Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 9 august 2016

TEODORU AGACHI-UN PAȘĂ BĂCĂUAN



TEODORU AGACHI-UN PAȘĂ BĂCĂUAN

   Teodoru Agachi (Federația de Atletism din Turcia), antrenorul român stabilit la Izmir, care produce campioni pe bandă rulantă… Mihaela Melinte, Lăcrămioara Ionescu au fost doar începutul cutezanței în lupta cu aruncările. Păcat că, acum, specialistul băcăuan o face pe alte meridiane, pentru alte statistici federale. Urmele sale, însă, în atletismul românesc, grele și adânci,  nu a reușit să le șteargă nimeni. Nici măcar timpul! Între Europenele de la Amsterdam si Jocurile Olimpice de la Rio, am reușit să-l abordez pentru un scurt interviu.
Leonard POPA

-Cum a fost la Europene? Mulțumit?
-Sunt foarte multumit pentru ce am realizat aici. Când iei o medalie la un campionat de nivelul acesta nu poți fi decât mulțumit. Sigur că mai am multe de pus la punct, pentru că sportiva mea are doar 20 ani, iar proba de aruncare a greutății, ca și celelalte probe de aruncări, este o probă ce necesită multă experiență, pentru a performa la nivel înalt.
-Comentează te rog ultimele ierarhii atletice ale Europei…
-În ceea ce privește ierarhiile, aș putea spune că, în afară de Turcia, care reprezintă o surpriză, in rest pe primele trei locuri sunt aceleași  țări cu tradiție în a performa la nivel înalt. Deci, nimic surprinzător.
-Ai tras cu ochiul, desigur, și la atleții români....Ce se întâmplă? Chiar nu se mai prind medaliile de noi? Dispărem de pe harta performanței?
-Echipa Romaniei s- a prezentat la Europene cu un lot tânăr și fără multă experiență la concursurile de acest nivel.  Dacă nu mă înșel, doar Oprea și Ionescu sunt atleții cu cea mai mare experiență din lotul care a fost aici. După părerea mea,  România are un potențial mare, atât în privința atleților, cât și al antrenorilor. Din păcate, în lupta cu celelalte națiuni, ducem lipsă de bani și, probabil, de o strategie de dezvoltare a atletismului, pe termen mediu și lung.
-Urmează Rio....Ce așteptări sunt de la Jocurile Olimpice?
-Sigur că, în ceea ce mă privește, Rio va fi cu totul diferit de ce a fost aici. Vor intra în concurs 3 americance, cu aruncări de peste 19 m, o neozeelandeză, precum și- cel puțin- două chinezoaice, care au și ele performanțe de peste 19 m. În condițiile acestea, (sportiva mea are PB 18,57m) obiectivul principal va fi depășirea propriei performanțe și nu locul ocupat. Sigur că am dori o clasare în primele 8, dar dacă ea va reuși să arunce aici un nou PB (PERSONAL BEST), vom fi foarte mulțumiți.
-Noutăți în plan personal?
-În plan personal, sunt fericit pentru faptul că am devenit… bunic. Am doi  nepoți frumoși și sănătoși pe care de-abia îi aștept să vină la mine, în toamnă, când voi fi și eu în concediu. Din păcate, îi văd rar, datorită muncii mele. Soția mea îmi înțelege "nebunia" și îi mulțumesc din tot sufletul. Fără suportul ei, poate că nu aș fi realizat prea multe. În concluzie, am o viață personală fericită.
-În țară când mai revii?
-În România, acasă, voi veni  în concediu, dar după 1 septembrie…


PAȘI MICI ȘI SIGURI CU ANTRENORUL CRISTI NEMȚEANU



ATLETISM

PAȘI MICI ȘI SIGURI  CU ANTRENORUL CRISTI NEMȚEANU

Profesorul Cristi Nemțeanu (CSȘ Bacău) clădește performerii așa cum ar așeza piesele de domino. Cu răbdare și pricepere, antrenorul care o șlefuiește de ani buni pe cea mai titrată speranță sportivă a momentului, atleta băcăuană Georgiana Aniței, pregătește viitorul. Unul cu sclipiri olimpice, care să demonstreze că atletismul românesc e capabil nu doar de surprize, ci și de certitudini…
Leonard POPA

-Domnule profesor, sunteți mulțumit cu rezultatele realizate de Georgiana în ultimele competiții?
-Foarte mulțumit! Mai ales după Mondialul de Juniori I din Polonia, unde nu ne  propusesem decât să prindem finala. Am ieșit pe 3, dar să nu uităm că Georgiana Aniței a fost mai mică decât restul competitoarelor cu 2-3 ani, ea fiind încă junioară 2.
-Nu vă e teamă de momentul în care sportiva va face trecerea la categorii mai mari de vârstă? Mulți atleți își ating propriile limite în anii junioratului.
-Nu mi-e teamă de nimic. Georgiana are un potențial uriaș. A progresat în viteză și forță de la un an la altul. Pe de altă parte, căutăm să obținem un progres constant, etapizat, nu insistăm pe o performanță anume, întrucât aceasta ar însemna uzură fizică. Cu alte cuvinte, pași mici și siguri. Georgiana a sărit în această vară 13.07- 13.19, căutând vârful de formă la Mondialele din Polonia, unde a reușit 13,49! Ea este o atletă care ar putea să facă oricând la nivel performant 6 probe combinate, chiar și înălțime. Ne-am axat pe lungime și triplusalt, specializări oarecum complementare. Cu siguranță, dacă lucrurile vor decurge normal din punct de vedere sportiv, miza noastră vor fi Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo. Pentru România, ar fi un lucru extraordinar să avem o sportivă favorită în finala unei probe atletice. Acesta e visul meu!
-A-propos de Jocurile Olimpice…Tocmai a început ediția de la Rio. Sunt capabili atleții noștri de rezultate deosebite sau așteptăm, în continuare, doar…surprize?
-Sincer? Din păcate, cred că doar surprizele ne pot aduce medalii…În marile concursuri desfășurate anterior evenimentului de la Rio, nu am confirmat și nu am lăsat loc de speranțe la performanțe deosebite.
-Despre Georgiana Aniței, am vorbit și se tot vorbește în lumea atletică…În spatele ei se întrevăd și alte speranțe? Mă refer, desigur, la situația din atletismul juvenil băcăuan.
-Cu siguranță, vom avea și alte motive de satisfacție profesională. Mă gândesc, în primul rând, la cei trei copii de 12-13 ani pe care îi am în pregătire, Victor Șerban- la pentasalt, deja,  o întrece pe Georgiana!-, Adnana Vrânceanu (campioană națională la 200 metri), Ștefania Zediu, remarcată tot în probele de viteză. Au calități foarte bune și cred că o dată integrați în activitatea de performanță vor confirma.
-Rolul selecției continuă să fie unul hotărâtor în toate sporturile în care se urmărește performanța. Știu că e tot mai greu să atragi copiii către sport. Nici acesta nu-ți mai asigură un statut cert în societate, așa cum se întâmpla odată. Sunteți recunoscut, totuși, ca unul dintre tehnicienii care își caută cu insistență și își alege cu atenție viitorii sportivi. Ce criterii aveți în vedere?
-România nu e o țară bogată care să investească în sport, așa cum se întâmplă în alte țări. Nu e nici Kenya, unde- cum îmi spunea cineva- copiii sunt aduși cu miile la selecțiile atletice, atrăgându-i cu porții duble de mâncare și crescându-le pe măsură ce își cresc performanțele. Noi ne descurcăm cu ce avem, iar eu mă aflu într-o selecție permanentă a viitorilor atleți de performanță. Nu bat școlile, dar când văd pe stradă tineri înalți, cu calități atletice, imediat îi întreb dacă au copii. Apoi, urmează faza a doua, când mă țin de capul lor și îi conving să-și dea copiii la atletism. Se cunoaște, deja, povestea cu Georgiana…Când se pune problema alegerii unor probe, mă gândesc, totuși, unde am putea deveni noi, atleții români, competitivi. E clar că nu ne vom putea bate niciodată cu viteziștii din Africa. Nici în disciplinele care presupun investiții materiale, de pildă, la prăjină, unde sportivii noștri concurează cu aceeași prăjină de la copii și până la seniori…E unul dintre motivele pentru care nu vom avea niciodată rezultate in această probă. La noi, se câștigă titlul național cu performanțe care constituie barem de promovare în finală la reuniunile atletice internaționale pentru juniori. Probele de lungime, înălțime ne sunt mai accesibile.
-Atletismul rămâne, în ciuda celor întâmplate în ultimul timp, un sport curat. Orice abatere de la normele fair-playului sunt imediat depistate și sancționate.
-La nivel național, acest aspect se urmărește cu mare atenție. Performanțele din concursuri nu sunt omologate decât după controalele anti-doping. Georgiana a făcut, până acum, vreo 15…Sportul regină al arenelor trebuie să fie și un exemplu de fair-play.
-E greu să fii atlet la…Bacău?
-Cred că e greu să faci atletism oriunde în țară nu există un stadion cu dotările necesare. E foarte dificil să pregătești un sezon în aer liber antrenându-te numai în sală. Vă dau un singur exemplu. În Georgia, la Europenele de Juniori II, a bătut vântul permanent, din toate părțile, constituind un dezavantaj pentru atleta mea, care nu a fost pregătită pentru un asemenea…adversar. A ieșit, totuși, prima! Să sperăm că noua conducere a orașului va înțelege mai repede utilitatea unui stadion bine dotat pentru toate sporturile, nu doar pentru fotbal. Semne ar fi. Faptul că primarul Cosmin Necula a făcut un gest nemaiîntâlnit până acum, acela de a ne felicita oficial după competițiile internaționale la care am participat în această vară, ne-a surprins pe toți și ne dă încredere că munca noastră nu trece neobservată. Oricum, pe noi ne ajută enorm susținerea avută prin parteneriatul Federație-Societatea Dedeman. Dacă nu ar fi acesta, nu știu cum am putea să ne desfășurăm activitatea, într-un oraș în care sponsorii se atrag foarte greu, considerându-se că sportul înseamnă plăcere, nu performanță. Acesta este, de altfel, cel mai mare pericol pentru sportul românesc actual, să considerăm sportul cu totul altceva, să nu fixăm obiective și să nu-i urmărim realizările. Din păcate, mulți profesori de educație fizică din învățământul preuniversitar, care ar trebui să fie primii selecționeri, chiar nu știu ce înseamnă performanța sportivă! E și acesta un handicap cu care pornim la drum, după ce reușim să atragem copiii către practicarea organizată a unei discipline sportive…

