
-Ai avut un model de gimnastă care să te inspire?
-Da, pot spune că am avut, Evgenia Kanaeva.  Pentru mine, ea a fost gimnasta perfectă!
-Ai participat la ultima ediţie a Mondialelor, desfăşurată la Moscova…Ce impresie ţi-a lăsat?
-Cred că a fost o ediţie foarte reuşită. Ca organizare, a fost ireproşabilă.
-Gimnastele din Rusia par de nedetronat…Aurul e numai pentru ele sau e şi o problemă de arbitraj? Ştiu că sunt multe voci care contestă deciziile arbitrelor, există chiar şi o petiţie care circulă pe internet…
-Gimnastele din Rusia sunt foarte bune acum, cuceresc aurul cu regularitate, dar evoluţiile lor nu mai sunt chiar atât de departe faţă de evoluţiile altor gimnaste. E şi un semn că ritmica e în continuă expansiune, nu mai aparţine doar spaţiului ex-sovietic. Nu cred că rusoaicele au un secret anume, pur şi simplu, se antrenează foarte mult pentru atingerea performanţelor.
-Care sunt planurile tale sportive în viitorul apropiat?
-Mă voi antrena mereu cât pot mai bine pentru a rămâne cea mai bună gimnastă din Egipt şi din Africa, pe care sper să le reprezint şi la Olimpiada din 2020 de la Tokyo.
-Ştiu că eşti şi studentă în primul an…Ce specializare urmezi şi unde?
-Urmez Ştiinta Afacerilor la Academia Arabă din Alexandria.
-Peste 10 ani, unde crezi că te vom întâlni? În interiorul sportului sau în afara lui?
-Peste 10 ani…Cu siguranţă, voi lucra într-o companie bună, dar sper să mă număr şi printre arbitrele internaţionale ale gimnasticii ritmice…
-Caracterizează-te în numai trei cuvinte…
-Încrezătoare, prietenoasă şi onestă!

*Interviu cu Ecaterina MARIAN (fostă componentă a echipei de handbal Ştiinţa Bacău, multiplă campioană naţională)

„Handbalul este acelaşi…Din păcate, cred că a crescut duritatea şi s-a pierdut din spectacol !”


…Cred că Ecaterina (Kati) MARIAN este prima handbalistă a Ştiinţei care mi-a atras atenţia…Era în primul an de Divizie A- Ştiinţa tocmai  promovase sub bagheta magică a lui Eugen Bartha- şi o jucătoare desfăcea apărările adverse cu fantezia unui titirez. Aşa ceva nu mai văzusem decât la Nadire Ibadula, celebra handbalistă timişoreană şi a naţionalei din anii 70… Deşi de un alt calibru fizic, Cati Marian se înşuruba, pasa pe la spate, făcea cam tot ce se face astăzi pentru a ridica tribunele în picioare. Primele titluri ale Ştiinţei Bacău i se datorează în bună măsură. A nu ne-o aminti înseamnă a începe cartea de istorie glorioasă a handbalului feminin băcăuan fără primul capitol.
Leonard POPA

