Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

vineri, 28 aprilie 2017

*Interviu cu antrenoarea Mariana TÎRCĂ, fosta mare handbalistă şi componentă a Ştiinţei Bacău (1984-1988)

“Fondul de handbaliste autohtone de mare valoare, fiind foarte restrâns, normal că eşti nevoit să aduci sportive din afară…”

*Interviu cu antrenoarea Mariana TÎRCĂ, fosta mare handbalistă şi componentă a Ştiinţei Bacău (1984-1988)
    

   Numele Marianei Tîrcă este suficient pentru a argumenta potenţialul şi dimensiunea handbalului feminin românesc de-a lungul timpurilor. Celebra fostă handbalistă, alături de alt nume strălucitor, Torok Maria, ne-a arătat adevărata culme spre care puteam tânji, cu mult înainte ca fanii să-şi descopere idolii de astăzi. Interesant e că ambele glorii şi-au croit primii paşi către marea performanţă la Bacău, în tricoul Ştiinţei, însufleţită an de an de geniul unui antrenor căruia, pe nedrept, i se pomeneşte tot mai puţin numele, Eugen Bartha. Mariana Tîrcă a însemnat pentru mulţi garanţia golului. Când statisticile au început să-i contabilizeze reuşitele, comparaţiile au depăşit graniţele handbalului, sportiva născută la Mândra-Braşov (9 octombrie 1962) şi descoperită de CSŞ Făgăraş, fiind asemănată, datorită eficacităţii, cu marele Pele, inegalabilul rege al fotbalului. La Bacău, a jucat 4 sezoane, iar o eventuală istorie sportivă locală nu o va putea ocoli.