joi, 4 august 2016

PE ULIȚA CEHĂ (I): Karlovy-Vary



MERIDIANELE LUMII

PE ULIȚA CEHĂ (I)

   Când ajungi la Karlovy Vary, după două ore cu autocarul dinspre Praga, traversând coline infinite îngălbenite de grâu, te frapează imediat construcțiile cu arhitectura unică, impunătoare și viu colorată. De fapt, un șir neîntrerupt de castele îndrăznețe, martore ale unor timpuri arogante, când înălțimea năștea alte înățimi, turnurile și meterezele care constituie destinațiile obișnuite ale pelegrinului contemporan.  Karlsbad, în germană, înseamnă Băile lui Carl al IV-lea, împăratul care l-a fondat în secolul al XIV-lea, pe timpul unei domnii de 23 de ani (1355-1378). Orașul se află la poalele Munților Metaliferi (până la granița cu Germania mai sunt de parcurs doar vreo 30 de km), în NV Cehiei, la vărsarea râului Tepla în Eger. În secolul al XVIII-lea, așezarea a fost considerată cetatea de scaun a regilor si personalităților culturale europene. Printre cei care s-au aflat de-a lungul vremii în pitoreasca stațiune (astăzi, 55.000 de locuitori), se numără Petru cel Mare (Țarul Rusiei), Karl Marx, Ataturk-făuritorul Turciei moderne, dar și titani ai artei universale, Goethe, Franz Kafka, Beethoven, Gaugain, Paganini, Dvorak sau Smetana…Mulți dintre ei au marcată prezența pe aceste meleaguri prin busturi și statui impozante, descoperite la tot pasul.
  
    Desigur, faima așezării se datorează izvoarelor sale minerale, 79 la număr, însă doar 13 utilizate pentru tratarea  bolilor digestive, chiar dacă fata de la recepția hotelului în care am locuit, mi-a garantat că tratează orice, dacă voi sorbi apa vindecătoare “pe îndelete și în plină mișcare”. În 1760, un doctor pe numele său David Becher, a descoperit dioxidul de carbon în apele orașului și, remarcând că acesta se evaporă extrem de rapid în lichid, a recomandat consumul apei termale direct de la sursa principală. Atunci au început să fie ridicate primele colonade și pavilioane, pentru atragerea turiștilor și protecția izvoarelor miraculoase. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt cele aflate în centrul stațiunii: Snake Spring- 30 de grade Celsius, Park Spring- 47,4 grade, Freedom Spring- 60 grade, Thermal Spring Colonnade- 72 grade. Amatorii le consumă (numai în baza unor recomandări medicale), savurându-le din celebrele ceșcuțe Karlovy Vary, care pot fi procurate de peste tot, cu prețuri variind, în funcție de mărime, între 80 și 150 de koroane (100 kc= 3,71 euro).

