Follow by Email

Bulgarian

A apărut o eroare în acest obiect gadget

miercuri, 5 iulie 2017

Interviu cu handbalista Laura VASILESCU (HSG Bad Wildungen/ Germania)

Naţionala e un subiect închis pentru mine…”
*Interviu cu handbalista Laura VASILESCU (HSG Bad Wildungen/ Germania)
  
   Laura (Nicoleta) VASILESCU reprezintă, din păcate, una din pierderile handbalului feminin românesc, una datorată lenei şi ignoranţei. Sportiva născută la Buzău (30 noiembrie 1984) a cunoscut afirmarea şi recunoşterea indiscutabilei sale valori în prima divizie a campionatului Germaniei, acolo unde, în sezonul 2014-2015, avea să cucerească titlul de golgeter, cu 230 de goluri înscrise în 26 de meciuri. Cei care se ocupau de destinul Naţionalei la vremea respectivă nici măcar n-au tresărit... Puţin cunoscută în ţară, Laura a continuat, însă, să-şi facă treaba cum a putut mai bine, iar anul acesta, jucătoarea lui HSG Bad Wildungen a fost cât pe-aci să-şi repete performanţa, devenind a doua marcatoare a Bundesligii. Suficient, poate, pentru destinul individual al unei sportive, revoltător de puţin pentru sportul nostru, care nu face decât rareori dovada menţinerii şi conştientizării propriilor valori...
Leonard POPA

-Nimeni nu e profet în ţara sa... Dar, parcă, tu ai explodat într-unul din cele mai puternice campionate europene. În Germania, toată lumea vorbeşte la superlativ despre tine. Cum de a fost posibilă o asemenea ascensiune?
-În primul rând, mulţumesc pentru apreciere. Nu cred, însă, că am explodat pur şi simplu, e un proces întins pe ultimii 4-5 ani, practice, de când sunt în Germania. Am avut evoluţii, vreau să cred, tot mai bune, de la an la an. Şi sper să continui aşa!
-Caracterizează-ne prima ligă germană... Ce are în plus faţă de campionatul nostru? Ce îi lipseşte?
-În campionatul german există, în primul rând, stabilitate. Mai mult de 3 sferturi din jucătoare lucrează sau sunt la o facultate, îmbinând performanţa sportivă cu încercarea de a-şi asigura o bază profesională pentru ceea ce va urma după… handbal. Cred că sunt foarte multe diferenţe, de mentalitate, în primul rând, profesionalismul este perceput altfel şi aşa mai departe…
-Anul acesta, ai atras atenţia tuturor prin numărul mare de goluri marcate. Când am văzut ultimul clasament al golgeterelor, într-o revistă germană de profil,  erai pe locul 2. Prin ce iti surprinzi portarii adversi?
-Acum doi ani, chiar am fost golgeteră! Anul trecut, m-am operat şi am reuşit să termin campionatul pe locul 2 în topul marcatoarelor. Nu ştiu dacă îmi mai surprind adversarele cu ceva, dar încerc să mă provoc eu însămi, meci de meci, şi îmi iese…
-Ajungem la un subiect dureros... Cum e posibil ca o jucătoare de top din Germania să nu primească măcar un telefon de la antrenorul Naţionalei sau federalii din ţară?!
-Dezamăgirea e şi mai mare pentru mine. Asta e…  Dacă nu am reuşit să beneficiez măcar de o şansă în ultimii 4 ani, la o selecţie, ori la vreun meci de verificare, nu prea am ce sa zic decât că e  trist şi dezamăgitor. Dar nu sunt eu în măsură să critic selecţia de la naţională şi nici nu vreau. Concluzionez doar că naţionala e un subiect închis pentru mine…
-Mai există şi alte românce în campionatul Germaniei?
-Anul trecut, au fost mai multe jucătoare din România. Acum, cred că au mai rămas 3-4, nu sunt foarte sigură.
-Ce se anunţă în perspectivă? Doreşti să rămâi în campionatul german?
-Da, voi rămâne aici, mă simt bine.
-Campionatul cum l-aţi încheiat până la urmă? După 23 de etape, BAD Wildungen era pe 11...
-Obiectivul nostru a fost evitarea retrogradării şi l-am îndeplinit, terminând pe 11. E o echipă cu majoritatea jucătoarelor tinere, fără experienţă, deci a fost mai mult decât bine în sezonul acesta. Plus că am avut şi foarte multe accidentări în lot.
-Mai mereu, te-am văzut inclusă în "echipa etapei", o ierarhie întocmită de săptămânalul Handball Woche, alături de jucătoare de la primele clasate, Aguillar (Thuringer), Hundahl (Bietighiem), Gubernatis (Buxtehuder)... Nu, cumva, echipa la care joci aşteaptă totul de la tine?
-Nu pot să zic că îmi fac un ţel din asta,  să fac parte din echipa ideală. Normal că sunt puţin mândră ori de câte ori sunt inclusă într-un astfel de top, oricine ar fi. Dar sunt foarte exigentă cu mine şi încerc mereu să dau tot ce pot să ajut echipa, 100%.  Aşa că nu ştiu dacă se  aşteaptă totul de la mine, dar eu încerc să dau tot.
-Nu ţi-e dor de campionatul din ţară?
-Nu pot să zic că mi-e dor, am plecat de foarte tânără de-acasă.
-La ce să se aştepte de la tine fanii tăi,  în sezonul următor?
-În primul rând, vreau să le mulţumesc pentru susţinere. Apoi, îmi doresc să fiu sănătoasă, să  încerc să realizez cel puţin ce am realizat în anii trecuţi…


