Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

marți, 30 mai 2017

*Interviu cu Iuliana POPA (campioană europeană la canotaj, în proba de 8+1)

“Pentru moment, suntem în elită, dar nu putem spune cu exactitate că am revenit definitiv…”

*Interviu cu Iuliana POPA (campioană europeană la canotaj, în proba de 8+1)

     Iuliana Popa- cel mai important nume băcăuan din arhiva canotajului românesc- a devenit o prezenţă constantă în paginile revistei noastre. De vină sunt numai talentul şi perseverenţa cu care sportiva noastră ştie să-şi atragă performanţele de vârf. Bunăoară, palmaresul său şi-a mai adăugat o medalie- cea mai strălucitoare- cu care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la Europenele desfăşurate în Cehia, alături de celelalte componente ale ambarcaţiunii de 8+1

Leonard POPA 



-Vă aşteptaţi să câştigaţi cursa? A câta medalie internaţională este pentru palmaresul tău?
-Pot sa zic că ne aşteptam să câştigăm! Am plecat din ţară cu gânduri mari, nici nu puteam accepta ideea că o să ne întoarcem acasă fără medalia de aur la gât! Ne-am dorit foarte mult, am tras anul acesta de noi mai mult ca niciodată, chiar mai mult faţă de anul trecut, şi eram conştiente de plusul pe care l-am acumulat... ca forţă, ca psihic, ca echipă... Aceasta este a doua medalie internaţională de seniori pentru mine, pe lângă aceea de la Jocurile Olimpice. Am mai obţinut la juniori un titlu de campioană mondială în proba de 8+, 3 titluri de campioană europeană în proba de 4x, 3 titluri în proba de 4x şi două locuri 2, în proba de 1X la Campionatele Balcanice .
-Finala a fost, totuşi, echilibrată, în cea mai mare parte... Ce anume consideri ca v-a detaşat faţă de celelalte echipaje (Olanda şi Rusia)? Unde s-a produs desprinderea, în ce moment?
-Într-adevăr, cursa din finală a fost foarte echilibrată, în comparaţie cu cea din serii, dar ne aşteptam să fie aşa, pentru că toată lumea voia sa ţintească acolo sus, toată lumea s-a pregătit pentru asta. Pe noi cred ca ne-a detaşat, în primul rând, volumul mare de muncă pe care l-am făcut anul acesta. Am fost antrenate pentru a putea duce mult mai mult decât un 2000m. Antrenorul nostru, dl. Mircea Roman, a avut o foarte mare contribuţie, a reuşit să ne facă să acceptăm anumite lucruri, să ne mobilizăm şi să dăm absolut totul până la capăt. Ne-a amintit faptul că trebuie să luptăm până la ultimul strop de apă, indiferent pe ce loc ne-am afla, pentru ca, la final, să ne putem uita în oglindă cu capul sus şi să fim sigure că nu se putea mai mult. Le-am avut în barcă şi pe cele două colege care au dublat în proba de 2- şi care câştigaseră cursa, numai cu 2 ore în urmă. Auzisem imnul României intonându-se,  şi ne-am zis atunci că trebuie să-l mai auzim încă şi încă o dată! Trebuia neapărat să mai simţim acei fiori care te străbat atunci când îţi auzi imnul!
-Te rog să ne explici tehnic dacă exista vreo importanţă a ordinii în barcă...
-Toate 8 suntem la fel de importante în barcă, fiecare are rolul său! Numărul 8 e acea persoană care impune ritmul, iar celelalte trebuie sa aibă capacitatea de a urmări şi de a o ajuta din spate.
-În clasamentul general pe medalii, România s-a poziţionat a doua, după Italia... Am revenit DEFINITIV în elita continentală?
-Pentru moment suntem în elită, dar nu putem spune cu exactitate că am revenit definitiv. Nu avem de unde să ştim ce va fi în viitor. Să sperăm ca acesta este un nou început pentru canotajul românesc.