   Orașul nu se limitează, însă, doar la a fi amintit ca stațiune curativă. Dimensiunea culturală a prezentului e dată de câteva muzee și catedrale renumite, la îndemâna tuturor turiștilor. Acestea din urmă impresionează, în ciuda faptului că Republica Cehă înregistrează 55 la sută din populație (10.200.000 de locuitori, după ultimul recensământ) ca fiind fără orientare religioasă (atei), prin măreție și modul în care sunt întreținute. Biserica ortodoxă Sf.Petru și Pavel- construită în 1897- are 5 cupole aurite, după modelul oferit de Biserica Sf.Treime de lângă Moscova. Una dintre prețioasele picturi din interior îl înfățișează, de altfel, pe Țarul Petru cel Mare. Biserica Sf.Maria Magdalena este, de asemenea, una dintre cele mai atractive lăcașe de cult, fiind construită în anul 1737, după planurile arhitectului Kilian Ignac Dientzenhofer, în stil baroc. O dată ajuns în vârful treptelor pe care este înălțată, perspectiva care se deschide deasupra orașului este, cu adevărat, impresionantă.

     Centrul Beethoven este o galerie comercială localizată într-una din cele mai vechi clădiri din oraș (Strada Zahradni 23). Colecția de bijuterii cu care își atrage vizitatorii  numără mai mult de 2000  de modele din aur și argint, diamante de lux și alte pietre prețioase. Acolo poți admira (sau achiziționa) produse din cristal, sticlă de Boemia sau porțelan cehesc. La un alt nivel al clădirii, este organizat un Muzeu al Absintului-cealaltă băutură celebră a Cehiei, alături de Becherovka, considerată licoarea tradițională a locului. De altfel, Becherovka are și un muzeu numai al ei, situat în celălalt capăt al  orașului, în apropierea autogării. Denumirea își are originea în numele celui care a fabricat-o, farmacistul Josef Becher, în urmă cu aproximativ 200 de ani, din 27 de plante medicinale și diferite mirodenii, după o rețetă păstrată secret până astăzi. Inițial, băutura s-a numit Karlsbader Becherbitter (are aroma unui bitter obișnuit, dar și ceva în plus, fără termen de comparație). Denumirea de Becherovka a fost preluată după Primul Război Mondial, când Bohemia a intrat în componența Cehoslovaciei. Aproape o sută de ani (până în 1945), managementul companiei care a început să producă băutura la scară largă a aparținut familiei Becher. După Al Doilea Război Mondial, societatea a fost naționalizată, apoi privatizată în 1997 și 2001, când a trecut în proprietatea unei societăți franceze care deține 94 la sută din acțiuni, după mai multe dispute juridice cu urmașii primilor proprietari.

   Teatrul Divaldo din Karlovy Vary, cu stagiune completă în sezonul estival, oferă un program pe gustul fiecăruia, începând cu muzica clasică, prezentă în repertoriul tuturor teatrelor muzicale din Cehia (Vivaldi-Anotimpurile, Beethoven-Simfonia a 5-a, Mozart-Requiem, Smetana-Vltava, Dvorak-Vals in Do Major…), balet (Pyotr Ilyich Tchaikovsky-Lacul lebedelor) și terminând cu ritmuri de muzică populară și chiar jazz (Frank Sinatra Story). Am reținut că prețurile biletelor variază între 200 și 490 de coroane.

  În ciuda unei forfote matinale care conduce invariabil către colonade și izvoare, viața cotidiană a orașului se desfășoară după un tipar liniștit. Nu aleargă nimeni pe străzi, nu tresari în fața niciunui claxon inutil. Surprinde mulțimea de asiatici și arabi (nu de dată recentă, după cum m-a asigurat un localnic) întâlnită, în special, la tejgheaua magazinelor de suveniruri. La urcarea în autobuzele locale (suficiente, cu un program care nu e dat peste cap de pauzele lungi și dese pentru  cafea și o țigară la capăt de linie) se stă la rând organizat, fără comentarii subversive, ca la cozile noastre comerciale de dinainte de 1989.        Am părăsit Karlovy Vary, după patru zile, cu senzația impertinentă că după o nouă descindere în orașul lui Carl al IV-lea nu aș mai avea ce povesti. Nu știu, însă, dacă nu m-ar contrazice imediat culorile burgului, mereu schimbătoare în funcție de anotimp, și siluetele stradale feminine perfecte, de neocolit în orele înserării, care fac dintr-un oraș fără viață de noapte, unul al romantismului și al visării…

Leonard POPA