*Interviu cu fosta voleibalistă băcăuană Crina BĂLŢATU

  În toate sporturile sunt şi interese obscure. Din păcate, doar sportivii au de suferit...”
*Interviu cu fosta voleibalistă băcăuană Crina BĂLŢATU
   

   Aflată într-o excelentă formă fizică şi sportivă, Crina Mariana (Hosu) Bălţatu (n. la Zalău în 11 septembrie 1980) a ales la sfârşitul ultimului sezon voleibalistic să se retragă din activitatea competiţională. Lasă în urmă amintirea plăcută a unei voleibaliste care a dăruit Ştiinţei Bacău câţiva ani de performanţă la cel mai înalt nivel şi a îmbrăcat tricoul Naţionalei în mai multe rânduri. Va continua să evolueze, însă, în inimile suporterilor-care nu vor uita contribuţia ei la câştigarea ultimelor două titluri naţionale- şi, desigur, prin fetiţele pe care le pregăteşte în propriul club de volei, creat, parcă, pentru a demonstra că marile pasiuni nu au limite de vârstă...

Leonard POPA


-Există şi despărţiri frumoase?
-În momentul de faţă, nu consider că m-am despărţit de acest sport sau de echipă, întrucât voleiul îl continui alături de fetiţele pe care le antrenez la clubul meu. În privinţa echipei, să zicem că am luat o... pauză, niciodată nu se ştie ce ne rezervă viitorul.
-Orice am spune, nimic nu se aseamănă începuturilor. Voleiul de performanţă trebuie deprins de timpuriu. Tu când l-ai descoperit?
-Îmi aduc aminte cu nostalgie de acea perioadă de început. A fost un amalgam de întâmplări, dar- foarte pe scurt- totul i se datorează domnului antrenor Horia Ardelean de la Baia Mare, care m-a descoperit şi a insistat să practic acest sport. În plus, la vremea respectivă, formaţia de volei din oraşul natal, Elcond Zalău, era, ani la rând, campioană naţională. Cam toţi copiii din oraş ne doream să devenim voleibalişti şi să purtăm tricourile de campioni, încântaţi fiind de ceea ce vedeam săptămânal la sală. Aşa era pe atunci. Căutai să-ţi imiţi idolii.
-Ai avut un traseu competiţional longeviv, dar segmentat... Tg.Mureş, Piatra Neamţ, Bacău, Craiova, Botoşani, iar Bacău, punct terminus. Care a fost perioada cea mai fericită?
-De la fiecare echipă, am avut câte ceva de învăţat şi peste tot am avut onoarea să întâlnesc oameni deosebiţi. Sufleteşte, am fost extrem de ataşată de Tg.Mureş. Acolo am evoluat 7 ani şi m-am modelat ca om. Foarte bine m-am simţit şi la Craiova, unde, profesional, am avut un an foarte bun. Din toate punctele de vedere, însă, m-am împlinit la Bacău. Aici l-am cunoscut pe soţul meu, aici am devenit campioană naţională şi am cucerit Cupa României, deci, aici, o pot spune cu toată inima, a fost şi este cea mai frumoasă etapă din viaţa mea. Sunt o băcăuancă în toată regula!
-La Ştiinţa s-au adunat cele mai multe sezoane. Mai puteau fi şi altele? Cei care te-au văzut jucând aşa cred.