-La Bacău, acasă, când mai ajungi, tu fiind componentă a clubului Steaua?
-Acasă, voi ajunge în luna octombrie. Până atunci, o să fim într-un foc continuu, nu putem lăsa garda jos. Aştept cu nerăbdare să mă întorc, îmi e dor în fiecare zi de locurile natale!


duminică, 28 mai 2017

Interviu cu fostul fotbalist băcăuan Toni ENESCU

„Dacă nu ai minte, şi viaţa e grea!”
*Interviu cu Constantin (Toni) ENESCU, fostul fotbalist al Sport Clubului din sezoanele 1972-1974
   

     Scriu numele lui Constantin (Toni) Enescu (n.1 mai 1953/Ceahlău, jud.Neamţ) cu strângere de inimă... Fotbalistul apărut pe malurile Bistriţei să-l facă uitat pe Rugiubei, căruia îi copiase la indigo calităţile de marcator pur-sânge, putea avea Bacăul la picioare, cum l-a avut întreaga generaţie a Marelui Dembo şi a lui Aristică Ghiţă. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că, uneori, ajuns la răscruce de drumuri, nu ştii încotro să o apuci. Toni Enescu, râvnitul atacant băcăuan din perioada 1972-1974, şi le-a dorit pe toate, deodată… Din centrul unei ofensive de vis (Pană-Dembrovschi-Enescu-Băluţă/Florea), care a urcat Sport Clubul pe locul 4, în sezonul 1972-1973, după Dinamo, Craiova şi Argeşul lui Dobrin, fotbalistul lansat în fotbalul mare de Costică Rădulescu a ajuns la Sibiu, apoi la Steaua şi Jiul Petroşani, sfârşind în anonimat, departe de lumea reflectoarelor, la o formaţie dintr-un orăşel braşovean, aflată în căutare de idoli. Prea mult- sau, dimpotrivă, prea puţin- pentru cariera unui golgeter care fusese hărăzit doar Bacăului....
Leonard POPA