-Cum şi unde aţi început handbalul? A fost dragoste la prima vedere?
-La Braşov, în anul 1965. Eram elevă în clasa a 5-a. Fratele meu le-a spus părinţilor că este păcat să-mi consum energia alergând pe coclauri şi sărind peste garduri şi aşa am ajuns să dau examen la Liceul Sportiv, trecandu-l cu brio… Am aruncat mingea de oină,  că nu o mai găseau!  Un liceu cu nişte profesori minunaţi.  Bineînţeles că eu doream să fac gimnastică, cei de la atletism mă voiau la atletism, şi până la urmă am făcut handbal. Dar am făcut gimnastică şi atletism din clasa a 5-a, până în clasa a 12-a, ceea ce este foarte important de precizat, întrucât acestea sunt sporturile care asigură baza celorlalte!
-Pe meleagurile băcăuane cum aţi ajuns?
-La Bacău am ajuns dând examen la IEFS, unde am devenit studentă şi componentă a echipei Ştiinţa Bacău, pe atunci, în Divizia B.
-În 1978, am promovat cu Eugen Bartha, din Divizia secundă, în primul eşalon...Cine mai era la echipă? 
-Bineînţeles că nu a fost uşor să obţinem această performanţă, dar ambiţia era mare! Ştiinţa nu mai fusese niciodată în Divizia A. La Bacău, băieţii aveau o tradiţie handbalistică de peste un deceniu. Nimeni nu se aştepta ca echipa de handbal feminin să ajungă în prim-planul întrecerilor şi atenţiei locale. Din echipa de atunci, îmi răsar în minte Lili Văcaru, Codăescu,Vieru, Stoleru, Riţa Florea, Nemeş… Îmi cer scuze că nu-mi mai amintesc şi alte nume, au trecut atâţia ani, cred că acum e rândul arhivelor să reconstituie un trecut sportiv care a adus oraşului atâtea satisfacţii…
-Cum l-aţi caracteriza pe Eugen Bartha, antrenorul cu care aţi început marea performanţă?
-Dumnezeu să-l odihnească! A fost un mare pedagog, înainte de orice… A ştiut să-şi aleagă oamenii, a ştiut întotdeauna pe ce pedala să apese, a ţinut legătura cu părinţii noştri (mare lucru, astăzi nu mai obişnuieşte nimeni să facă asta!)…Putea să se aleagă praful de tot.  Ştiţi, cum e, gloria la o vârstă timpurie te face să pierzi legătura cu pământul...
-Îmi amintesc primul campionat în Divizia A...Aţi fost una dintre jucătoarele care au contribuit din plin la câştigarea primului titlu naţional. Cum a fost posibil acest ...miracol? În primul an, primul titlu...
-Aşa a fost! Nu eram jucătoare extrem de cunoscute, la naţională, selecţiile se făceau din echipele cu tradiţie, care dominau întrecerea internă la vremea respectivă,  Timişoara, Bucureşti…Am muncit mult, formam un nucleu extrem de unit, şi la bine, şi la rău. Această solidaritate ne-a propulsat.
-Îmi amintesc şi tribunele....Aţi început cu puţini spectatori, câteva zeci...la sfârşitul turului, sala devenise arhiplină. Mulţi au început să descopere handbalul feminin  datorită dvs... Vă mai amintiţi perioada de începuturi? Ce vă diferenţia atunci de celelalte echipe din ţară?
-Eram bine pregătite, dar făceam şi spectacol! Vă mai amintiţi de pasele pe la spate, pe la ceafă, aerienele… Îmi aduc aminte cu mare plăcere de acele meciuri. Ştiinţa a fost echipa care şi-a câştigat suporterii- la început, inexistenţi- cu fiecare meci. N-am avut nevoie de nici un fel de consilier de imagine, aşa cum se practică astăzi.
-Au fost ani de glorie la Ştiinţa....Pentru dvs. a însemnat momentul culminant al carierei. De ce aţi plecat la sfârşitul facultăţii? Mulţi au fost foarte surprinşi de această decizie a dvs.
-Ca la orice sportiv, vine şi finalul de carieră. Posturile din învăţământ erau o mare problemă, eforturile clubului se îndreptau către cei care trebuiau să vină la echipă, nu către cei care absolveau facultatea…Aşa că am preferat să ma apropii de casă.
-Unde se făcea diferenţa între jocul Ştiinţei de atunci şi ceea ce se juca în ţară? Bacăul câştiga fără probleme campionatul. Şi aşa a făcut-o ani la rând...
-Ne-am surprins adversarele printr-o condiţie fizică ireproşabilă. Eugen Bartha punea mare accent pe asta. Aveam apărare şi susţineam faza de atac foarte bine. Şi nu era ca acum, jucătoarele erau complete, trebuiau să facă ambele momente ale jocului… Astăzi, jucătoarele încep sa se specializeze.
-După plecarea de la Bacău, ce a urmat? Vi s-a pierdut urma...
-De la Bacău, am mers la echipa din Sf. Gheorghe, unde am jucat până în 1985 şi am antrenat un timp formaţia locală.  În1987,  am intrat în sistemul sanitar.
-Astăzi, cu ce vă ocupaţi? Mai aveţi vreo legătură cu handbalul?
-Acum sunt profesoară CFM la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov,  la chirurgie plastică. Din păcate, nu mai am legătură cu handbalul.
-Handbalul feminin a crescut mult în valoare. Spre lauda ei, România a ţinut pasul cu ceea ce se joacă în lume. E unul dintre puţinele sporturi de echipă unde mai contăm (nu şi la băieţi). Sunt fetele noastre făcute pentru acest sport?
-Suntem un popor dotat şi talentat! Putem juca orice, la un nivel ridicat. Toată chestia e să o facem pregătindu-ne special pentru aşa ceva. Este foarte important să investim în copii şi juniori.  Câţi părinţi îşi permit să plătească pentru a face copiii lor sport? Probabil că nu aţi fi auzit nici de mine! Este mare păcat că se pierd atâtea talente, că nu se găsesc banii necesari pentru a le scoate la suprafaţă şi a le întreţine…
-Cum caracterizaţi campionatul nostru intern? E pe o traiectorie bună? Echipele de frunte merg pe mâna stranierelor...Pe vremea dvs. nu exista nici una! E o soluţie în vreme de criză (aducerea jucătoarelor străine) sau nu mai ştim noi să creştem o jucătoare şi le aducem, deja, formate?
-E o soluţie de compromis, valabilă un timp, până se formează jucătoare autohtone de valoare. Aşa s-a întâmplat în toată lumea. Amintiţi-vă că după evenimentele de  la sfârşitul anilor 80, multe dintre jucătoarele Estului, unde se practica handbalul la cel mai înalt nivel, au ajuns în Occident, punând bazele unor echipe puternice în Germania (fosta Federală), Spania, Austria…
-Cine va câştiga campionatul anul acesta, Baia Mare sau CSM-ul?
-Sper că Baia-Mare…
-Aţi mai fost la Bacău? Vă vine să credeţi că echipa pe care, practic, generaţia dvs. a lansat-o, se zbate în anonimat? Care credeţi că sunt cauzele? În fond, şi atunci, dar şi acum, fetele ajung aici pentru...facultate!
-Admit cazul că facultatea nu mai are aceeaşi atracţie ca pe vremuri, dar omul sfinţeşte locul! Eugen Bartha de ce a putut să realizeze performanţele cunoscute  cu jucătoare atâta de tinere şi fără experienţă cum eram noi?
-Care e diferenţa dintre jucătoarele de azi şi cele de ieri? Este vreun capitol unde cele de atunci sunt superioare?
-Handbalul este acelaşi. Din păcate,  cred că a crescut duritatea şi s-a pierdut din spectacolul jocului.
-România joacă, nu peste mult timp, cu Lituania şi Belarus în preliminariile Europeanului (P.S.: a câştigat ambele partide), faza a doua..Ce aşteptări aveţi de la această ediţie? Ce-i lipseşte Naţionalei pentru a fi mai prezentă pe podiumul marilor întreceri?
-Urez mult succes echipei naţionale, în noua ediţie europeană! Am constatat, însă, că între minutele 45-50 se întâmplă ceva cu jucătoarele noastre. Trebuie găsit omul care să ne scoată din impas. Nu este uşor! Este un moment al jocului extrem de important, psihologic vorbind. Dacă intri cu avantaj în ultimele zece minute, altfel gestionezi finalul.
-Cu cine mai ţineţi legătura dintre fostele coechipiere de la Ştiinţa?
-Noroc cu Facebookul, că aşa ne mai găsim prin lumea aceasta! Mai vorbesc cu Riţa, Maria (Florea), Moriko (Torok).  Îmi pare nespus de rău de Lauriciu (Lunca), Dumnezeu s-o aibă în  pază! A fost principalul liant al echipei, între jucătoare…
-Ce vă place la handbalul de azi şi ce nu?
-Îmi place că este dinamic dar, din păcate, în detrimentul spectacolului, cum am mai spus. În încheiere, vă mulţumesc mult pentru  acest interviu şi, de asemenea, tuturor celor care au fost alături de mine şi de această minunată echipă a Ştiinţei,  unică în campionatul nostru, aproape două decenii…. Să dea Dumnezeu să auzim numai de bine!

