*Interviu cu Giani CĂPUȘĂ (antrenor, fost fotbalist la Letea și FC Bacău/Selena)

„Când păcălești fotbalul, te păcălește și el, cu sau fără bani...”

*Interviu cu Giani CĂPUȘĂ (antrenor, fost fotbalist la Letea și FC Bacău/Selena)

   Cine nu și-l amintește pe Giani Căpușă, zvârluga din atacul formațiilor băcăuane din urmă cu două decenii?! Un jucător care a iubit fotbalul și esența sa, golul. Prima dată, l-am descoperit în echipa Letei, acolo unde deprindeau, de regulă, ABC-ul fotbaliștii adevărați ai urbei. Marca meci de meci, etalându-și calitățile de golgeter și viteza cu care își depășea adversarii direcți, amintind mereu de Petre Băluță, extrema dinamoviștilor băcăuani. Trecerea sa la FC Bacău (ulterior, FC Selena) a venit firesc, Giani continuând să-și facă treaba, indiferent de stadionul și eșalonul în care a evoluat. Finala de Cupă din 1991, pierdută în fața Univ.Craiova (1-2), l-a găsit titular în primul 11, pentru că, în scurt timp, Giani Căpușă a devenit indispensabil oricărei formule de echipă și oricărui antrenor cu care a lucrat. Cu siguranță, suporterii, statisticile locale de suflet și portarii adverși nu l-au uitat niciodată…

Leonard POPA

-Începuturile sunt frumoase și se uită greu... Prima dată, te-am văzut în “groapa” de la Letea. Reconstituie perioada aceea. Cine era antrenor?

-Prima legitimare a fost în 1982, cu regretatul antrenor Lucrețiu Avram. Apoi, l-a urmat celebrul Ioan Sdrobiș, după care au venit Virgil Lichi și Nicolae Florea. Am promovat în Divizia C, la prima echipă a Letei, în 1984. Atmosfera  a fost una foarte plăcută, între cei tineri și cei cu experiență creându-se o atmosferă care aș vrea să o văd și în ziua de azi, la echipele de top. Am rămas la Letea până în 1989, când am făcut pasul spre tineretul lui FC Bacău, în Divizia A, antrenor fiind Lică Șoșu, în timp ce echipa mare era antrenată de Grigore Sichitiu și Nicu Vătafu.

-Ce îți amintești din anii petrecuți acolo? Era Letea campioana aranjamentelor? Putea de atâtea ori să promoveze în eșalonul superior, dar nu o făcea niciodată. În ultimele etape renunța la orice obiectiv.

-Nu. Letea a fost, înainte de orice, o echipă în care m-am format ca om, am învățat tot ce înseamnă fotbal, am făcut primii pași în performanță. Niciodată Letea nu a fost campioana aranjamentelor, dimpotrivă, a fost marginalizată, fiind o echipă foarte bună. Nici atunci când a pierdut promovarea în Divizia B, în ultima etapă, pe teren propriu, în 1979, cu Energia Gh. Gh. Dej, nu a fost un aranjament, cum s-a tot vehiculat la vremea respectivă... Multe dintre cele care se întâmplau atunci erau, însă, decizii de Partid.

-Trecerea la FCM Bacău a fost una firească... Cum ai ajuns acolo?

-Am făcut pasul spre tineretul primei formații din oraș în 1989, Grigore Sichitiu văzându-mă la un baraj de promovare în Divizia B, cu Letea.

-Ce a fost frumos, ce e de regretat din perioada petrecută în prima echipă a Bacăului?

-Toată perioada petrecută în prima echipă a Bacăului a fost una frumoasă, cu suișuri și coborâșuri. Am jucat în Cupele Europene, am fost în primele 5 echipe din țară, am fost vicecampioni ai României, după o finală de Cupă... Îmi amintesc că înaintea acelui meci cu Craiova, eram atâta de emoționat, încât, în vestiar, încălțasem ghetele aiurea, din două perechi diferite... Regret a fost atunci când am retrogradat în Divizia B. Toate au contribuit, însă, la maturizarea mea ca fotbalist.

-Ai fost considerat, spre finalul carierei, ultimul mohican din fotbalul local, un atacant pur-sânge. Ți-a plăcut golul… Câte au fost în tricoul băcăuan, pe ruta FCM- Selena?