Leonard POPA


-Doamnă Mariana Tîrcă, despre activitatea dvs. handbalistică la Bacău se ştie (sau se vorbeşte) mai puţin… Totuşi, aici, aţi făcut facultatea şi aţi stat 4 sezoane! Practic, marea dvs. carieră a început la Ştiinţa, deşi veneaţi de la o rivală la titlu, aflată-însă- în plan secund, Rulmentul Braşov. Cu Ştiinţa aţi câştigat 3 titluri naţionale şi o Cupă. Mai mult decât atât, aţi jucat o semifinală şi o finală de Cupa Campionilor, în 1985 şi 1986-finala, împotriva formaţiei Spartak Kiev (22-23 şi 23-29). Cu ex-sovieticele, considerate a forma cea mai bună formaţie din lume a secolului trecut, aveam, de altfel,  să ne tot întâlnim în perioada cât aţi fost jucătoarea Ştiinţei. Au fost 3 meciuri la Bacău, unde ne obişnuisem să vedem pe viu mari jucătoare ale lumii, Svetlana Kitic, Zinaida Turcina…  Să mai spunem că numele sub care aţi evoluat în tricoul Ştiinţei a fost Mariana Oacă.
-Ştiinţa Bacău a deţinut supremaţia în handbalul românesc o perioadă îndelungată, cu rezultate deosebite, atât pe plan intern, unde a dominat prin numărul de titluri de campioană naţională şi de Cupa României obţinute, cât şi pe plan internaţional, având parcursuri deosebite în cupele europene. În 1986, am jucat finala Cupei Campionilor Europeni împotriva celei mai titrate  şi mai bogate echipe a momentului, Spartak Kiev. Aceste performanţe s-au obţinut datorită marii familii handbalistice care se formase la Bacău, la acea vreme. Aici, mă refer la valoarea componentelor echipei, dar şi la oamenii care au vegheat din umbră atingerea acestor performanţe, avându-l în frunte pe preşedintele Grigore Olteanu, un om de mare valoare şi ţinută.
-Plecarea dvs. de la Ştiinţa la Chimistul Rm.Vâlcea-  o făcuseră mai înainte şi alte mari handbaliste, Moriko Torok, Doina Copacz-Rodeanu… - a fost resimţită la Bacău ca un act de mare trădare. Ştiinţa nu dădea semne de oboseală în momentul acela. Care au fost dedesubturile acestui transfer regretat multă vreme aici (mai ales că soţul era băcăuan…)?
-Din păcate, cam de prin anul 1988-89, Ştiinţa Bacău nu a mai investit atât de mult în handbal. Parcă, o obosiseră victoriile fără număr... Se pregătea cântecul de lebădă al unei echipe ajunse la limita de sus a performanţei. Formaţia care şi-a dorit ceva nou, în momentul acela,  a fost Chimistul. Vâlcea şi-a propus, din start, formarea unei grupări foarte puternice, aducând cele mai bune jucătoare din ţară şi, ulterior, din Europa, şi preluând supremaţia naţională prin rezultatele obţinute. Pur şi simplu, flacăra performanţei şi-a mutat domiciliul la Vâlcea.
- Au urmat câteva sezoane la Chimistul... A venit, apoi, Revoluţia şi perioada exodului din campionatul nostru. Multe jucătoare au plecat în alte ţări. Majoritatea, în Occident, în Spania, Germania- ţări care nu reprezentau mare lucru la vremea respectivă, pentru că handbalul era considerat sportul Estului.  Poate, doar RDG-ul să fi însemnat altceva. A fost un pas înainte pentru handbalul feminin românesc sau, dimpotrivă, unul greşit?
-Eu cred că a fost un pas mare înainte pentru handbalul feminin românesc, concretizându-se şi prin rezultatele la nivel de echipă naţională. Totodată, consider că multe dintre sportivele care au plecat la diverse cluburi din Europa s-au făcut cunoscute prin performanţele obţinute, prin evoluţia şi randamentul individual, făcând cinste handbalului nostru. Campionatele din Spania şi Germania, chiar şi din Austria, au devenit din ce în ce mai puternice şi datorită handbalistelor noastre. Performanţele de vârf s-au extins pe tot continentul, mai întâi, spre Vest, apoi, în ţările nordice.
-În 92, dvs. aţi ales spaţiul ex-iugoslav... Podravka Koprivnika, cu care aveaţi să câştigaţi două trofee europene, printre care şi o Cupă a Campionilor. Cum v-aţi acomodat acolo?
-Da, în 1993, am ales să joc pentru Podravka Koprivnica, în Croaţia. Acomodarea şi integrarea în echipă au fost foarte rapide. Cu această echipă, mi-am încununat cariera cu tot ceea ce lipsea din palmaresul meu, ca performanţă la nivel de club. Apogeul perioadei petrecute la Podravka a fost sezonul 1995-1996, când am câştigat toate trofeele puse în joc: Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei şi titlul de cea mai bună jucătoare, campionatul şi Cupa  Croaţiei. În 1999, a venit şi cel mai frumos şi important eveniment din viaţa mea, naşterea fiicei mele, Sorina, pe 27 mai. În luna ianuarie 1999, avusesem parte de o retragere din activitate extraordinară, organizată de conducătorii de la Koprivnica. A fost momentul cel mai greu din viaţa mea, extrem de frumos, dar, totodată, extrem de dureros, despărţirea de ceea ce am iubit fără limite, handbalul.  Eram însărcinată, deja, în 5 luni, cu Sorina. După ce am născut, am fost convinsă că mi-am încheiat cariera sportivă, dar în luna august, preşedintele clubului grec Artas a venit la mine acasă şi atât de mult şi-a dorit să joc în echipa lui, încât, în cele din urmă, m-a convins s-o fac, dar punând condiţia să-i ajut doar pentru a accede în grupele Ligii Campionilor, fără a evolua şi în campionatul intern al Greciei, şi, bineînţeles, să fiu însoţită de familie. Aşa, au mai urmat trei etape de Liga Campionilor, în care am evoluat pentru Anagenissi Artas. Preşedintele clubului- şi totodată patronul clubului- ne era prieten apropiat de mulţi ani şi a tot insistat să joc pentru echipa lui. A fost un moment când am putut să-i satisfac această dorinţă, iar pentru mine şi familia mea a fost o perioadă extrem de frumoasă.