duminică, 11 octombrie 2015

HANDBAL (F): ŞTIINŢA BACĂU-Şcoala 181 Bucureşti 34-30 (17-14)

FETELE  CU BALTAG ŞI CELE CU PĂPUŞI ÎN POŞETĂ

      Cu Alina Bucă, alături, nu mori de foame….Fata ştie cum să deschidă desaga adversarului şi, dacă ar fi sărit coarda mai mult în copilărie, n-am mai fi văzut-o azi la Bacău. Detenta o dă, însă, de gol. Mai întâi, trebuie sa plesnească binişor braţele celor care îi ies în cale timp de vreo 20 de minute (cât a ţinut echilibrul pe tabela de marcaj în întâlnirea cu Şcoala Max Gavrilă), după care acestea îi iau frica şi Alina poate înscrie liniştită, gol după gol, aşa cum a făcut-o cu bucureştencele de 9 ori, fiind depăşită doar de Ana Ciurariu (cu un plus de şase goluri, 15, stabilit şi prin transformarea a 5 aruncări de la 7 metri) şi Diana Badea de la oaspete (o excelentă jucătoare, pentru care agenţii de recrutare se vor izbi cap în cap)- marcatoare a 10 goluri. Oricum, dacă am pune gând rău celor de deasupra noastră, numai Anei şi Alinei le-am da baltagul în primire, fără instructaj de protecţia muncii…Deocamdată, nu e cazul. Ştiinţa joacă ceea ce ştie în faţa echipelor fără îngeri de pază şi cu păpuşile în poşetă. Nu ne putea pune probleme pe răboj o formaţie care, şi în cazul unei victorii, ar fi pierdut la masa verde, dacă ne scârţâia orgoliul (bunele intenţii ale patronului nu coincid cu fiţuicile Federaţiei!)…În teren, cu un 7 decimat de accidentări (Iulia Faig- care e aşteptată la echipă precum americanii după al Doilea Război Mondial şi Cornelia Ţocu- o liană dintr-un trecut în care credeam în minuni), fără individualităţi (ăstora nu le mai place şcoala, doar foşnetul din buzunarele pe care nu le avem), dar cu speranţa în ceea ce le iese- surprinzător- câteodată, studentele şi-au adjudecat cu unduiri de blues o partidă utilă ca un antrenament. După un 6-6 în min.9, Ştiinţa a tot câştigat, pe nesimţite, lungimi de undă, precum într-o întrecere de ambarcaţiuni uşoare. În conformitate cu ceea ce şi-au dorit arbitrii- să fluiere a gol, ca marfarele, în fiecare minut- întâlnirea a fost o reuşită deplină. Ar mai fi şi jumătatea cealaltă a paharului, cea goală, dar din aceea nu suntem învăţaţi să sorbim decât atunci când joacă naţionala de fotbal şi îl prindem pe generalul Iordănescu suflând în trompetă, spunându-ne  că e flaut…Nu fetele pierd războaiele!

Leonard POPA