-Golul l-am urmărit tot timpul. Am fost golgeter, în Divizia B, cu 18 reușite. Au fost, din câte îmi amintesc, 50 de goluri în tricoul formației băcăuane de primă divizie...

-Când a intrat fotbalul local în degringoladă? Cum s-a perceput asta din teren?

-Fotbalul băcăuan a intrat în degringoladă în momentul în care Dumitru Sechelariu nu a mai fost ales primar. După dânsul, a existat mereu nesiguranța aceea, care macină gândurile și evoluțiile fotbalistului, dacă ne mai putem lua salariile, dacă mai continuăm sau trebuie să agățăm ghetele în cui... Selena a fost o încercare temerară de a plasa fotbalul local pe coordonate, cu adevărat, profesioniste.

-Ce adversari ți-au rămas în memorie din perioada respectivă?

-Au fost fundași puternici, la vremea aceea, ca: Săndoi- poate, cel mai dificil adversar direct întâlnit de mine- Iovan, Tătăran, Zamfir, Popovici, Rădulescu, jucătorii care nu prea se mai găsesc astăzi.

-De la Bacău, ai făcut un salt la Iași, nu știu dacă și de performanță… Nu ai regretat după aceea?

-Am fost nevoit să plec, fără voia mea. Și, da, ulterior, am regretat. A fost un paș greșit, la o echipă fără conducere de club, fără bani, dovadă că imediat formația ieșeană a și  retrogradat.

-Au urmat Fălticeni, Vaslui… Unde te-ai simțit cel mai bine?

-În ambele echipe a fost bine, atmosferă și antrenori buni, colegi excelenți. Pentru o perioadă scurtă, am fost chiar antrenor secund la Vaslui, cu Ion Gigi.

-Ce ar trebui să știe tinerii fotbaliști de astăzi despre fostul fotbalist Giani Capușă?

-Tinerii ar trebui să știe că fotbalul se joacă, mai întâi, cu inima, că trebuie să iubești jocul ăsta, să-i dedici multă muncă, seriozitate și, nu în ultimul rând, disciplină. Eu l-am jucat cu plăcere și încă îl mai practic. Fotbalul mi-a dat totul: respect, familie, casă... Așa m-am format eu ca fotbalist.

-Ai jucat până la peste 40 de ani… Care e secretul longevității fotbalistice? Mai putem avea asemenea fotbaliști la un nivel divizionar de vârf?

-Încă mai joc fotbal în Campionatul Județean. Trebuie să ai grijă de viața extrasportivă, să nu cazi victimă exceselor. Cu siguranță, ar mai exista și asemenea fotbaliști, dacă i-ar interesa mai întâi fotbalul și abia apoi partea financiară. Când păcălești fotbalul, te păcălește și el, cu sau fără bani.

-După 30 de ani ca fotbalist activ, ți-ai formulat -desigur- propriile convingeri despre ce s-a întâmplat în fotbalul băcăuan în ultimii 10 ani. Ne mai putem face iluzii că vom reveni acolo unde am fost cândva?

-Aș vrea să mai avem fotbalul băcăuan de altădată, dar, din păcate, nu cred că că va mai redeveni ceea ce a fost. Nimeni nu dă semne că ar vrea să facă ceva...  Plâng când trec pe lângă Stadionul Municipal și văd ce a mai rămas din el.  Mai mult am stat acolo decât în familie... Păcat, mare păcat!

-Ce îi lipsește astăzi fotbalului românesc pentru a redeveni unul de prim-plan? Valoarea individuală a fotbaliștilor, organizarea, o nouă mentalitate, în privința performanței ?

-Fotbaliștii de valoare nu lipsesc. Au, însă, altă mentalitate, una deficitară. Da, avem o organizare suferindă, plecând de la președinți și până la cei care își desfășoară activitatea la nivelul cel mai de jos. Obiectivele fotbalului românesc se schimbă din mers, la plesneală. Ba vrem să ne calificăm la turneele finale, ba vrem să schimbăm generațiile. Nu ne cunoaștem prioritățile. Nu există strategii clare, pe termen lung și mediu, iar asta nu e productiv pentru fotbal. Echipele sunt într-o epocă a stagnării. Declicul către reluarea performanței la nivel înalt încă nu s-a produs.