-Debutul e cel mai frumos moment din viaţa unui fotbalist… Când ai auzit primul fluier al arbitrului?
-Debutul, în aprilie 1973, la un meci în deplasare cu FC Constanţa, pierdut cu 5-0, când l-am înlocuit pe Sinăuceanu, în ultimul sfert de oră. Îmi amintesc şi acum 11 le de atunci: Ghiţă-Margasoiu, Catargiu, Velicu, Comănescu, Sinăuceanu, Hriţcu, Mioc, Pană, Volmer, Băluţă. Dembrovschi nu jucase. Tricou alb cu dungă roşie pe mijloc, orizontală. Până atunci, bifasem o grămadă de meciuri în deschidere, la tineret-speranţe.
-Echipa era la intersecţie de generaţii... Aceea care promovase în 1967, cu Dembrovschi şi Ghiţă, dar şi a celor mai tineri, cu Mioc, Catargiu, Şoşu, Chitaru... De cine te leagă cele mai multe amintiri?
-De Chitaru, evident… S-ar fi putut face un film despre el. Chitaru a fost de 3 ori în China şi nu a ştiut niciodată. Pentru el, toată lumea s-a limitat la Bacău. Când a ajuns în Capitală, la Dinamo, s-a speriat şi, după 1 an, s-a întors acasă. Era de o naivitate de nedescris. Cu mingea la picior, însă, devenea academician. De altfel, când a fost să semneze contractul cu Dinamo, a stat ascuns trei zile, pentru că pe el nu-l puteai urni din Bacău. Au chemat-o pe maică-sa, i-au arătat banii şi au pus-o să dea o semnătură. Taică-su umbla tot oraşul cu motocicleta şi acordeonul în spate, spunându-le tuturor că fiu-su va juca la Dinamo, cu Dinu. Când a debutat în Divizia A, Chitaru avea doar 14 ani şi jumătate. Nici Dobrin, nici Balaci n-au avut vârsta asta când au păşit prima dată în arenă! El a crescut într-un an, şi fizic, şi fotbalistic, cât alţii în 3. Avea forţă, viteză şi centra perfect. Am multe amintiri legate de el. Când se îmbăta, lua la colindat frizeriile din oraş şi se tundea şi de trei ori pe zi. Bineînţeles, nu plătea niciodată şi conducătorii mergeau pe urmele lui să-i achite datoriile. Odată, după un meci câştigat acasă, cu 2-0, într-un titlu de cronică din Sportul era scris mare „Chitaru-artizanul victoriei”... La primul antrenament, noi, jucătorii, ştiind că nu st[panea intelesul cuvintelor, am început să glumim pe seama lui. „Ce-ai făcut, mă Zira, de-au scris ziarele despre tine că eşti artizan?!”.  Chitaru a început să plângă şi nu a mai fost bun de nimic. Umbla bezmetic prin oraş şi era convins că îl va aresta Miliţia, fără să înţeleagă de ce... Până la urmă, şi-a luat inima în dinţi, s-a dus la nea Costică Rădulescu şi l-a rugat în genunchi să intervină la ziar, să-l lase în pace ziariştii, că el e băiat bun şi nu a făcut nimic... Nea Costică  a început să râdă şi i-a explicat ce înseamnă cuvântul ARTIZAN... Ce să-i faci?! Aşa a fost Chitaru, cel mai mare talent născut la Bacău...
-Dembrovschi?
-Cu Dembo era greu să legi amintiri... Era prea serios. De altfel, nu era uşor nici să intri în echipă cu el şi Ghiţă. Respectul faţă de cei mari era desprins, parcă, din Biblie. Lui Dembo îi spuneam Bacovia între noi şi nea Imi în teren... Mare jucător, i-a încântat pe toţi brazilienii la Mondialul din Mexic 70. Nu mai văzuseră nici ei un asemenea jucător, cu atâtea calităţi tehnico-tactice. Dembrovschi a fost un model în toate privinţele. De la el am învăţat până şi să ţin furculiţa în mână.
-Nea Aristică?
-Una dureroasă. Am jucat în sferturile Cupei României cu o divizionară din B, Constructorul Galaţi. Prin min.60, l-am înlocuit pe Pană, dar nu mi-a ieşit nimic. Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1,  şi, conform regulamentului de atunci, echipa din divizia inferioară se califica mai departe. Rezultatul s-a lăsat cu scandal la sfârşit, în vestiar. Când pierdeam aiurea, cel care te lua în primire imediat era nea Aristică. Te bătea ca la Miliţie. De mulţi s-a lipit fotbalul cu bătaia. Dacă nu, predai echipamentul şi plecai acasă. Erau prea mulţi fotbalişti pe metru pătrat. Avea cine să-ţi ia locul şi să te facă uitat. Uite şi una mai dulce.... Nea Aristică mă trimitea mereu să-i aduc câte o ciocolată cu rom. Într-o zi, înaintea unei şedinţe tehnice, m-a pus să-i cumpăr una, nu puteam să-l refuz. Aveam în cap numai palmele lui mari cât lopata groparului. Am căutat în tot oraşul, vreo 3 ore, până i-am găsit, negijând total întâlnirea cu antrenorii, pentru că tot ce ne spunea Ghiţă era literă de lege. Când am ajuns la stadion, Costică Rădulescu s-a şi luat de mine. M-am scos numai după ce i-am arătat ciocolata lui nea Aristică. Toţi au început să râdă.
-Aranjamente?
-Au fost şi din astea. Dar nimeni nu l-a întrecut în sforării pe cel care a ajuns, după aceea, un mare antrenor. Nu-i mai spun numele. Toţi îl ştiu.
-Probleme cu antrenorii?
-Cu Teaşcă, am avut probleme. L-am avut antrenor la Steaua, după ce m-am transferat de la Şoimii Sibiu. În cartea aceea a lui, Păpuşarii, vorbeşte despre mine. A scris că nu a mai întâlnit un jucător mai leneş decât Toni Enescu... Nu e ceva cu care să mă laud, dar nimeni nu-i făcea faţă pretenţiilor sale absurde de la antrenamente. Ne omora cu handbalul şi alergatul cu sacii de nisip în spate. Era convins că numai aşa puteam câştiga Cupa Campionilor, alergând cu sacii aceia pe umăr. Intra uşor în conflict cu orice jucător, indiferent de statutul lui. A fost la cuţite cu Liţă Dumitru, ceea ce a condus, până la urmă, la debarcarea lui de la Steaua şi aducerea lui Jenei. Altminteri, Piticul era full de fotbal. Dacă mă întrebaţi acum, vă spun fără ezitare: fotbalul înseamnă muncă şi abia apoi talent. Pe atunci, eram convins că e invers... Dacă nu ai minte, şi viaţa e grea!
-De ce ai plecat de la Bacău? Erai în plină ascensiune..., tribunele începuseră să te îndrăgească, aduceai a Rugiubei...
-Am plecat de la Bacău din cauza celui care ne era tuturor un model. Am intrat în conflict cu Dembrovschi, care îmi reproşa tot timpul câte ceva.  Nu-i convenea nici când se scria frumos în ziarul local despre mine. Odată, după ce marcasem 2 goluri, acasă, cu Jiul Petroşani, Ştefan Olteanu, cronicarul sportiv al Steagului Roşu, m-a numit vioara întâi, iar asta l-a înfuriat şi mai tare. Era convins că nimeni nu-i putea locul, nici când el juca slab, deşi aceasta se întâmpla extrem de rar. Atunci m-am decis şi am plecat la Sibiu, pentru că aflasem că Şoimii trag la promovare. Nu a promovat, a făcut-o Chimia Rm.Vâlcea, iar eu am ajuns la Steaua, alături de Iordănescu şi Marcel Raducanu, apoi, la Jiul şi Precizia Săcele. În Săcele, sunt stabilit şi acum.  La Bacău, nu s-a mai pus problema să mă mai întorc vreodată, deşi suporterii de acolo mă tot întrebau când voi reveni. Am jucat pentru Sport Club, la prima echipă, 2 sezoane. Aşa a rămas consemnat...
-Mai avem fotbal astăzi? Ce fotbalişti îţi trezesc interesul?
-Nu-mi place niciunul. Naţionala de astăzi e cea mai slabă din istoria fotbalului nostru. Fotbalişti ca acum nu-i primeai în echipă nici în curtea şcolii. Nu cred că e vina antrenorului. Ce să facă şi neamţul ?! Când jucam eu, din cantonament şi deplasări, nu lipseau din geantă sticla cu vin şi pasta de dinţi. Nu mergea una fără alta. În teren, însă, nu se cunoştea. Astăzi, le dai fotbaliştilor să mănânce o îngheţată şi se izbesc cap în cap.



sâmbătă, 27 mai 2017

ŞTIINŢA BACĂU- cu bune şi rele…

ŞTIINŢA BACĂU- cu bune şi rele…



          O evoluţie oscilantă… Înfrângeri la echipe mai slab clasate, victorii la formaţii mai bine cotate. O Ştiinţă care pierde, la fiecare start de sezon, jucătoare importante dintr-un lot nicicând îndestulător: Alina Bucă, Diana Rău-ambele, cu schimbare de uniformă şi domiciliu, Ana Maria Ciurariu- purtată de valuri către ţărmuri mai calde, în Nordul Ciprului, Diana Manole- în căutare de serie nouă… Cine vine e la început de drum. Trebuie să uite, mai întâi, handbalul învăţat anapoda, în insalubre săli de sport şcolare, şi, abia apoi, după 2-3 ani de studenţie în tricoul Ştiinţei, să pornească asaltul. Muncă-nu uşoară, nu mulţi antrenori- conştienţi de ceea ce îi aşteaptă- acceptă. Cuplul C. Oprea-G. Hornea a acceptat, de câţiva ani, şi această provocare… Dar să revenim la evoluţiile Ştiinţei, în campionatul abia încheiat. Băcăuancele reiau campionatele, mai tot timpul, cu frâna de mână trasă. Un reflex al amorţelii din intersezon. Nu au cantonamente de vară, se adună cu greu din vacanţa studenţească. Anul acesta, în prima etapă, au dat peste Dinamo. Un Dinamo inedit, dar cu ambiţii şi jucătoare care au cunoscut performanţa în anii tinereţii. Logic, un prim pas cu stângul şi o înfrângere la scor, care se va repeat la indigo şi în partidele cu lidera permanentă a campionatului (Rapid)…
   Ştiinţa joacă, însă, studenţeşte, e greu să-i anticipezi reacţiile din teren.  Uneori, dă impresia că nu-i pasă de tabelă sau de soarta clasamentului. Înfrângeri neaşteptate cu Şcoala 181 (în ambele meciuri), momente dezavuate de puţinii spectatori adunaţi la ore imposibile, în partide cu adversare de duzină (cu Spartac- în tur, cu Târgovişte-câte o repriză, la fiecare întâlnire). Alteori, Ştiinţa se ia în serios şi joacă- nu ca o fostă finalistă a Cupei Campionilor (o, tempora!)+, ci ca o echipă de tradiţie a eşalonului secund. Au fost partide reuşite cu echipele din primul pluton, Piteştiul, Ştiinţa Bucureşti si HM Buzău… Acestea ar trebui să rămână, drept reper,  în memoria fiecăruia, la finele unui campionat ok-ca realizări, derutant-ca poziţie în clasament (formaţia din Piatra Neamţ-de pildă, a pierdut în jocurile cu Bacăul 4 puncte, dar s-a clasat deasupra Ştiinţei…)
    Dacă se ambiţionează, formaţia băcăuană poate trimite în teren un 7 competitiv. Pivotul Iulia Faig, extremele Crina Croitoriu şi Ionela Ciobanu (trecută pe la CN de la Rm.Vâlcea), interii Georgana Căşeriu (forţă de aruncare şi de pătrundere) şi Laura Verşescu (potenţial fizic neexploatat la maximum) pot ajunge la echipe cu obiective serioase, aşa cum au ajuns, de-a lungul anilor, Adina Cârligeanu, Anda Chelaru, Lăcrămioara Cîlici sau  Monica Amoagdei. Depinde, însă, de ceea ce îşi propun şi de atenţia selecţionerilor. Uneori, e mai uşor să găseşti echipe şi campionate externe, pentru ca, abia apoi, să trezeşti interesul celor din ţară. Prin alte părţi, formaţiile studenţeşti  beneficiază de o atenţie specială din partea Universităţilor cărora le aparţin. La Bacău, instituţia pare să se concentreze mai mult asupra campionatului universitar. Acolo sunt evaluările Ministerului, acolo sunt chemate să joace şi handbalistele-studente care, în campionatul naţional, joacă pentru alţii. Oana Bidaşcu e un exemplu actual, dar au fost atâtea. Jucătoarele sunt de înţeles, clubul nu. Ştiinţa Bacău nu excelează la capitolul acordare de beneficii, pentru că nu-şi propune multe. Dimpotrivă…
    Cu toate acestea, formaţia băcăuană continuă să fie o echipă de Divizia B. Una cuminte, departe de a colapsa sau de a renaşte din propria cenuşă. În acelasi timp, rămâne formaţia din eşalonul secund cu palmaresul cel mai invidiat. Orice băcăuan cu părul cărunt îl cunoaşte pe de rost. Am dubii că mai e ştiut şi de alţii…


Leonard POPA

duminică, 14 mai 2017

Handbal, Divizia A (F): STIINTA BACAU-HM Buzau 36-26 (17-14)

DESPĂRŢIRE  CU  FANFARĂ

*ŞTIINŢA BACĂU-HM Buzău 36-26  (17-14)

   Sfârşim campionatul en-fanfare, descoperind formula care ne asigură supravieţuirea şi masa zilnică la Restaurantul Iris: de ce să ne batem noi orbeşte pentru promovare în primul eşalon, când putem să-i batem măr pe cei care o fac?!
   36-26 cu Buzăul e o corecţie necesară pentru cei care trăiesc numai din pâinea prezentului, nesocotind că, pe vremuri, în oraşul în care s-au inventat cazanul şi vipuşca, coboram din tren doar să dăm autografe. Nu mă mir că fetele lui Costel Oprea şi Giani Hornea şi-au dat arama pe faţă tocmai în ultima etapă. Ştiu şi ele că, uneori, laşi deoparte tot ce ţi-a făcut viaţa amară (înfrângerile cu Şcoala 121) şi te îndrăgosteşti la despărţire. Adversarele n-au contat nici cât mironosiţele de la Piatra care, după ce au lăsat Bacăului 4 puncte din 6, ne-au furat locul 8 în clasamentul suferinţei, stând cu mâna întinsă la bisericile cu turlă mai înaltă şi fără cărţi de rugăciuni.
   Gata, punct şi de la capăt. Ştiinţa nu cunoaşte niciodată ce-i aduce vara. Ştie doar ce pierde… Ţocu-la sfârşit de contract, plus alte câteva fete pe care nu le mai amăgeşti cu îndemnizaţii cât pentru doi cercei şi o ciocolată cu rom. Trist să constaţi, la 20 de ani, că lumea în care trăim e cu totul altceva decât o minge de handbal, înregistrată în catastifele Ministerului Educaţiei… Dar asta nu e ceva nou pentru handbalistele băcăuane.
*În partida cu HM Buzău, golurile studentelor au fost realizate de: Verşescu şi Zaharescu-câte 8, Ciobanu-7, Căşeriu-5, Faig-3, Ţocu-2, Croitoriu, Aholtoaie şi Andrieş-câte 1.


Leonard POPA