-Au fost multe ediţii de campionat, cu bucuriile şi neîmplinirile lor. Acum, mă simt de parcă aici m-am născut, având în vedere că am crescut profesional, pas cu pas, sub îndrumarea domnului profesor Florin Grapă, începând cu lotul naţional de junioare, continuând, apoi, la lotul naţional de senioare şi, în final, la Ştiinţa. Cu siguranţă, ar fi putut fi şi alte ediţii de campionat pe care să mi le trec în cv-ul de performanţă, dar am simţit că este momentul să-mi îndeplinesc şi alte vise.
-Naţionala e un obiectiv pentru toate voleibalistele. Ai evoluat sub tricolor într-o perioadă cu multe reuşite. O reprezentativă care, în 2004, obţinea calificarea la Europene, după un 3-0 cu Grecia, sub comanda lui Florin Grapă. Avea voleiul nostru un alt nivel decât acum, când nu prea mai legăm promovări în turneele finale?
-Sunt generaţii diferite, cu o mentalitate total diferită. În plus, atunci, naţionala dispunea de  cele mai bune voleibaliste: Carmen Ţurlea, Claudia Butnaru, Luminiţa Trombiţaş, Alida Marcovici, Iuliana Nucu, Nicoleta Manu, Mihaela Herlea, Mirela Corjeuţan, Ramona Elisei...,  multe dintre ele au fost active până de curând. O naţională care îşi permitea să nu o convoace decât rareori pe Cristina Pîrv, o jucătoare de excepţie, cu o carieră fulminantă în cele mai puternice campionate din lume. Naşionala beneficia, însă, şi de un staff tehnic foarte bun: Florin Grapă, Vasile Măşcăşan, Aurică Cazacu- antrenori. Atunci, se punea accent pe perioada de pregătire şi pe rezultate la turnee, pe seriozitate şi bun simţ. Astăzi, e puţin diferit.
-Care ar fi cauzele profunde ale regresului performanţei la nivel de reprezentativă naţională? La nivel de cluburi, lucrurile stau mai bine, dar asta se datorează şi prezenţei stranierelor, unele de bună calitate.
-Nu sunt eu în măsură să comentez lipsa rezultatelor şi, oricum, răspunsul ar fi unul subiectiv. Prefer, deocamdată, să-l păstrez doar pentru mine.
-Este voleiul intern măcinat de conflicte şi interese obscure?
-Categoric! În toate sporturile sunt şi interese obscure. Din păcate, doar sportivii au de suferit.
-Mai peste tot, se reclamă disputa între jucătoarele autohtone şi cele venite din afară. Are, însă, voleiul românesc suficiente resurse interne pentru a atinge performanţe notabile?
-Din păcate, sunt prea puţine jucătoare tinere cu adevărat valoroase, care să fie ambiţioase şi dornice să se afirme profesional. Câtă vreme  noi nu le acordăm atenţia cuvenită şi nu le promovăm, atâtea câte sunt, nu vom înregistra performanţe deosebite, mai ales la naţională, care este adevăratul barometru al celor ce se întâmplă în voleiul autohton.
-Ştiinţa ne-a obişnuit cu trofeele... Ce se întâmplă în ultima vreme? Nu le mai poate câştiga?
-Poate! Şi o spun cu toată inima şi convingerea. Dar, fără sprijinul autorităţilor locale, e greu să-ţi mai propui asemenea obiective. Nu poţi ţine pasul cu alţii. Dacă sprijinul financiar ar fi asigurat, sunt convinsă că dl. Grapă va şti să creeze o nouă echipă-campioană.
-Să schiţăm o radiografie a ultimului sezon competiţional, cu Ştiinţa pe locul 4, în afara podiumului, şi o finală de Cupă pierdută.  Ce a adus nou? Ce surprize au fost?
-Nu a fost nici o surpriză. Calculele iniţiale s-au menţinut până la final. Clubul care a avut un buget important a ieşit campion. Surprizele au apărut acum, în pauza competiţională, când câteva echipe s-au retras, iar altele invitate să le ia locul pe prima scenă au refuzat.
-Cum vezi viitorul voleiului băcăuan? Ce ai face dacă ţi s-ar propune, să zicem, să fii antrenorul secund al unei echipe de talia Ştiinţei?
-Atâta timp cât dl.Florin Grapă este prezent în viaţa echipei, Ştiinţa va viza mereu primele locuri. Nu pot răspunde, însă, la partea a doua a întrebării, întrucât nu a existat această variantă.
-Ce obiective ţi-ai propus când ţi-ai creat propriul club de volei, singurul particular din oraş?
-Am iniţiat acest proiect (Asociaţia Club Sportiv Sport Land), dorindu-mi foarte mult să readuc copiii în sala de sport, să le transmit plăcerea de a juca volei şi de a le insufla dorinţa de a fi cei mai buni în tot ceea ce fac. Intenţionez, pe viitor, să formez o echipă competitivă şi să o înscriu într-un campionat. Deocamdată, lucrez doar cu fetiţe (înscrieri telefonice la 074 893 2201, n.red.), din toamnă, voi crea, însă, şi grupe de băieţi.
-Ai o strategie de atragere a fetelor către practicarea acestui sport? E greu să le îndrepţi către volei?
-Nu cred neapărat într-o strategie. Aş vrea ca fiecare părinte să înţeleagă că mişcarea sportivă este foarte importantă într-o lume cu multe tentaţii, unele nocive. Degeaba ai un copil cu aptitudini pentru învăţătură şi şcoală, dar condiţia fizică  îi este vulnerabilă. Sportul dezvoltă autodisciplina, creativitatea şi îmbunătăţeşte memoria. Având în vedere că voleiul este un sport complet, sunt mai multe motive care să te conducă spre practicarea sa: dezvoltarea fizică armonioasă, formarea unui spirit de echipă, cultivarea  fair-playului... Cu foarte multă muncă şi dăruire, se poate ajunge la performanţe frumoase.
-Ce ai vrea să se ştie despre tine acum, la final de interviu?
-Ca lumea să realizeze că sunt o persoană foarte ambiţioasă. Până în prezent, absolut tot ce mi-am propus am realizat. Închei, totuşi, cu un citat drag mie...  „Ambiţia este ca un drog: cel ce i-a dat de gust devine un potenţial dement” (Emil Cioran). Da, sportul este o frumoasă nebunie.
-Spune-mi sextetul Ştiinţei care ţi-a rămas în suflet, după atâtea sezoane petrecute în teren...
-În toţi anii petrecuţi la echipă, Ştiinţa a avut jucătoare valoroase. Nu aş menţiona un sextet anume, dar ţinând cont de rezultate, este evident că acela care a câştigat campionatul şi Cupa României mi-a rămas în suflet. Bineînţeles, cu câteva mici modificări. Tot timpul e loc de... mai bine!