n 2000, aţi devenit antrenoare şi aţi antrenat Vâlcea, dar inima vă bătea mai mult pentru cei de acasă, de la Braşov. V-aţi întors la Rulmentul, unde aveaţi să realizaţi cele mai mari succese, ca antrenoare: campionatul intern şi Cupa Challenge (2007). În campionatul nostru apăruseră şi handbalistele străine, din ce în ce mai des, şi chiar nume importante. Îmi amintesc că la Braşov aţi câştigat campionatul, în faţa Oltchimului, după o victorie la 10 goluri diferenţă, pe teren propriu. Competiţia internă începuse să poată fi câştigată numai cu... straniere?
-La finalul sezonului 2000-2001, după ce a fost realizat primul obiectiv, titlul de campioană naţională, conducerea Oltchimului mi-a oferit şansa de a antrena echipa. Astfel, mai rămăsese un singur ţel de realizat, Cupa României. Pot spune că am avut fericita ocazie de a debuta în cariera de antrenor câştigând acest trofeu, ceea ce mi-a dat încredere. În sezonul următor, ne-am atins toate obiectivele: campionat, Cupă, finală în  Cupa Cupelor cu Lada Togliatti, echipă care se confunda cu echipa naţională a Rusiei. A urmat o perioadă de reconstrucţie a formaţiei, timp în care s-a dat drumul la aproximativ 10 sportive din lotul avut la dispoziţie. Au rămas numai câteva handbaliste cu experienţă şi cu salarii mai mici, completând posturile descoperite cu jucătoare foarte tinere. Atunci am promovat prima dată handbaliste din propria pepinieră: Adina Meiroşu,  Oana Manea, Andreea Dospin, Ada Nechita, Amalia Săftoiu... Chiar şi în această situaţie, am avut un parcurs foarte bun, reuşind, cu o echipă care era văzută la retrogradare, să câştigăm Cupa României şi să ajungem în sferturile Cupei EHF. În 2004, m-am întors, în sfârşit, la Braşov, într-un moment dificil, din punct de vedere financiar, contribuind personal la achitarea restanţelor financiare către jucătoare. Aici, au urmat patru ani foarte frumoşi, chiar dacă, la început, până am atras un sponsor, tot de la Rm.Vâlcea, ne-a fost extrem de greu. Lipsa unui buget care să facă posibilă obţinerea performanţelor, şi anume clasarea pe un loc de participare  în cupele europene (obiectiv, totuşi,  realizat), ne-a dat mult de furcă. Sezonul 2005-2006 a fost, într-adevăr, unul de excepţie, prin rezultatele obţinute. Din dorinţa de a realiza performanţe majore pe plan intern şi internaţional, şi văzând că Oltchimul adunase toate jucătoarele de lot naţional, am început şi noi să ne uităm la  ce puteam aduce de afară, pentru a ţine pasul, cunoscându-se rivalitatea dintre Oltchim şi Braşov. Nu am neglijat, însă, nici jucătoarele tinere din ţară care promiteau foarte mult. Astfel, chiar dacă am avut obiective îndrăzneţe, am adus şi le-am dat şansa să joace Cristinei Neagu, Anei-Maria Drăguţ, Patriciei Vizitiu, Denisei Dedu, Andreeii Pricopi... Chiar şi în acest sezon, cât timp am antrenat echipa, le-am promovat, de la  Centrul de juniori, pe Sorina Tîrcă, Daciana Hosu şi Daria Bucur. Oltchimul şi-a dorit, la fel ca şi noi, obţinerea celor mai înalte performanţe. Fondul de sportive autohtone de mare valoare, fiind, însă, foarte restrâns, normal că eşti nevoit să aduci sportive din afară.
-Dar e bine pentru handbalul românesc să se întărească prin aducerea unor jucătoare din afară? Văd că actuala Corona Braşov nu apelează la straniere. Ce-i drept, nici rezultatele nu mai au strălucirea de altădată...
-Pentru cluburi, da, este o soluţie optimă, nu şi pentru echipa naţională, deoarece sportivele noastre de lot nu evoluează la cluburi de cel mai înalt nivel, iar dacă sunt la cluburi gen CSM Bucureşti, joacă foarte puţin. Concurenţa este acerbă, iar conducătorii nu au timp să aştepte performanţa. Se doresc rezultate imediate. Da, Corona merge pe varianta „sută la sută handbal românesc”, dar pe plan internţional rezultatele sunt slabe, din păcate, şi chiar pe plan intern, nu te poţi bate cu echipe care au în componenţă jucătoare de top din Europa. Problemele financiare nu ne-au afectat- sau ne vor afecta- numai pe noi... Se vede, în toată lumea, că au început să nu mai aibă performanţe echipe cu nume şi rezultate foarte bune în trecut, Larvik, Viborg, Hypo Niederösterreich…
-În final, aş dori să ne spuneţi ce credeţi că se va întâmpla la Final Four-ul de la Budapesta... S-au schimbat mult datele problemei faţă de anul trecut, când CSM-ul ne-a adus cel mai important trofeu la sporturile de echipă de după 1989?
-Rezultatul este deschis pentru toate cele patru echipe, nu există favorite certe sau outsideri. Formaţia care va prinde cea mai bună formă va câştiga... Aşa a fost şi anul trecut. M-aş bucura ca aceasta să fie, din nou, CSM-ul!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu