Bulgarian

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Handbal (F): ȘTIINȚA BACĂU-SCM PITEȘTI 27-27 (13-13)



Frustrant…

ȘTIINȚA BACĂU-SCM PITEȘTI 27-27 (13-13)


    Am meritat victoria și o coroană pusă peste toate neîmplinirile de până acum, dar Dumnezeu nu ne lasă să batem toba. Piteștencele au sosit la Bacău cu iconițele în bagaje și, înainte de meci, le-au pitit la rădăcina barelor. Am condus ca pe autostradă mai mult de trei sferturi din joc, am avut și 4 goluri avans. Ne-am împiedicat în degetele arbitrilor care, la scorul ăsta, și-au scupat în palme și ne-au arătat un pasiv mârșav cu ambele mâini, tăindu-ne elanul, așa cum tai un miel de Paște (nu am înțeles niciodată de ce în diviziile inferioare de la noi sunt acceptați doar cei cu 4 sau 6 degete la o mână, nu și cei cu 5). În loc de două statui pe Aleea Celebrităților în devenire (portarul Diana Ivanov și fata parașutată la Bacău să câștige războaiele la care visăm- am numit-o pe Iulia Faig), ne-am mulțumit cu un fifty-fifty nedrept și ofticant ca o beldiță care mușcă din nadă, dar nu se prinde în cârlig. Nu ne-au speriat cele 3 victorii ale piteștencelor într-un campionat pe care abia acum îl încearcă, nici tricourile lor violete, îmbrăcate special să ne amintească de marele Gicu Dobrin (într-un oraș cu fotbalul decapitat, memoria e scurtă- nu degeaba suntem trimiși în ultimele bănci ale Diviziei C, să nu ne mai întrebe nimeni de sănătate și tabla înmulțirii), am jucat ceea ce uitasem de mai multă vreme (martoră mi-e Laura Verșescu, arma secretă cu care lovim o dată la trei etape). În noaptea asta, le voi scrie celor de la Federație să anuleze tot ce s-a disputat înainte de Sfânta Paraschiva și să înceapă campionatul săptămâna viitoare!

Leonard POPA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu